Ploieşti - 1 august 1943

Deciziile aliaţilor occidentali şi sovietici în urma Conferinţei de la Casablanca din anul 1943 au acordat o mare importanţă efectuării de raiduri aeriene de bombardament asupra unor ţinte şi obiective ale Germaniei şi aliaţilor săi.

România urma să sufere lovituri aeriene pentru a-i scădea până la anihilare forţa combativă şi industria militară.

Petrolul şi infrastructura de transport, instalaţiile de prelucrare ocupau primele locuri pe lista obiectivelor comandamentului aliat.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 5 august 2013:

Misiunea militară germană deplasată în urma unor acorduri bilaterale (noiembrie 1940) a sprijinit încă de la sosirea sa, organizarea unei apărări stratificate pe Valea Prahovei şi în zona Ploieşti, unde se concentrau extracţia şi prelucrarea ţiţeiului, atât de necesar unui război modern, aproape complet tehnicizat.

În plan politic, presiunile Germaniei la adresa Bucureştiului au obligat partea română să declare război, Statelor Unite la 12 decembrie 1942, la patru zile după ce Marea Britanie anunţase că se află în conflict cu România, ca răspuns la trecerea Nistrului de către armatele române.

Comandamentul aliat avea şi o strategie pentru efectuarea bombardamentelor, valabilă pe cuprinsul Europei ocupate de germani. Ziua bombardau americanii, noaptea, britanicii.

La Ploieşti a fost aleasă metoda bombardamentului pe timp de zi şi la altitudine foarte mică – 150 – 300 de metri.

Din cele 177-178 de avioane ce au decolat din Africa de Nord, de la Benghazi, un număr de 130 au ajuns pe teritoriul naţional, intrând pe coridorul Târgu-Măgurele - Corabia pe direcţia Târgovişte – Piteşti, ca apoi să-şi urmărească obiectivele.

O eroare de orientare a făcut ca elementul surpriză al americanilor să fie pierdut, iar apărarea anti-aeriană româno-germană să fie pusă în stare de alarmă.

De altfel, staţiile de radiolocaţie germane împrăştiate în toată peninsula Balcanică au anunţat valurile de bombardiere americane încă din dreptul insulei Corfu.

De cealaltă parte, apărarea românească şi germană s-a bazat pe două regimente de artilerie anti-aeriană cu o largă putere de foc. 82 de baterii cu un total de 228 de tunuri de calibre diferite de la mijlociu – 20mm la mari – 88 mm, însă cele mai utile pentru astfel de raiduri la mică altitudine s-au dovedit cele de 20mm pentru mobilitatea demonstrată în luptă.

Puterea de foc a apărării a fost impresionantă, baterrile române trăgâng 342 de lovituri de calibrul 88mm şi 4 114 lovituri de 20mm, iar germanii nu mai puţin de 1 110 lovituri de calibrul 88mm, 13 256 de lovituri de 20mm şi 3 048 focuri de carabină.

20 din cele 36 de bombardiere americane au fost doborâte de apărarea româno-germană.

În lupta aeriană, românii şi germanii au dispus la data atacului de 58 de avioane, de vânătoare, IAR 80 şi Messerschmitt 109G si 110.

Şi românii şi germanii şi-au disputat cele 12 bombardiere americane doborâte la Ploieşti, alte patru fiind pierdute din cauza baloanelor captive (de sfoara balonului era atârnată o încărcătură explozivă).

Americanii au mai pierdut şi alte bombardiere pe fluxul de retragere, în Bulgaria şi Grecia, dar şi în Turcia , unde au fost obligate să aterizeze de urgenţă din cauza avariilor.

Turcia fiind ţară neutră a reţinut la sol aparatele şi internat pe membrii echipajelor până la sfârşitul războiului.

Forţele aeriene americane au beneficiat de aportul bombardierelor B24 – cele mai moderne în epocă - cu încărcături de până la 2 tone de bombe şi cel puţin 7 mitraliori de fiecare avion.

Ţintele au fost în număr de şapte.

Cinci ţinte se concentrau în zona Ploieşti, una la Câmpina şi alta la Brazi.

Ultimele două au suferit avarii în proporţie de 70- 90 la sută, rafinăria de la Câmpina nu a mai fost pusă în funcţiune până la sfârşitul războiului.

Ţintele din zona Ploieşti, beneficiare ale unei apărări concentrate au fost atinse, însă şi-au putut relua producţia după cel mult şase luni.

Partea română a înregistrat 12 morţi şi 29 de răniţi, iar germanii 3 morţi şi 19 răniţi. Din rândul militarilor. Dintre civili au murit 86 de persoane – aproape 60 femei de la penitenciarul Ploieşti, peste care s-a prăbuşit un bombardier american – şi 186 de răniţi.

Americanii au avut pierderi în proporţie de 30 la sută la material de război, din 350 de piloţi şi navigatori, 112 au murit, prizonieri au fost 110, iar 128 au fost daţi dispăruţi.

Pagubele materiale ale acestui raid au fost estimate la 4 miliarde de lei, cursul anului 1943, după alte surse la 6 miliarde de lei.

Sinteza Serviciului american de informaţii (OSS) arăta că: " raidul prin sine însuşi n-a provocat o pagubă considerabilă situaţiei petroliere a Germaniei, dar a demonstrat vulnerabilitatea fizică a industriei petroliere la atacuri aeriene".

Mareşalul britanic Arthur Harris a calificat raidul de la 1 august 1943 aupra zonei Ploieşti, drept o evaluare greşită pentru o lovitură vitală şi prin urmare "Tidal Wave" (numele operaţiunii americane) n-a fost un succes strategic.

Contribuţii editoriale : general-maior (rez.) Dumitru Temelcu despre eforturile româneşti de apărare ale obiectivelor din zona Ploieşti. Un scurt fragment din interviul realizat de unul dintre invitaţii ediţiei, dl. Sorin Turturică.

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare pe Internet la adresa : www.romania-actualitati.ro