
Între 11:00 şi 13:00 cadrele didactice nu vor intra la cursuri, dar elevii vor fi supravegheaţi, anunţă protestatarii.

La Chişinău, autorităţile au instituit stare de alertă din cauza creşterii bruşte a numărului de infectări cu COVID-19

Remedierea problemelor și recalcularea facturilor pentru persoanele care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și...

Angajaţii din poliţie au continuat protestele în faţa Ministerului de Finanţe, pentru a doua zi consecutiv.

Premierul Nicolae Ciucă a solicitat analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de etică a Universităţii Naţionale...

Site-ul pressone.ro: Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă ar putea fi plagiată.

Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este marţi de 6,15 cazuri la mia de locuitori, conform...

Cei care tranzitează această zonă sunt obligaţi să aibă montate lanţuri antideparante, începând cu kilometrul 22.

16.760 de cazuri noi de COVID au fost anunţate astăzi în România, aproape dublu faţă de acum o săptămână.

Potrivit Administraţei Naţionale de Meteorologie, un cod galben de vânt puternic vizează, până mâine dimineaţă, la ora nouă,...

Fenomenele meteorologice au creat probleme în anumite judeţe din ţară.

În Bucureşti şi Ilfov, percheziţiile vizează 13 persoane într-un dosar de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate, fiind...

Circulaţie restricţionată la Buşteni pe DN 1 Valea Prahovei după ce s-a spart o conductă de apă, iar în carosabil a apărut o...

În prezent, angajatorii oferă peste 1.300 de joburi, multe dintre ele pentru cei cu studii superioare.

Pe mai multe drumuri din ţară se circulă în condiţii de iarnă.

Guvernul va lua noi măsuri pentru scăderea facturilor la gaze şi energia electrică.

Evaluare a angajaţilor Ministerului de Interne.

Focar de COVID-19 la Spitalul Judeţean din Suceava.

La Focşani, Societatea locală de termoficare anunţă că ar putea sista furnizarea de căldură şi apă caldă.

Elevii au revenit în sălile de clasă.

Facturi mari la gazele naturale, la Timişoara.

Societățile de termoficare au anunțat că ar putea să recurgă la restricționarea sau chiar la sistarea furnizării agentului...

Sunt pozitivi medici, asistenți medicali, infirmiere, brancardieri, îngrijitoare sau angajați TESA de la spitale din Suceava,...

Se recomandă conducătorilor auto să evite deplasările. Există posibilitatea închiderii temporare a anumitor sectoare de drum,...

4.510 consumatori nu aveau aseară energie electrică, fiind afectate localităţile...

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la finalul ședinței coaliției de guvernare, că s-a ajuns la un acord între PNL,PSD și...

Traficul rutier a fost blocat din cauza zăpezii pe DN68 Oțelul Roșu - Hațeg, în zona localității Valea Bistrei.

Se discută de mai multe ore. S-ar fi ajuns la un acord ca preţul energiei electrice să fie plafonat la 68 de bani pe...

Aproape 300 de abonaţi din zona Poiana Vadului, o comună din Munţii Apuseni, zonă aflată sub cod portocaliu, nu au curent...

Interesul pentru vaccinarea anti-COVID-19 este în continuare redus, în timp ce numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 continuă să...

ROMSILVA concediază astăzi 415 angajaţi, după ce anul trecut a depăşit profitul estimat.

La această oră, este în desfăşurare şedinţa coaliţiei de guvernare, care are ca pricipal subiect criza facturilor la energie.

UPDATE: Alerta cu bombă s-a dovedit falsă. Forțele dislocate în teren și-au încheiat misiunea.

Lucian Bode a criticat în termeni duri sistemul poliţienesc, despre care a spus că s-a degradat constant în ultimii 30 de ani.

Numărul persoanelor internate cu COVID-19 a crescut cu peste 10% în ultimele 24 de ore, acum sunt peste 4.000.

Şcolile au început semestrul al II-lea cu prezenţă fizică, în toată ţara, chiar dacă Bucureștiul şi 15 judeţe sunt în...

Şedinţă a coaliţiei, pentru discutarea măsurilor de protejare a consumatorilor față de creșterea prețurilor la energie.

Au fost proteste în această dimineață în fața Ministerului de Finanțe.


Zeci de angajați au fost depistați pozitiv la SARS-CoV-2.

Toată țara este vizată de alerte meteo de diferite intensități.

Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, luni, de 5,67 cazuri la mia de locuitori..

Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, prima reacţie în cazul accidentului rutier provocat de un polițist şi soldat cu...

8.118 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 17 decese.

Protestul este determinat de neaplicarea în integralitate, începând cu 1 ianuarie, a Legii 153, de diminuarea unor pensii de...

"APEL MATINAL" - Invitat: ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Săptămâna aceasta sunt așteptate în România primele vaccinuri anti-COVID pentru copiii care au între 5 și 11 ani.

Aproape 7.600 de cazuri noi de COVID au fost anunțate în ultimele 24 de ore.

Doza booster se poate face după patru luni.

Sfârșit de săptămână fără odihnă pentru salvamontiștii din țară.

Intervenţie a salvamontiştilor din judeţul Sibiu în cazul a doi turişti care au rămas blocaţi în Munţii Făgăraş.

Documentul este inițiat de parlamentari din opoziție care critică activitatea executivului.

Săptămâna va continua cu vizitele la Londra și Bruxelles, în contextul discuțiilor legate de un posibil acord de pace între...

România va putea importa mai multă energie ieftină dinspre vestul Europei în perioadele cu cerere mare, ceea ce s-ar putea...

Şefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat că la Bruxelles începe o săptămână „decisivă” pentru...

Intervenţiile chirurgicale şi internările sunt sistate, după ce în mai multe probe de apă prelevate la finalul săptămânii...

Doi bărbaţi înarmaţi, tată şi fiu, au ucis 15 oameni şi au rănit peste 40, într-un atac calificat de autorităţi drept...