Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: CA PE ROATE Duminică, 22 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

8 Decembrie 2020
Vizualizari: 2182
Comentează add

Invitat: dl. prof. dr. Adrian Silvan Ionescu, director al Institutului de Istorie a Artei din cadrul Academiei Române

„Balurile aristocraţiei şi baluri populare”   „Balurile aristocraţiei şi baluri populare” - Conține audio

george-popescu

Scenă de bal din înalta societate. Credit: evz.ro

Una din formele expresiei sociabilităţii omului ce îmbracă arta de a place şi a fi plăcut celorlalţi este şi balul.

 

În sine, o petrecere de seară către noapte târziu în care bărbaţi şi femei practică o comunicare prin dans, vorbe puţine, farse, măşti ori scriptic prin gesturi.

 

Baluri şi dansuri de societate sunt convenienţe şi distracţie în acelaşi timp. Au apărut la curţile regale ale Europei ca formă supremă a etalării elitiste prin putere şi avere.

 

Balurile sunt de mai multe feluri: oficiale, mascate sau de costum, serate dansante sau pentru copii.

 

O legătură implicită între baluri şi politică a existat întotdeauna, căci acestea erau mijlocul prin care se practica influenţarea oponenţilor ori câştigarea simpatiilor.

 

La noi balurile au venit din Apusul europei prin filiera rusească reprezentată de militari în timpul războaielor dintre austrieci- ruşi şi otomani ce-au avut loc pe teritoriul Ţărilor Române.

 

Aristocraţia românească cu substanţiale rădăcini bizantine modelate după un tipar cultural otoman a primit cu rezervă noile tendinţe în evoluţia diverstismentului de curte, însă femeile, soţiile boierilor au prins a gusta cel mai mult şi mai repede din această nouă provocare.

 

Soţii lor în timp au cedat şi au acceptat noua formulă de reprezentare socială diminuând considerabil bugetele de familie prin investiţii vizibile în rearanjarea caselor, achiziţii de mobile, metraje de pânză şi stofe, onorarii pentru croitori, cizmari, negustori, lumânărari, profesori de dans, furnizori de delicatese, de vin şi alcooluri.

 

Dansul constituia piesa de bază a balurilor din înalta societate. Primul profesor de dans a venit de la Sankt Petersburg. Procopie Ivanov, un maestru în profesia sa cerut de ofiţerii imperiali ruşi aflaţi la Iaşi a avut la dispoziţie un an pentru a le învăţa pe doamne şi domni cum să danseze după moda pariziană.

 

Progrese încurajatoare sunt şi la Bucureşti de consulul englez William Wilkinson, acreditat în Principate, între 1814–1818. Oficialul englez recunoştea că vestimentaţia doamnelor din înalta societate devine cu totul europeană, deşi luxul excesiv şi surplusul de podoabe denotă încă acute reminiscenţe orientale.

 

Pe lângă noile dansuri occidentale, precum menuetul, dansul clasic al saloanelor europene, polca – cu care, de regulă, se începeau balurile –, valsul, ecoseza, mazurca, cu feluritele variante şi nume – cracoviana, vals-mazurca –, pe vremea lui Caragea Vodă, boierii români nu renunţaseră complet la dansurile tradiţionale. Continuau să practice dansuri de extracţie fanariotă ca : tampeta, matradu, manimasca. Nu puţine erau şi dansurile româneşti, foarte îndrăgite chiar şi de înalta societate: hora, brâul, chindia, pristoleanca, zoralia.

(A se vedea: https://www.academia.edu/4085009/Balurile_înaltei_societăţi_din_Principatele_Române_la_mijlocul_secolului_al_XIX_lea_The_Balls_of_High_life_from_Romanian_Principalities_at_the_Middle_of_19th_Century_?auto=download )

 

Conform aceleeaşi surse, unul dintre primii domni pământeni de după fanarioţi, Ioan Sandu Sturdza a dat „un bal împărătesc în curtea domnească, toate saloanele de sus şi de jos fiind luminate cu mii de lumânări de ceară albă.

 

Muzicile europene şi lăutarii cântau în toate părţile, iar boierii jucau în trei saloane. Erau vreo două mii de persoane, printre care toată boierimea, diplomaţii străini şi negustorimea din toate stările, fiecare dintre aceştia având locul lor în rândul de jos, cu muzici şi cu mese deosebite. Costul acestui bal s-a ridicat la suma de 100.000 de lei.

