Bruxelles. Cristian Muntean. Întrevederi literare. „Culoarea zilei - jurnal poetic”

Reședința ambasadorului României la Bruxelles, o clădire intimă, de patrimoniu, este deja cunoscută foarte bine pentru evenimentele care promovează cultura românească, în special scriitori și pictori. De data aceasta este vorba de Cristian Muntean. Poet. Dar și preot. O combinație care îți stârnește curiozitatea, nu doar mirarea. Cum arată? Și cum arată poezia sa?

Jurnalistul generalist get-beget are o problemă în fața artei dacă nu are el însuși, ca formație, ca suflet sau ca familie, această nuanță. Eu nu sunt un critic literar și nu pot apela decât la trăiri date de formația sau formarea mea oarecum clasică a unei familii de profesori umaniști în care literatura, muzica simfonică și arta de până la mijlocul secolului XX făceau baza culturii generale. Dar doar atât. Așa se explică mereu interesul față de artă, dar și timiditatea mea în a mă apropia de momentul în care ar trebui să scriu dspre expoziții de pictură sau despre lansări de cărți. Sau despre poeți. La Bruxeelles! Ce aș putea să-ntreb un poet? Sau un pictor? Și ce minunăție de răspuns ar fi obligat acel om să dea pentru a cuceri, pentru a explica sau pentru a te atrage pe tine, ciititorul, în aventura sa?

Nu mai văzusem niciodată un preot poet. Era prima curiozitate. O curiozitate ce lâncezea pe lângă teama unor eventuale canoane sau dumnezeiri la care nu aveam acces spiritual sau religios. În forfota administrativă a dosarelor, știrilor și informației din capitala politică a Europei, nu apucasem decât să verific data și ora acestei prezentări literare. Nu știam absolut nimic. Însă intimitatea reședinței ambasadorului României la Bruxelles, intimitate pe care o regăsești adesea în oamenii care vin sau fac aceste evenimente, era o perspectivă bună.

Am ajuns cu întârziere, nu târziu. Știam asta de câteva zile pentru că noua/ viitoarea președinție a Consiliului avea un eveniment aproape suprapus. În liniștea prezentării, în fața mea, era un om, nu un preot. Autorul. Poetul. Cristian Muntean. „Culoarea zilei - jurnal poetic”, editura Creator/Libris. Un om de-o modestie violentă care de-a lungul discuției și de-a lungul întrebărilor mă purta dintr-un spectru în altul. Din cauza acestui discurs oarecum descurajant, dar brutal de sincer, aveam deja tot felul de întrebări. Vream să citesc poezia sa. Vream să mă lămuresc. Vream să văd acuarelele, căci poezia sa este născută dintr-un dialog cu un pictor, Horia Țigănuș. La fiecare câteva zile acest pictor trimitea preotului-poet o acuarelă cu imaginea mării iar poetul-preot cădea în reverie scriind apoi câte un poem. E o metodă inversă față de ceea ce memoria mea păstra din trecutul artei și literaturii universale. Poezia a inspirat de obicei picturi, așa cum bine avea să puncteze directorul ICR Bruxelles, Corina Panaitopol. Blake, cu poezia și gravurile sale ulterioare este unul din exemple și la-ndemână mie din prisma faptului că îmi era familiar.

Albumul „Culoarea zilei - jurnal poetic” este, astfel, un dialog între culoare și cuvânt, între senzație și gând, între imagine și memorie, visare sau melancolie. Un amestec care te surprinde când te gândești că acest poet e preot, însă și dincolo de acest detalu pe care imediat îl uiți când stai în fața lui, când îl asculți sau când vorbești cu el. Ceva cucernic, tandru, simbiotic și tânăr te lasă în reverie, zâmbind, la surpriza versurilor sale. Ceva ce te face să-ți aduci aminte de Șaguna sau alte minți ardelenești - pe care, culmea, le-am auzit în seara aceea- minți care nu zăboveau asupra unui singur domeniu ci defilau cu nonșalanță sau cu modestie în universaliatea. Nu pot să mă transform acum în critic sau poet. Și nu mă pot preface. Țin minte doar chipul lui, poate ușor stânjenit de faptul că Ambasada României în Regatul Belgiei și Institutul Cultural Român i-au lansat invitația de a veni și a vorbi, de a se prezenta în fața noastră cu poezia și modestia sa. O surpriză pe care o afișa cu sinceritate. Iar criticile pozitive ale oamenilor de litere, drumul bătut de românii din Belgia pentru a-l vedea, prezența și intimitatea elegantă a locului, îl onorau. Las aici două dintre poeziile sale și una dintre acuarelele care l-au inspirat în dialogul cu prietenul său, pictorul. Cristian Matei în dialog cu Horia Țigănuș. Ar trebui, totuși, să adaug că aici nu vorbim de un debut- debutul e al meu pentru că abia l-am cunoscut- ci de un om care publică de ceva vreme, deși e tânăr, poezie, eseuri sau dialoguri (unele, bineînțeles, cu nuanță teologică). Unele diintre poezii, cum sunt cele din volumul de față, sunt deja traduse în 3 limbi. Engleză, franceză și spaniolă. Sau invers.

Zare

Privesc marea din același loc

și-n fiecare zi

se naște în mine o ființă nouă

ce se afundă în mare cu ochii țintă

spre cer.

Limba imensă a mării

își schimbă mereu haina

turcoaz și albastru intens

învăluie cerul

să lumineze răsăritul făpturilor

preschimbate în stele căzătoare.

Două lumi ce răsar una din alta!

Culori

S-au amestecat anotimpurile

în aceleași culori pe care viața

nu le mai distinge

Un imens timp înecat în ape

la rădăcini

cântec de leagăn descompus

pe portativul zilelor

ce ne amintesc tulburătoare clipa

nașterii mai presus de noi înșine

La orizont veghează lina dintre lumi

nesfârșită

trecerea gândurilor noastre