Secretar de stat: Majoritatea elevilor de clasa a VIII-a vor susţine luni simularea Evaluării Naţionale
Pentru elevii care studiază în instituţii ce nu organizează examenele este posibil să existe testări ulterioare, a adăugat Sorin Ion.
Articol de Radiojurnal, 13 Martie 2026, 16:27
Majoritatea elevilor de clasa a VIII-a vor susţine luni simularea Evaluării Naţionale, a afirmat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Pentru elevii care studiază în instituţii de învăţământ ce nu organizează aceste examene este posibil să existe testări ulterioare, a adăugat oficialul.
Sorin Ion: Simularea Evaluării Naționale, care debutează luni, se va desfășura, conform datelor primite de la inspectoratele școlare, în circa 97% din unitățile de învățământ din România care au nivel gimnazial. Pentru acei copii din unitățile de învățământ care nu organizează ar putea exista soluții ulterioare de organizare a simulărilor la nivel de școală. Ministerul Educației a făcut tot ceea ce trebuia să facă conform reglementărilor pentru a derula aceste evaluări. Să nu uităm că atât calendarul, cât și modul de desfășurare sunt cuprinse într-un ordin de ministru, deci din acest punct de vedere ministerul are obligații.
În peste 150 de şcoli din ţară nu va fi organizată simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a.