 

Balurile de la Costache Sturdza şi Nicolae Roznovanu (Bucureşti şi Iaşi) erau cele mai cunoscute şi somptuoase.

 

Salonul de dans din palatul Roznovanu (actualul sediu al Primăriei municipiului) din Iaşi era mobilat conform unui inventar din anul 1851 cu : o mulţime de piese de mobilier amplasate în „şala cea mare”: 9 canapele, 6 fotolii, 23 de scaune, 12 taburete, două mese mari, trei mese mai mici, un gheridon – masă mică cu trei picioare, şapte oglinzi mari, o servantă şi două mese pentru jocuri de cărţi. Pe lângă acestea se mai aflau şi alte lucruri cu caracter funcţional sau decorativ: un pian, două vaze mari şi două mici, un ceasornic, un transparent, 24 de candelabre, 24 de lămpi şi sfeşnice de diferite dimensiuni, şapte perdele duble, şapte storuri pentru ferestre şi două perdele pentru uşi.

 

Cea mai mare parte a mobilierului aparţinea stilurilor „Empire” şi „Ludovic-Filip” şi era confecţionat exclusiv din nuc şi mahon, cu accesorii din bronz şi alamă. Capitonajele şi perdelele erau din adamască galbenă, iar corpurile de iluminat din lemn aurit şi bronz.

 

La Bucureşti, existau multe case particulare renumite pentru evenimentele mondene, între care cea a prinţesei Cleopatra Trubeţkoi, cea a lui Costache Bălăceanu, de pe podul Şerban Vodă, unul „din focarele mondene ale rusofililor” munteni, unde se dansa foarte mult, sau cea a lui Grigore Cantacuzino, de pe Podul Mogoşoaiei.

 

Două familii îşi disputau însă întâietatea în privinţa balurilor şi recepţiilor strălucitoare: Ottetelişanu şi Suţu.

 

Primii organizau baluri în casele din Bucureşti şi în „castelul” de la Măgurele, la care participa numai lumea bună, ambele locuri fiind onorate şi de membrii familiei princiare. Contemporanii îşi aminteau că „era un privilegiu foarte mult căutat de a fi primit în casele Ottetelişanu, fie la Bucureşti, fie la Măgurele”.

 

Din 1856, după căsătoria dintre Grigore Suţu şi Irina Hagi-Mosco, o mulţime de serate dansante şi baluri strălucite se dădeau şi la palatul Suţu, iar în timpul carnavalului se organizau două mari baluri, dintre care unul costumat.

Cel mai deosebit bal se ţinea de ziua onomastică a lui Grigore Suţu, la 30 ianuarie, la care a participat de mai multe ori şi familia domnitoare.

 

Una din problemele – căci au fost şi probleme cu organizarea – era asigurarea iluminatului. Cum în epocă nu apăruse iluminarea cu becuri electrice prin incandescenţă, soluţia venea de la folosirea lumânărilor.

 

Boierii români erau obişnuiţi să folosească lumânări din seu de oaie, mai ieftine, însă ardeau cu fum mult şi înecăcios. Varianta cu lumânări din spermanţet era cea mai scumpă însă ceara nu cădea pe hainele dansatorilor şi nici nu făcea fum. Spermanţetul este o grăsime albă provenită de la balene şi caşaloţi şi se importa pe bani grei.

 

Invitatul ediţie ne-a relevat că bufetul care era oferit participanţilor era compus din delicatese, în general aperitive reci şi dulciuri cu excepţia agapelor care includeau supeul în care se servea şi hrană caldă. Motivul bufetului foarte selectiv era dat de faptul că dansatorii nu aveau nevoie de disconfort în timpul balului unde majoritatea timpului era dedicată dansurilor nu neapărat lente ceea ce presupunea o bună dispoziţie şi condiţie fizică.

 

Cu toate acestea, balurile aristocraţiei române din secolul al XIX-lea s-au bucurat din belşug de opulenţă, un semn identitar al elitei care se traducea prin meşe îmbelşugate frecventate îndeosebi de persoanele mature.

 

Chiar şi după Unire, când balurile erau mai rare în Iaşi, după ce o parte a înaltei societăţi optase pentru Bucureşti, la mesele date de hatmanul Teodor Balş, şi care ţineau până seara târziu, se serveau 12 feluri de bucate.

