Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Obiectiv, România Luni, 18 Noiembrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

18 Iulie 2017
Vizualizari: 1757
Comentează add

Invitat : Alexandru Armă, cercetător al istoriei aeronauticii româneşti

„Constantin Bâzu Cantacuzino – prinţul înălţimilor”   „Constantin Bâzu Cantacuzino – prinţul înălţimilor” - Conține audio

george-popescu

Constantin "Bâzu" Cantacuzino (1905 - 1958). Credit: https://au.pinterest.com 

De ziua aviaţiei române rememorarea vieţii şi faptelor de vitejie ale asului român Constantin „Bâzu” Cantacuzino este un gest firesc de respect pentru cei care au servit Patria.

 

Descendenţa sa îl recomanda ca pe un om destoinic şi cu mult curaj. A copilărit la moşia familiei sale, iar studiile liceale le-a absolvit la o şcoală particulară din Elveţia.

 

Familia sa a fost printre cele mai bogate din România vechiului Regat, bunicul său poreclit şi „Nababul” deţinea o avere uluitoare.

 

Tatăl său a pierit într-un accident în anul 1928, mama sa - Maruca Cantacuzino s-a căsătorit mai târziu, în 1936 cu compozitorul şi interpretul nostru cel mai de seamă, George Enescu.

 

Constantin Cantacuzino a moştenit multe asemănări de la părinţii şi bunicii săi. A avut o aplecare către practicarea sporturilor periculoase în epocă : automobilism, hochei pe ghiaţă, zbor acrobatic cu avionul, dar l-am regăsit şi pe tabloul de joc al întrecerilor de tenis.

 

Zborul cu avionul l-a cucerit definitiv la începutul anilor '30, timp în care a absolvit şi o şcoală particulară, apoi pe rând reuşeşte să obţină şi brevetarea ca pilot de zi, de noapte, în condiţii dificile cât şi autorizarea pentru zbor fără radiotelegrafist.

 

Datorită cunoaşterii avionului şi a remarcabilelor calităţi de pilot este angajat ca personal navigant civil la compania LARES (Liniile Aeriene Exploatate de Stat), unde nu peste mult timp ajunge chiar pilot-şef.

 

În paralel, Constantin Cantacuzino practică şi acrobaţia aeriană cu avioane de profil concurând la diverse competiţii din ţară şi străinătate, rezultatele fiind apreciate de cunoscători ori admiratori.

 

A avut mai multe încercări nereuşite de stabilire a unui nou record de zbor în jurul lumii. Din cauza unor defecţiuni mecanice ale aparatului său de producţie franceză a fost nevoit să abandoneze acest proiect costisitor în care şi Statul român a fost parte.

 

După intrarea noastră în război (22 iunie 1941), în toamnă Constantin „Bâzu” Cantacuzino pleacă ca pilot voluntar pe front. Contribuţia sa la război are o desfăşurare liniară cu câteva perioade când a fost în ţară, fie bolnav, fie solicitat de compania de transport civil adaptată economiei de război.

 

Cantacuzino a ajuns până la gradul de căpitan, înaintarea fiindu-i întreruptă de finalul războiului şi amestecul politic al noii conduceri după 23 august 1944.

 

În lupta aeriană cu adversarii săi – sovietici, americani şi germani – s-a arătat necruţător. A fost declarat cel mai bun pilot militar, chiar dacă Bâzu Cantacuzino nu a fost niciodată un militar de carieră.

 

63 de victorii repurtate în cea mai mare parte pe Frontul de Est. Cele mai mult omologate, clasându-se primul, înaintea unor piloţi la fel de temerari şi incisivi ca Alexandru Şerbănescu şi Toma Agarici sau Max Manolescu.

 

În ciuda dificultăţii pe care o prezentau avioanele germane de vânătoare Messerschmitt 109 la capitolul manevrabilitate, Constantin „Bâzu” Cantacuzino a demonstrat la antrenamente şi pe front, în acţiune că se poate face şi pilotaj cu alură sportivă pe un astfel de avion greu.

