Desfăşurarea noilor rachete ruseşti în nord-vestul Siriei, îngrijorează SUA

SUA privesc cu îngrijorare desfăşurarea noilor rachete ruseşti în nord-vestul Siriei, despre care se tem că ar modifica semnificativ echilibrul militar în zonă.

Decizia Rusiei de a trimite sistemul său cel mai sofisticat de apărare aerian la baza sa militară din nord-vestul Siriei vine cu legitime îngrijorări pentru armata americană.

Rachetele S-400 au o rază de acţiune de 400 de kilometri, ceea ce înseamnă că ele pot ajunge departe în Turcia sau pot ridica potenţiale ameninţări pentru avioanele coaliţiei conduse de SUA.

Analiştii spun că Rusia ar putea asista acum la scenă deschisă cu armamente, grupurile siriene kurde, care luptă împotriva ISIS, dar nu şi împotriva regimului sirian.

Până acum, Rusia s-a abţinut pentru a nu înfuria Turcia, dar în urma doborârii avionului de luptă rusesc de către forţele turceşti, Rusia şi-ar putea deschide un birou militar în regiunile kurde din Siria.

Turcia nu are, însă, opţiunea de a închide Rusiei strâmtorile turceşti, pe care Moscova le foloseşte ca rute de conectare a Mării Negre cu Marea Mediterană, pentru a asigura resurse forţelor ruseşti din Siria.

Conform Convenţiei de la Montreux, care stabileşte regulile internaţionale pentru folosirea strâmtorilor, Turcia nu poate recurge la aceasta decât dacă cele două ţări intră în mod oficial în război.

Directoarea Centrului pentru SUA şi Europa al Institutului Brookings, Fiona Hill, spune că interdependenţa economică strânsă dintre Turcia şi Rusia sugerează că ar putea fi o raţiune pentru care situaţia să nu se deterioreze în continuare, că incidentul deci nu va escalada.

Turcia şi Rusia au însă o lungă istorie de războaie şi ciocniri violente. Până nu de mult, relaţiile dintre Ankara şi Moscova au părut în mod special promiţătoare.

Dependenţa Turciei de gazul natural rusesc a crescut şi inevitabilele deficite comerciale, pe care le-a atras, au fost compensate de semnificative exporturi turceşti de bunuri de consum către Rusia şi de un masiv turism rusesc în Turcia.

Relaţia bilaterală economică strânsă a fost încununată de summituri anuale şi de o cooperare militară crescândă. La un nivel mai personal, stilurile politice ale preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, şi celui rus, Vladimir Putin, sunt similare, ambii dominând cu ambiţie scenele politice interne şi reafirmând în forţă interesele regionale ale ţărilor lor.

Anexarea de către Rusia a Crimeii cu o semnificativă minoritate tătară şi cu legături istorice cu Turcia, a creat prima fisură între Ankara şi Moscova, fisură care s-a adâncit, cu cele două ţări pariind în Siria pe tabere diferite.

Decizia Rusiei de a interveni militar în Siria pentru a-l susţine pe preşedintele Assad şi de a ataca grupurile opoziţiei, pe care Turcia le-a înarmat direct pentru a lupta împotriva regimului Assad, au condus către decizia de a doborî avionul de luptă rusesc.

În ultimele câteva zile, presa turcească a fost plină de articole privind bombardarea de către avioanele ruseşti a satelor de-a lungul graniţei turco-siriene, cu populaţie turcomană.

Cercurile naţionaliste turceşti i-au cerut preşedintelui Erdogan să răspundă acţiunilor Rusiei, iar cu consolidarea cooperării SUA cu kurzii sirieni împotriva ISIS, presiunile naţionaliste asupra guvernului turc au crescut şi mai mult.

După atacurile teroriste din Paris, proverbialul covor roşu a început să alunece de sub picioarele preşedintelui Erdogan, cu preşedintele Putin venind în centrul acţiunii militare şi diplomatice.

Preşedintele turc - spune analista de la Brookings - s-a simţit marginalizat, în ciuda faptului că Turcia este în prima linie a frontului, cu fluxul de refugiaţi din Siria şi cel de luptători către zona de război.

În acest context - spune Fiona Hill - a luat Turcia decizia de a doborî avionul de luptă rusesc.