Atletism: Armand Duplantis, record mondial la competiția care îi poartă numele
Articol de Andreea Helmis, 13 Martie 2026, 13:38
Atletul suedez, Armand Duplantis, a depășit pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina. În cadrul Mondo Classic, competiția de la Uppsala (Suedia) denumită chiar după el, Duplantis a sărit 6 metri și 31 de centimetri.
Primul record stabilit de el a fost de 6 metri și 17 centimetri în anul 2020, la Torun,în Polonia, acolo unde suedezul va reveni la finalul acestei luni, la Campionatele Mondiale de sală.
Precedentul sportiv care a deținut un record mondial n această probă a fost francezul Renaud Lavilenie, 6 metri și 16 centimetri. De atunci, Duplantis este atletul care domină detașat săritura cu prăjina. Iată progresia recordurilor sale:
- 6,17 m – 8 februarie 2020 (Torun, Polonia)
- 6,18 m – 15 februarie 2020 (Glasgow, Marea Britanie)
- 6,19 m – 7 martie 2022 (Belgrad, Serbia)
- 6,20 m – 20 martie 2022 (Belgrad, Serbia)
- 6,21 m – 24 iulie 2022 (Eugene, SUA)
- 6,22 m – 25 februarie 2023 (Clermont-Ferrand, Franţa)
- 6,23 m – 17 septembrie 2023 (Eugene, SUA)
- 6,24 m – 20 aprilie 2024 (Xiamen, China)â
- 6,25 m – 5 august 2024 (Paris, Franţa)
- 6,26 m – 25 august 2024 (Chorzow, Polonia)
- 6,27 m – 28 februarie 2025 (Clermont-Ferrand, Franţa)
- 6,28 m – 15 iunie 2025 (Stockholm, Suedia)
- 6,29 m – 12 august 2025 (Budapesta, Ungaria)
- 6,30 m – 15 septembrie 2025 (Tokyo, Japonia)
- 6,31 m – 12 martie 2026 (Uppsala, Suedia)
La finalul reuniunii de la Uppsala, dedicate exclusiv acestei probe, Duplantis a declarat: „Sunt foarte mândru că am reuşit să fac asta în faţa voastră. Sar pentru mine, sar pentru familia mea, dar sar şi pentru voi, pentru Suedia şi pentru toţi cei care mă susţin.”