 

„Bâzu” a luptat şi pe Frontul de Vest însă cu mai o frecvenţă mai redusă, aviaţia noastră nu şi-a mai putut reveni după pierderile în Est şi de la apărarea teritoriului naţional în timpul bombardamentelor anglo-americane.

 

După război în ciuda pierderii unor mijloace de trai suficiente (după reforma agrară şi cea monetară), Constantin Cantacuzino reuşeşte să fie recunoscut pe mai departe ca unul dintre piloţii de valoare ai companiei naţionale de transport aerian civil (mai nou aceasta a fost transformată într-o societatea mixtă de tip Sovrom – TARS, transporturile aeriene româno-sovietice).

 

O scurtă perioadă părea că norocul îi va surâde iar, când a fost solicitat pentru calităţile sale să efectueze personal zborul unui important lider de stat – Ana Pauker – la Paris pentru o deplasare la un congres al femeilor antifasciste.

 

Diferenţele au fost prea mari şi prea multe între un descendent dintr-o familie de prinţi şi noile autorităţi de la Bucureşti.

 

După anul 1946 când zborurile ilegale s-au înmulţit, mulţi piloţi fiind confruntaţi cu perspectiva concedierii ori mai rău cu condamnarea la închisoare fiindcă au luptat pe Frontul de Est împotriva URSS, Constantin Cantacuzino este oprit de la zoruri pe cursele externe şi reţinut la sol, în poziţii administrative. Nici acrobaţiile aeriene nu mai erau pe placul noului regim, aşa încât viaţa sa devenea dificilă în România.

 

În plus, mama şi rudele sale plecaseră din ţară încă din 1946, stabilindu-se în Occident.

 

În primăvara anului 1948 pentru „Bâzu” Cantacuzino se iveşte o speranţă. În lipsă acută de piloţi pentru o cursă externă, acesta este solicitat ca pilot. Profită de ocazie, iar a doua zi îşi depune în scris demisia, cerând şi un pilot din ţară pentru predarea avionului.

 

Astfel începe viaţa în exil a lui Constantin Cantacuzino cel mai pun pilot de vânătoare al României în al doilea război mondial.

 

Franţa, Italia, Spania sunt ţările unde Cantacuzino a încercat să-şi reia activitatea ca pilot de acrobaţie.

 

În paralel pentru a se putea întreţine a lucrat ca angajat al unei companii de protecţie sanitară a culturilor agricole. Fără echipament adecvat, Cantacuzino se expune inhalării de substanţe chimice periculoase. Între timp, boala de stomac de care suferea din timpul războiului i se agravează.

 

În anul 1958 este internat de urgenţă la spital pentru un ulcer hemoragic. Operaţia reuşeşte, însă Constantin „Bâu” Cantacuzino nu-i supravieţuieşte.

 

A fost înhumat într-un cimitir din Franţa, iar în urma sa a rămas unicul copil – Ioana Cantacuzino – care a plătit pentru descendenţa sa cu ani grei de închisoare. După eliberare a emigrat în Franţa unde a fost cunoscută ca scriitoare sub numele de Oana Orlea.

 

Regia de montaj : Flori Pencea

 

Regia de emisie : Costin Iorgulescu şi Mariana Băjenaru

 

AUDIO: „Istorica”, ediţia din 17 iulie 2017

 

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.        

 

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).                      

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.              

 

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro  

 


Etichete prinşfamilia CantacuzinoBucureştiElveţiaURSSanglo-americaniacrobaţieautomobilismpilotaj22 iunie 1941Frontul de Estvictorii omologateasexcelenttalentaptitudinigermaniMesserschmitt 109comuniştiFrontul de VestAna PaukerînchisoareexilParisSpaniaOana Orlea

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live