Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Se deschide prima expoziție de artă psihopatologică din România

“Serviciul de noapte" cu Maria Țoghină a marcat o premieră pentru România: deschiderea expoziției publice de artă psihopatologică din România.

Articol de Luminiţa Voinea, 04 Iunie 2019, 15:18

Psihiatria culturală, arta psihopatologică și beneficiile terapiei prin artă sunt direcții de cercetare academică.

România este la început în ceea ce privește terapia prin artă în tratamentul bolilor psihice, dar expoziția care se deschide în premieră la București, cât și dezbaterea care va urma, vor scoate în evidență oportunitatea de a aduce arta psihopatologică din spațiul închis al spitalelor în spațiul public, așa cum se întâmplă în alte țări de foarte mult timp.

Expoziția ART IN/SANE: „Expresia plastică în psihopatologie” se deschide miercuri 5 iunie, la ora 10.00 , la Biblioteca Academiei Române (Bucureşti, Calea Victoriei, nr.125).

Expoziția este urmată de o dezbatere cu experți din domeniul psihologiei, psihiatriei, istorici și critici de artă, manageri de spitale psihiatrice, dar și reprezentanți ai Senatului, Ministerului Sănătății și ai Academiei Române, a declarat la “Serviciul de noapte”, coordonatorul proiectului dr. Valentin-Veron Toma, cercetator științific principal la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 – 30 iunie și va cuprinde 40 de lucrări realizate în câteva spitale psihiatrice, dar și lucrări care ilustrează munca şi strădaniile în domeniu ale specialiştilor români, începând cu colecţia Prof. Dr. Aurel Romila, deschizător de drum în domeniul terapiei prin artă, căreia i se alătură colecţia Spitalului de Psihiatrie ”Eftimie Diamandescu” – Bălăceanca, a Spitalului de Psihiatrie Voila precum şi alte colecţii private.

Proiectul, realizat în premieră în România, cuprinde și un website dedicat https://artinsane.org/.

Terapia prin artă, alternativă la tratamentul clasic

Ieşirea din spaţiul instituţional al creaţiilor de artă psihopatologică și aducerea lor în spațiul public poate avea şi în România consecinţe pozitive, așa cum s-a întâmplat și în alte țări.

În primul rând, reducerea stigmatizării bolnavului psihic și recuperarea unui patrimoniu cultural extrem de valoros, despre care nu s-a vorbit pană acum.

Apoi, modificarea practicilor medicale în clinicile de psihiatrie, prin introducerea terapiei prin artă în tratamentul bolilor psihice.

Pe termen mediu, miza acestui proiect este și modificarea Legii sănătății mintale, aflată acum în dezbaterea parlamentară, a mai afirmat Valentin-Veron Toma.

“Una din ideile de bază ale evenimentului este aceea de a discuta despre tratamentul uman în psihiatria contemporană și despre cum contribuie terapia prin artă la umanizarea tratamentului psihiatric domniat de terapiile farmacologice. Îmi doresc ca acest eveniment, în special dezbaterea de la Academia Română, să fie un moment în care experții din România să se întâlnească și să stabilească programe prin care vor modifica practicile în clinicile de psihiatrie, în spitalele de monospecialitate, dar și în spitalele generale cu secții de psihiatrie, astfel încât să modificăm împreună politicile de sănătate mintală și să generăm îmbunătățirea Legii sănătății mintale, care este în dezbatere în Parlament”, a susținut la „Serviciul de noapte” cu Maria Țoghină, dr. Valentin-Veron Toma.

Arta recreează suflete

În ceea ce privește sănătatea mintală, comunitatea are nevoie de medici, de psihoterapeuți, de comunități și centre specializate.

Iar arta înseamnă abilitatea de a recrea un suflet și asta e dincolo de vindecare, a spus Gabriel Diaconu, medic psihiatru si director medical al Centrului MindCare-Medlife.

„În vremea comunismului, anii 1960 – 1970, bolnavul psihic nu avea ce să caute în lumea nouă, locul lui era într-un spital, trebuia tratat, problema era sancționată științific și mecanic. Să faci un arc peste timp nu înseamnă să ștergi , să uiți sau să pui anatema pe acea perioadă, ci acolo unde e posibil, să extragi scânteile, lumina, dintr-un întuneric destul de profund. Să extragi colecții de artă din perioada comunistă și din cea de după Revoluție și să le redai publicului, arată și că medicul, ca individ, nu-și pierde anumite instincte de a vedea boala psihică și ca un domeniu de recreativitate”, a afimat medicul Gabriel Diaconu.

“În Romania se desfășoară de doi ani un program de formare prin art terapie în spitale de psihiatrie, cu ședinte individuale, cât și de grup, dar prin proiectul inițiat de doctorul Valentin-Veron Toma, ne dorim să începem un proces continuu în acest domeniu, centrat atât pe partea creativă, cât și pe partea estetică a lucrărilor”, a adăugat la “Serviciul de noapte”, Nicoleta Zugravu - Art Terapeut Phronetik® at A.R.T.E.

Expoziția recuperează trecutul și pregătește viitorul

Expoziția "ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie", care se deschide mâine la București, se adresează atât specialiștilor în domeniu, studenților, cercetărilor, cât și publicului larg.

