Au fost gasite 2786 articole pentru parlament
Moţiunea simplă împotriva ministrului muncii, Olguţa Vasilescu, document depus de Partidul Naţional Liberal, a fost dezbătută...
Înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă privind activitatea conducerii Serviciului de Protecţie şi Pază este pe agenda...
Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii iniţiată de PSD intră pentru raport în...
Plenul Parlamentului a aprobat astăzi raportul comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 şi care a constatat o...
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului dezbate, luni, raportul Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la...
Parlamentarii îşi reiau de luni activitatea în plen.
Coaliţia PSD-ALDE are ca priorităţi modificarea legislaţiei penale şi a celei privind siguranţa naţională, dar şi adoptarea...
Noua sesiune a parlamentului a început, joi, iar printre priorităţile coaliţiei de guvernare se află modificarea legislaţiei...
Liderii formaţiunilor parlamentare au anunţat priorităţile noii sesiuni legislative, care începe joi.
O slujbă ecumenică va fi oficiată sâmbătă la Biserica Reformată din Odorheiu Secuiesc, începând cu ora 12, iar înmormântarea...
Dăncila Cabinet took oath at the Cotroceni presidential Palace, in the presence of President Klaus Iohannis.
Ceremonia de depunere a jurământului de către miniştrii noului cabinet a avut loc la Palatul Cotroceni.
Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, afirma, după votul de învestire, că prima şedinţă a noului cabinet va avea loc miercuri.
Cabinetul a primit 282 de voturi "pentru", 136 "împotrivă" şi o "abținere". Viorica Dăncilă devine astfel prima femeie...
În timp ce reprezentanţii puterii au apreciat programul de guvernare şi măsurile propuse de Viorica Dăncilă, senatorii şi...
Premierul desemnat Viorica Dăncilă a prezentat, în Parlament, programul de guvernare. (Textul integral)
UPDATE: Membrii cabinetului vor depune jurământul la ora 19.30, la Cotroceni.
13.20 PROBLEME LA ZI. Astăzi se votează noul Guvern PSD-ALDE.
Plenul comun al Parlamentului se întrunește luni în sesiune extraordinară pentru învestirea noului Guvern.
Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, nu are nicio aşteptare de la un viitor guvern PSD-ALDE
Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului României, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, scrisoare adresată Comisiei...
Negocierile interne din PSD privind componenţa noului guvern ar urma să se încheie luni după-amiază, la şedinţa Comitetului...
Reprezentanţii coaliţiei PSD- ALDE pregătesc noul cabinet cu care premierul desemnat Viorica Dăncilă se va prezenta în faţa...
Romania must continue the anti-corruption fight, in order to attract investors, said Deputy Chief of the US Diplomatic...
România trebuie să continue lupta împotriva corupţiei pentru a atrage în continuare investitori americani, a spus adj....
PNL anunţă că a sesizat astăzi Curtea Constituţională în legătură cu modificarea legii referendumului.
Proteste în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară faţă de proiectele de modificare a legilor justiţiei.
Emisiunea "Agenda globală": Iana Ioniţă, realizator, în dialog cu profesorul Mircea Coşea pe tema bugetului adoptat de Parlament
Proiectele bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pentru 2018 au fost adoptate de Parlament.
Membrii comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei au analizat joi modalităţile de desfăşurare a anchetelor...
Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pentru anul următor au fost adoptate joi, pe articole, în...
Parlamentul se reuneşte astăzi, în şedinţă solemnă, dedicată împlinirii a 28 de ani de la Revoluţia Română din 1989.
Liberalii susţin că adoptarea legilor s-a făcut cu încălcarea regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului
Miercuri încep în plenul Senatului dezbaterile proiectelor de lege privind organizarea judiciară şi funcţionarea Consiliul...
Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prima din pachetul de acte normative privind justiţia, a fost adoptată...
Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor s-a dezbătut, şi marţi, în Parlament, în ritm alert, ceea ce a adus critici...
Au fost aprobate în forma admisă în comisiile de specialitate bugetele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii de...
Parlamentul reia votul asupra anexelor proiectului bugetului de stat pe 2018
Amendamentele opoziţiei au fost respinse de majoritatea PSD-ALDE. Senatul este for decizional în acest caz.
Discuţii aprinse a generat amendamentul UDMR, care presupunea creşterea de la 71,5 la 100% a cotelor defalcate din impozitul...
Dezbaterile din Parlament viitorul buget pe anul 2018 pot fi urmărite live - video pe site-ul nostru politicaromaneasca.ro
Parlamentul se va reuni luni, în şedinţă comună, pentru a dezbate proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de...
Proiectul bugetului de stat pentru 2018 urmează să intre luni în dezbaterea plenului Parlamentului cu o schimbare majoră faţă...
Toate amendamentele depuse la comisiile parlamentare reunite pentru buget-finanţe şi bănci au fost respinse
Dezbateri prelungite până aproape de miezul nopţii în Comisiile reunite de buget şi finanţe ale celor două Camere.
Au fost aprobate bugetele mai multor instituţii printre care TVR, ANSVSA, ICR, Autoritatea Electorală Permanentă, CSM,...
Luni vor începe dezbaterile privind amendamentele depuse la pachetul de legi ale justiţiei.
Vizita are loc la o zi după ce Parlamentul a decis că guvernul britanic va trebui să garanteze că parlamentarii vor avea...
Comisiile reunite de buget- finanţe au început miercuri dezbaterile pe marginea bugetelor defalcate ale principalelor...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, proiectele PSD- ALDE de modificare a legilor privind organizarea judiciară şi Consiliul...
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri seară, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind plata...