 

Majoritatea boierilor aveau câte un taraf ţigănesc, care putea număra de la 3 la 20 de lăutari sau chiar mai mult. La balurile mari însă, în funcţie şi de prestigiul celor care le organizau, se opta pentru cele mai renumite formaţii muzicale ale timpului.

 

Vistiernicul Iordache Roset Roznovanu pare să bată toate recordurile vremii prin cele nouă formaţii angajate să-i cânte la aniversarea zilei onomastice, de Sfântul Gheorghe, din 1816: „două rânduri jidovi muzicanţi”, „muzicanţii nemţi”, „un rând de lăutari”, „două rânduri de muzicanţi”, „taraful lui Angheluţă” şi alte două rânduri de lăutari.

 

Pentru balurile extraordinare, în special cele date de domnitor sau în onoarea acestuia de particulari, autorităţi sau diferite instituţii, se mai făceau pregătiri şi cheltuieli cu focurile de artificii, salve de tun, arcuri de triumf, pavilioane şi decoraţiuni vegetale.

 

Baluri publice se desfăşurau în sălile de teatru şi în cluburi. La Bucureşti, sălile cele mai frecventate de publicul pretenţios, dar şi de categoriile sociale mai modeste, erau sala Slătineanu sau Momolo, construită prin 1836–1837, şi sala Bossel. La Iaşi, balurile publice se organizau în special la teatru.

 

Pentru celelalte categorii sociale, din ambele capitale, se organizau balurile şi petreceri în sălile unor cluburi, hanuri şi hoteluri.

 

Au fost organizate şi baluri în onoarea diplomaţilor speciali ai Porţii sau ai Curţii Protectoare, a personalităţilor artistice care treceau prin Iaşi, pentru aniversarea zilelor de naştere sau onomastice ale augustului protector răsăritean şi ale suzeranului de la Constantinopol,dar şi baluri dedicate marcării unor evenimente politice.

 

Seratele dansante veneau şi ele în întâmpinarea dorinţei tinerilor de a se distra şi a-şi petrece timpul într-o companie vioaie. Mihail Kogălniceanu din vremea tinereţii sale ne-a lăsat şi descriere a unei serate dansante aşa cum se obişnuia să se vorbească în epocă:

„ O soare dansantă se găteşte în două ceasuri. O scripcă, o cobză, câteva laviţe pentru poponeţe într-o odaie mărişoară şi suareaua este gata. Pe urmă nişte dulceţi cu apă, nişte posmagi, apă zăhărită şi sărată, împodobită cu numele ei de limonadă, purtate pe tabla, din ceas în ceas. La mijlocul suarelei, zama de ciorbă numită bulion sau ceaiul cu franzelă îşi face întrarea triumfală ş-apoi să mai vezi acolo cinzeci, şaizeci de voinici jucând ca nişte fericiţi, asudând sânge şi apă la sunetul cobzei. Rămăşiţa zilei şede împregiurul odăiei, priveşte, critică, încuviinţează. Alţii joacă vist sau preferans, vorbind de câte corăbii au sosit la Galaţi şi cât să vinde chila de grâu şi de păpuşoi”

 

Seratele erau aşteptate cu nerăbdare atât de tineri cât şi de vârstnici, primii dorind să danseze şi să se cunoască, iar părinţii să pună la cale încuscriri şi căsătoria odraslelor.

 

După sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou începea vremea Carnavalului, în veselia spectacolelor teatrale, a seratelor dansante, a balurilor şi a concertelor.

 

Începute din ianuarie se prelungeau până la începutul postului mare şi bucurau suflarea marilor oraşe. Dacă sărbătorile lunii decembrie se petreceau după un anumit tipic, cu datini strămoşeşti tradiţionale, Carnavalul era vremea surprizelor, a nebuniilor fără graniţe, a balurilor mascate, a sărbătorilor inspirate de marile capitale europene.

 

Popularitatea balurilor a crescut odată cu apariţia teatrului şi introducerea balurilor mascate – „măscuite”. După moda de la Paris şi Viena, trupele teatrelor organizau cu succes şi asemenea sindrofii, căci pe lângă sală şi orchestră puteau oferi şi costume pentru participanţi. Din acest motiv, în majoritatea contractelor semnate de trupele de teatru cu autorităţile orăşeneşti era prevăzut şi privilegiul de a organiza baluri mascate.

