Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: AGENDA GLOBALĂ Vineri, 19 August

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

Daniela Petrican

29 Aprilie 2021
Vizualizari: 1337
Comentează add

29 aprilie - Ziua Națională a Veteranilor de Război

Apel matinal - col. (r) Ion Durnescu, veteran de război

daniela-petrican

   

Realizator: 29 aprilie - Ziua Națională a Veteranilor de Război. Colonelul în rezervă Ion Durnescu din Mărășești județul Vrancea este printre puținii veterani de război pe care mai putem încă să îi onorăm în timpul vieții. S-a născut în 1923 în localitatea Scurta din județul Bacău, într-o familie necăjită cu șapte copii. A plecat la Şcoala de Ofițeri din Făgăraș, a luptat pe front, și în București și în Slovacia, și a trăit ororile celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul căruia a fost și rănit grav. A mers pe jos până în Ungaria și Slovacia. A mâncat pe drum muguri de brad. A dormit în zăpadă sau chiar mergând, dar spune că cea mai puternică armă a poporului român a fost dragostea de patrie. Este al treilea ofițer din țară ca număr de decorații primite. Zilele trecute a împlinit 98 de ani, iar marea lui durere este că societatea pare că a uitat de veterani. Gabriel Sava i-a făcut o vizită la Mărășești.
Reporter: Ne povestiţi când aţi fost prima dată pe front și cum a fost?
col. (r) Ion Durnescu: Foarte greu a fost. [...] Eram la Şcoala de Subofiţeri la Făgăraș, ne-au adus, când s-a întors politica, de am luptat împotriva nemţilor, eram în Bucureşti, ne-au adus în Bucureşti să luptăm să /eliberăm/ Bucureştiul. Eram colegi cu nemţii şi: hai, măi, să începem bătălia, să ne batem acolo! Greu a fost să întorci, moral, dar am ascultat legile ţării. Am stat vreo trei zile în Bucureşti, până l-am eliberat, şi am mers de la Dobreşti până, în ultima zi, în Slovacia, când am fost rănit. În Ungaria a fost foarte greu. Pe front, v-am spus, de-aia nu am uitat, cădeau lângă noi. Dacă era lângă mine şi nu puteam pleca, ascultam: strigau părinţii, strigau copiii, 'Nu ne uitaţi, camarade!" Uite, asta a fost. Pe urmă, în Spitalul de Campanie, era un abator de carne vie. Strigau nemții la difuzor să ne predăm, că murim de foame, că o să ne mănânce rușii. Nu ne-am predat. Cea mai importantă armă a Armatei române a fost dragostea față de țară. Ne-am luptam cu nemţii cu pușcă cu lunetă, noi cu târnăcopul şi cu sapa, aveam acolo la ateliere, ne băteam şi i-am învins. Am prins prizonieri nemţi în perioada războiului, plângeau ca să le dăm drumul. Era pericol! Şi spuneau că nu şi-au văzut copiii de zece ani. 'Dă-ne drumul!' Ne dădeau stilorui, ne dădeau... Dar ce să îi dai..., că te împușca dacă afla cineva. A contribuit acolo cu nemții în ultimul timp și moralul - și moralul pentru că se săturaseră de război.
Reporter: Când ați fost rănit?
col. (r) Ion Durnescu: Am fost rănit în orașul Novo Mesto. Sunt cetățean de onoare al orașului acolo. Ultimele zile de front. Ardea pământul de atâtea proiectile, în '45.
Reporter: În '45?
col. (r) Ion Durnescu: Da. Ne-au luat civilii şi ne-au dus la Spitalul de Campanie. La aniversarea anului trecut, primarul oraşului Novo Mesto îmi trimite o felicitare - şi nu îmi trimite primarul de aici şi îmi trimite primarul... -, după 75 de ani, nu m-a uitat că am luptat acolo. După trei luni de spitalizare la cehoslovaci m-au adus în Bucureşti, la Spitalul Central. Şi acolo, o hoţie în timpul răboiului, domnule, extraordinară! Dormeam doi în pat, mâncare vai de mâncarea ei și face unul mai bătrân raport și vine Regele Mihai în control, imediat s-a făcut și mâncare bună, și pat, şi tot. După aceea m-au repartizat de la Spitalul Central rusesc la Spitalul Pantelimon,  unde era o secție rusească și o secție românească sau, când venea un doctor şi îngrijea rușii, nu vreau să înțelegeţi altceva, păreau mai miloși doctorii față de bolnavi, ne pansau și pe noi.
Reporter: Şi după război ce ați făcut?
col. (r) Ion Durnescu: M-au clasat cu serviciu auxiliar şi am urmat Şcoala de Ofițeri la București în '48-'50. Şi la o tragere, cu Tratatul de la Varșovia, în Iugoslavia, nu am pus casca, eu de pe front am rămas, trei luni am comunicat în scris, și, fiind sensibil, am rămas surd. Şi m-au dat la Centrul Militar Bârlad.
Reporter: Prin ce an se întâmpla?
col. (r) Ion Durnescu: Prin '65-'67. După aceea am venit la Mărăşeşti, prin căsătorie. Am devenit preşedintele Veteranilor de Război. Adică, să fac ceva în oraşul erou. Cineva, dacă vrea să judece din Mărășești, o să îşi aducă aminte de mine și o să aprindă o lumânare. Mă bucur că am făcut ceva.
Reporter: Are România lucul ei acum?
col. (r) Ion Durnescu: Noroc este că ţara noastră strategic este aşezată ca albinele pentru americani.
Reporter: Câţi mai trăiesc din leatul dumneavoastră, domnule Durnescu?
col. (r) Ion Durnescu: Am văzuta iar, acum 15 ani, în judeţul Vrancea eram peste 3.000, acum în țară au mai rămas 3.000, puțini. Toate perioadele şi orânduirile le-am trăit, fiecare a făcut și rău şi bine. Fizic m-am uzat, dar memoria mi-a lăsat-o. Şi mă consum ce a fost şi ce este. Nu banii sau mâncarea ne trebuie nouă astăzi, un stimulent moral, un respect. Cel puțin orașul Mărăşeşti e un oraş erou. Este cel mai sărac oraș din județ.
Reporter: Ce înseamnă în ziua de azi să mai fii român?
col. (r) Ion Durnescu: Să îţi iubești ţara! Profesorul meu de Matematică şi Fizică preda în Franța, preda în Polonia, în Germania! Ce capacității aveam noi atunci şi experţi! Ce valori aveam şi acum ce facem!
Reporter: În câteva zile e Paștele. Ce faceți de Paște?
col. (r) Ion Durnescu: Ce să fac, singur. Băieţii nu pot să vină, mi-au dat telefon, că e cu virusul ăsta. E foarte greau.
Realizator: Invitatul "Apelului Matinal" a fost colonelul în rezervă Ion Durnescu, veteran de război, azi, de Ziua Națională a Veteranilor de Război.
 
(PH)

Etichete Apel matinalIon DurnescuZiua Națională a Veteranilor de Război(PH)

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live