Secția de procurori a CSM va verifica acuzațiile publicate într-un documentar realizat de Recorder
Materialul de presă relevă fapte care, dacă ar fi adevărate, ar putea conduce la concluzia că sistemul judiciar - integral sau sectorial - a abdicat de la scopul său legal și constituțional - se arată în comunicatul procurorilor CSM.
Articol de Radiojurnal, 11 Decembrie 2025, 16:34
Secția de procurori a CSM anunță că va face verificări în legătură cu acuzațiile aduse de câțiva magistrați în documentarul Recorder, având o poziție diferită de judecătorii din Consiliu, care au susținut că materialul jurnalistic reprezintă o amplificare a campaniei de destabilizare a puterii judecătorești.
Materialul de presă relevă fapte care, dacă ar fi adevărate, ar putea conduce la concluzia că sistemul judiciar - integral sau sectorial - a abdicat de la scopul său legal și constituțional - se arată în comunicatul procurorilor CSM.
Pe de altă parte, colegii lor judecători susțin că există interese pentru distrugerea încrederii în sistem, acuzând o succesiune temporală a faptelor ce culminează cu materialul Recorder.