 

La Iaşi, privilegiul apare în contractul trupei actorilor francezi Joseph şi Baptiste Foraux care transformaseră (1832) casa agăi Talpan în Teatru de Varietăţi, situat vizavi de actuala Filarmonică.

 

Balurile mascate erau deschise nu numai pentru aristocraţie, ci şi pentru mica burghezie şi târgoveţii înstăriţi. La Iaşi mai avea privilegiul organizării balurilor mascate renumitul „Otel San Petersburg”, la care, cu o taxă de intrare, avea acces oricare doritor. Sala de Gimnastică a societăţii austro-germane «Turn Verein», din strada Arcu, şi sala Societăţii de Gimnastică «Sport şi Muzică» înfiinţată de un grup de profesori în fostul atelier al Şcolii de Arte (1903) se întreceau în asemenea baluri populare cu subiecte istorice. Erau adresate tuturor tinerilor şi se deschideau de un profesor care prezenta contextul istoric.

 

Balurile de a doua categorie, sau „seminobile”, se țineau la Pomul Verde (Hanul Roșu – astăzi clădirea se află în vecinătatea Curții Vechi); pe ulița Moșilor și la Herasca, lângă Sf. Gheorghe Vechi; pe ulița Sfinții Apostoli, unde se afla sala cu firma „La Drumul de Fier”. Aceste două tipuri de baluri făceau parte din prima ordine. Cele din a doua ordine, numite şi „baluri de societate”, se țineau la sala Bilcek, peste drum de Școala Militară.

 

Balurile din a treia ordine, sau „balurile de rând” erau aproape în toate mahalalele. Printre cele care au rămas în memoria bucureștenilor se numără balurile lui Ianoș și al lui Lukas din grădina Cișmigiului, apoi balul de la „Salcia Pletoasă”, pe „ulița Flămândă”, în vopseaua de albastru (azi sectorul 4), lângă biserica „Săracă”.

 

Libertatea aproape nelimitată a participanţilor la balurile mascate era unul din motivele pentru care aceste manifestări ale divertismentului au fost atât de apreciate. Nevoia de a se distra, de a uita lumea în care trăiau şi asperităţile vieţii îi îndemnau atât pe cei bogaţi, dar şi pe cei pauperi să îmbrăţişeze în număr mare invitaţiile la baluri publice sau private.

 

Contribuţii editoriale: d-na dr. Maria Camelia Ene, istoric şi critic de artă al Muzeului municipiului Bucureşti pe marginea expoziţiei „Moda în Bucureştiul interbelic”. Expoziţia este deschisă până la 14 februarie 2021. Un interviu de Mirela Băzăvan

 

AUDIO: interviul integral cu doamna dr. Maria Camelia Ene

 

 

AUDIO: emisiunea „Istorica”; ediţia din 7 decembrie 2020 (integral)

 

Foto:

Rochii de bal şi purtătoarele sale. Credit: http://curierul-iasi.ro/iasii-in-carnaval-atmosfera-balurilor-din-secolul-al-xix-lea-13269/1888-rochii-de-bal 

 

Secvenţă de la un bal costumat din anul 1888. Credit: conacul.ro

 

Palatul şi parcul Ottetelişanu din Măgurele, loc al balurilor de altădată. Credit: biblacad.ro

 

Participanţi la un bal: bărbaţii. Civil şi militar. Credit: muzeulbucurestiului.ro

 

La Operă. Perioada interbelică. Credit:  muzeulbucurestiului.ro 

 

Tineri din perioada interbelică. Credit:  muzeulbucurestiului.ro

 

Bal în aer liber. Bucureşti. Credit:http://grandboutiquehotel.ro/

 

Fotografii din colecţia invitatului ediţiei, dl. prof. dr. Adrian Silvan Ionescu:

 

mama autorului, Craiova 12 februarie 1938 la Balul mascat de la Aeroclub

 

 Nicoleta şi Elena Ionescu 

Mulţumiri autorului pentru acordul oferit la publicarea imaginilor.

 

Regia de montaj: Eugenia Ivanov şi Georgeta Ruse

 

Regia de emisie: Mariana Băjenaru şi Victor Mihăescu

 

Emisiunea "Istorica"  se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00. 

 

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro 


Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet 

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

 


Etichete balseratădansuricostumebal mascatvoioşieeleganţăfemeibărbaţiaristocraţienegustorigazetaribresleSankt-PetersburgIaşiBucureştiofiţeriParisbufetdelicatesemariajebanicosturipalatebirturicârciumi

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live