Răzvan Marin, două pase de gol în Conference League. Ce au făcut ceilalți români
România a avut patru fotbaliști în manșa tur din optimile de finală ale Europa League și Conference League. Răzvan Marin a strălucit, Ionuț Radu a parat greșit șutul periculos din final.
Articol de Gabriel Bucur, 13 Martie 2026, 09:38
În Europa League, Ionuț Radu a apărat poarta echipei spaniole Celta Vigo, în remiza de acasă cu Olypique Lyon, scor 1-1. Pe final, Radu a greșit la șutul lui Endrick, moment în care oaspeții au egalat.
În Conference League, mijlocașul Răzvan Marin a contribuit cu două pase de gol la victoria lui AEK Atena cu 4-0, pe terenul formației slovene Celje.
Fundașul Andrei Rațiu a fost titular pentru Rayo Vallecano, în succesul spaniolilor cu 3-1 contra turcilor de la Samsunspor.
Tot în Conference, fundașul Bogdan Racovițan a jucat pentru Rakow (din Polonia), în eșecul suferit cu 2-1, pe terenul Fiorentinei.
Alte rezultate de aseară, din Europa League: Bologna - AS Roma 1-1, Lille - Aston Villa 0-1, Panathinaikos - Betis Sevilla 1-0, Ferencvaros - Braga 2-0, Stuttgart - FC Porto 1-2, Genk - Freiburg 1-0 și Nottingham - Midtjylland 0-1.
De partea cealaltă: Crystal Palace - AEK Larnaca 0-0, Lech Poznan - Șahtior Donețk 1-3, Alkmaar - Sparta Praga 2-1, Rijeka - Strasbourg 1-2 și Sigma Olomouc - Mainz 0-0.
Manșa decisivă din optimile de finală va fi săptămâna viitoare.