„Această simeză recuperează trecutul și pregătește viitorul. Specialiștii vor vedea multe lucruri concrete. Sunt optimist, eu văd arta, cultura, ca pe o soluție pentru multe probleme”, spune Marius Tița, curatorul expoziției.

În fapt, expoziția “ART IN/SANE: Expresia plastică în psihopatologie” este o invitație adresată specialiștilor și publicului larg, să vină să privească și să se gândească la condiția umană, a conchis coordonatorul proiectului, dr. Valentin-Veron Toma, cercetator stiintific principal la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Romane.

Video: Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 3/4 iunie 2019

România, rezultat istoric la Campionatele EurAsiatice de Debate din Istanbul 
Serviciul de noapte 21 Ianuarie 2026, 18:12

România, rezultat istoric la Campionatele EurAsiatice de Debate din Istanbul 

Dintre cele 72 de echipe, reprezentând 14 țări de pe toate continentele, reprezentanții României au luat aur, argint și bronz...

România, rezultat istoric la Campionatele EurAsiatice de Debate din Istanbul 
Un vis, o viață, o scenă: Ovidiu Lipan Țăndărică își împlinește “Visul toboșarului” pe scena Sălii Palatului
Serviciul de noapte 20 Ianuarie 2026, 16:49

Un vis, o viață, o scenă: Ovidiu Lipan Țăndărică își împlinește “Visul toboșarului” pe scena Sălii Palatului

Ovidiu Lipan Țăndărică, muzician, compozitor și baterist român, își va sărbători ziua de naștere pe scena Sălii Palatului,...

Un vis, o viață, o scenă: Ovidiu Lipan Țăndărică își împlinește “Visul toboșarului” pe scena Sălii Palatului
De la preț plafonat la piață liberă: ce facturi la gaze îi așteaptă pe români după 1 aprilie 2026
Serviciul de noapte 13 Ianuarie 2026, 16:27

De la preț plafonat la piață liberă: ce facturi la gaze îi așteaptă pe români după 1 aprilie 2026

Cel mai optimist dintre scenarii, după eliminarea plafonării prețului la gaze naturale, este scăderea prețului cu până la 5...

De la preț plafonat la piață liberă: ce facturi la gaze îi așteaptă pe români după 1 aprilie 2026
Cât de pregătit este sistemul energetic să acopere consumul critic în orele de vârf?
Serviciul de noapte 12 Ianuarie 2026, 09:20

Cât de pregătit este sistemul energetic să acopere consumul critic în orele de vârf?

Experții în energie Dumitru Chisăliță și Gabriel Avăcăriței vin la Serviciul de Noapte, într-o ediție despre autonomia...

Cât de pregătit este sistemul energetic să acopere consumul critic în orele de vârf?
Ministrul  András István Demeter: Cultura nu mai trebuie tratată ca un centru de cost, ci ca unul de profit
Serviciul de noapte 06 Ianuarie 2026, 12:37

Ministrul András István Demeter: Cultura nu mai trebuie tratată ca un centru de cost, ci ca unul de profit

Ministrul Culturii, András István Demeter, susține o viziune modernă asupra culturii, propunând ca aceasta să fie tratată ca...

Ministrul András István Demeter: Cultura nu mai trebuie tratată ca un centru de cost, ci ca unul de profit
Forța nevăzută a culturii. In direct cu ministrul Culturii, András István Demeter
Serviciul de noapte 05 Ianuarie 2026, 09:34

Forța nevăzută a culturii. In direct cu ministrul Culturii, András István Demeter

2026 ne va arăta dacă înțelegem un lucru: cultura nu e doar divertisment, e ceea ce ne ține împreună.

Forța nevăzută a culturii. In direct cu ministrul Culturii, András István Demeter
Bilanț 2025: revenirea "politicii de mare putere" și presiunea unui război cu spectru larg
Serviciul de noapte 02 Ianuarie 2026, 19:15

Bilanț 2025: revenirea "politicii de mare putere" și presiunea unui război cu spectru larg

Prof.univ.dr. Iulian Chifu consideră că 2025 a fost anul în care „s-au schimbat multe reguli cu care eram obișnuiți”, pe...

Bilanț 2025: revenirea "politicii de mare putere" și presiunea unui război cu spectru larg
„Nu există premisele” ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să înceteze în 2026
Serviciul de noapte 30 Decembrie 2025, 08:46

„Nu există premisele” ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să înceteze în 2026

În cadrul "Serviciului de noapte" de la Radio România Actualități, expertul în securitate și relații internaționale Iulian...

„Nu există premisele” ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să înceteze în 2026

Radio România

Vouchere de 15.000 lei ar putea fi acordate de Guvern pentru proceduri de fertilizare in vitro  

Vouchere de 15.000 lei ar putea fi acordate de Guvern pentru proceduri de fertilizare in vitro  

Vouchere de 15.000 lei ar putea fi acordate de Guvern pentru proceduri de fertilizare in vitro  
2026, anul în care se încheie corecțiile de deficit. Premierul Bolojan anunță că taxele nu vor mai crește | VIDEO

COVASNA: Noul spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe, aflat în proces de autorizare

COVASNA: Noul spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe, aflat în proces de autorizare

COVASNA: Noul spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe, aflat în proces de autorizare
Parchetul extinde urmărirea penală faţă de distribuitorul de energie electrică după explozia din Rahova