Staţiunile balneoclimaterice româneşti

Aproape două treimi din izvoarele de apă minerală şi alcalină din Europa se regăsesc pe teritoriul României. E mult, e puţin ? Contează că deţinem o bogăţie practic inepuizabilă, iar reversul ar însemna o sursă extraordinară pentru visteria ţării, beneficiul turiştilor, ori pacienţilor, pentru imaginea ţării.

Studiile sau cercetările datează în timp cu mult înainte de deschiderea sau declararea unor localităţi ca staţiuni balneoclimaterice. Spre exemplu, Mangalia a fost atestată documentar ca aşezare în anul 1593, însă cercetările asupra potenţialului turistic şi balnear au început către sfârşitul secolului al XIX-lea, iar în sine, ca staţiune cu statut deplin, abia după primul război mondial.

Interesul arătat de spiritele luminate ale Ţărilor Române se concretizează pe parcursul secolului al XIX-lea, când se impune şi modelul german sau francez ce vine odată cu întoarcerea în ţară a studenţilor-absolvenţi ai şcolilor superioare din Apus.

Baden-Baden, Karlsbad, Vichy nume sonore în soluţii de odihnă şi tratament din Occident, găsesc relativ repede corespondenţe româneşti, atât în Transilvania, Bucovina, cât şi în Ţara Românească şi Moldova. Desigur, păstrând câteva proporţii semnificative.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 3 martie 2014

A doua vârstă industrială a Europei cuprinde şi ţările române, de la 1862, România şi capătă avânt odată cu urcarea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern. Exemplul acestuia - de a construi castelul Peleş într-o aşezare unde se găsea doar o biserică şi câteva case - mijloceşte întărirea unui model cultural. Acela de a ieşi ca orăşean în întâmpinarea naturii, fie pentru câteva zile, fie pentru câteva săptămâni. O cură de aer curat, soare, apă şi tonica plimbare prin pădure. În varianta opusă, litoralul românesc s-a deschis mai târziu, însă recuperarea a fost la fel de îndrăzneaţă şi izbutită, în decursul primelor decenii ale secolului trecut.

Mulţimea izvoarelor de apă minerală, calitatea acestora, compoziţia şi utilitatea arătată pentru elaborarea unor tratamente în folosul omului le plasează meritoriu, ca efecte depline ale tămăduirii organismului. Fie că vorbim de băi reci sau calde, de cura de apă minerală pentru diverse afecţiuni, fie că vorbim de gazele de mofetă.

În acelaşi ritm a păstruns şi ştiinţa studierii remediilor naturale printre medicii români. În asemenea măsură, încât, un tratament balnear avea în perioada interbelică,răspândirea ce nu putea fi comparată cu cea din epoca de pionierat.

Muzeul Naţional de Istorie a României a avut intuiţia şi apoi ideea de bază pentru a scoate la iveală pentru publicul larg cele 36 de staţiuni balneoclimaterice în toată spendoarea lor în cadrul proiectului “Imago Romaniae” ( http://www.imagoromaniae.ro )

Contribuţii editoriale: dr. Laviniu Munteanu, expert internaţional de balneologie despre caracteristici ale potenţialului balneologic din ţara noastră. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de la adresa: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.