Au fost gasite 5644 articole pentru rusia

Conducerea companiei aviatice din Rusia al cărei aparat s-a prăbuşit în Egipt cu 224 de persoane la bord exclude orice...

Secretarul de stat american John Kerry le-a cerut ţărilor din Asia Centrală să nu sacrifice sistemul pluralist pe altarul...

Negocierile de la Viena privind Siria pare că au deschis calea unei firave speranţe de soluţionare pe cale politică a...

În Rusia este astăzi zi de doliu naţional în memoria victimelor catastrofei aviatice de ieri, cea mai mare din istoria...

Preşedintele rus Vladimir Putin a decretat pentru mîine zi de doliu naţional în memoria victimelor tragediei aviatice produse...

La bord erau 217 pasageri şi 7 membri ai echipajului.

La reuniunea din capitala Austriei participă atât Statele Unite şi aliaţii lor europeni, cât şi Rusia, Iranul, China, Egiptul...

Statele Unite şi aliaţii săi se aşază la masa negocierilor cu reprezentanţi ai regimului de la Damasc şi principalii...

Rusia percepe apropierea infrastructurii militare a NATO de graniţele ei drept o ameninţare, a declarat purtătorului de...

Japonia este noua campioană mondială la echipe în urma unui concurs cu un final dramatic în care Marea Britanie a reușit să...

Şefii diplomaţiilor rusă, americană, saudită şi turcă se vor întâlni astăzi cu o zi înainte de discuţiile de vineri, anunţă...

Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, va participa la convorbirile de la Viena, a anunţat televiziunea de stat...

Oficialii ruși privesc cu suspiciune această sărbătoare, susținând că este „un cult al propagandei morții” și transformă...

Forţele ruse menţin un ritm intens al loviturilor, după aproape o lună de la lansarea bombardamentelor în Siria.

Armata rusă a anunţat luni că a lovit 94 de ţinte teroriste în 24 de ore, un număr record de la începutul intervenţiei.

Primul cimitir militar român din Federaţia Rusă a fost inaugurat, astăzi, la Rosoşka, în apropierea localităţii Volgograd,...

Potrivit ultimelor sondaje, citate de agenţiile de presă, peste 70 la sută dintre ucraineni erau hotărâţi să voteze astăzi.

La Rososka sunt înhumaţi în prezent peste 70 de militari români căzuţi în timpul sângeroasei bătălii de la Stalingrad, în cel...

În sondaje sunt pe primele două locuri două partide de dreapta, iar pe locul trei se află, la o diferenţă considerabilă,...

Cu ocazia Zilei Armate Române la Rossoska va fi inaugurat primul cimitir din Rusia al militarilior români căzuţi pe front în...

Ministrul de extern, Serghei Lavrov, a spus că Rusia doreşte ca Siria să organizeze alegeri parlamentare şi prezidenţiale...

Controversatul lider al formaţiunii pro-ruse "Partidul Nostru", Renato Usatîi a fost reţinut, ieri, pentru 72 de ore.

Ambele părți susţin soluţionarea conflictului sirian, prin negocieri între putere şi opoziţia moderată, dar sunt în...

Secretarul de stat american John Kerry se întâlneşte astăzi la Viena cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Tema...

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat evoluţiile din Siria şi viziunea sa asupra situaţiei din Orient la reuniunea...

Insulele Kurile au fost capturate de URSS de la Japonia la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Tokyo încă le...

În plină criză siriană, preşedintele Bashar al-Assad a părăsit Damascul pentru o vizită fulgerătoare la Moscova, prima ieşire...

Deputaţii moldoveni nu au reuşit să stabilească un calendar de dezbatere a moţiunii de cenzură, care cere demisia guvernului...

Testul, îndelung plănuit, a avut loc în contextul în care Rusia şi-a intensificat atacurile cu rachete în Siria împotriva...

Memorandumul semnat conţine şi protocoale de securitate concrete, pe care vor trebui să le respecte echipajele aeronavelor de...

România nu renunţă la obiectivul aderării la Spaţiul Schengen, dar trebuie să găsească momentul potrivit pentru a continua...

MAE rus a precizat că data, locul şi formatul convorbirilor cu secretarul de stat american John Kerry sunt în acest moment în...

Primele două "nave-surpriza" ale marinei ruse clasa Buyan-M vor intra in serviciu luna viitoare în cadrul Flotei din Marea...

Controale au loc cu regularitate nu numai la "Lukoil-Neftochim", dar şi la "Shell" şi "OMV" şi nimeni din cele două companii...

Concomitent, Moscova şi Washingtonul sunt aproape de a ajunge la un acord privind evitarea unor incidente nedorite între...

Uniunea Europeana nu a reusit sa raspunda unitar la actiunile Rusiei, a declarat seful Serviciului de Informatii Externe,...

La Bruxelles, începe, mâine, Consiliul European, cu un subiect fierbinte pe ordinea de zi: chestiunea migraţiei. România este...

Interviu în exclusivitate pentru RRA cu jucătoarea română Elizabeta Samara multiplă campioană europeană la tenis de masă.

Andrei Ioniţă, singurul român care a câştigat premiul întâi şi medalia de aur, la Concursul internţional de muzică clasică...

Ambasadorul SUA la Bucureşti Hans Klemm spune că amplasamentul de la Deveselu şi capacităţile sale reprezintă contribuţia SUA...

Ministerul român de Externe afirmă că sistemul antirachetă de la Deveselu nu încalcă Tratatul privind Forţele Nucleare...

Şefii diplomaţiei din statele UE au subliniat că nu se poate ajunge la o pace durabilă în Siria dacă preşedintele Bashar...

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, acuză Moscova că, prin sprijinirea preşedintelui sirian Bashar al-Assad,...

Moscova consideră că amplasarea scutului antirachetă la Deveselu reprezintă o încălcare a Tratatului privind rachetele cu...

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că a transmis Pentagonului răspunsul la propunerile americane şi propriile sale...

Forţele regimului sirian câştigă teren în faţa rebelilor din provinciile Hama şi Latakia, datorită sprijinului aerian din ce...

Statele Unite, NATO şi România se consultă în prezent pentru a se asigura că baza de la Deveselu este bine protejată de mai...

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, aflat în vizită în Italia, a declarat că SUA nu vor colabora cu Rusia în...

În cursul nopţii, patru nave ruseşti purtătoare de rachete, din Marea Caspică, au distrus 11 ţinte ale Statului Islamic,...

În următorii zece ani, Rusia va dezvolta propriul sistem pentru a înlocui platformele Apple şi Microsoft din toate...

Ţările Uniunii Europene, Ucraina dar şi Rusia au salutat anunţul celor două republici separatiste din estul Ucrainei că vor...