Elevi de liceu din Odobeşti au stat de vorbă cu deţinuţi de la Penitenciarul Focşani
Poate fi o lecţie de viaţă despre răspunderea penală şi consecinţele ireversibile ale infracţionalităţii.
Articol de Radiojurnal, 12 Martie 2026, 01:03
Mai mulţi elevi de la un liceu din Odobeşti au stat ieri de vorbă cu deţinuţi de la Penitenciarul Focşani, în cadrul unui proiect al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea. Liceenii au aflat, printre altele, cum acţionau infractorii, dar şi care sunt consecinţele faptelor lor.
Corespondentul RRA, Gabriel Sava, a transmis detalii pe acest subiect.
Activitatea de azi a pus accentul pe creşterea gradului de conştientizare a riscurilor la care pot fi supuşi tinerii atunci când fac alegeri greşite, după cum a explicat Simona Caba, Inspector în cadrul Inspectoratului Judeţean Poliţie Vrancea: Am iniţiat proiectul "Dincolo de aparenţe", proiect care are ca scop punerea în valoare a experienţelor de viaţă a persoanelor care execută pedepse privative de libertate condamnate pentru infracţiuni din sfera crimei organizate, traflic de persoane prin metoda "Lover boy", trafic şi consum de substanţe psihoactive, infracţiuni comise cu violenţă sau infracţiuni la regimul rutier. Tinerii adolescenţi au oazia să cunoască mediul penitenciar, să vadă care sunt programele de reintegrare a deţinuţilor şi să stea de vorbă cu persoanele care execută pedepse privative de libertate.
Activitatea în sine este concepută ca o lecţie de viaţă, transformând mediul restrictiv al închisorii într-un spaţiu de învăţare prin dialog interactiv despre răspunderea penală şi consecinţele ireversibile ale infracţionalităţii.













