
În intervalul 00:00 - 04:00, sunt programate unele lucrări de mentenanţă.

Urmează mai multe zile cu ploi şi vânt în toată ţara. Meteorologii au emis o informare în acest sens care...

În Capitală vor avea loc un miting organizat de AUR, dar și un protest fără autorizație.

Printre avantajele învățământului dual se numără bursa lunară, instruirea practică la companiile partenere și siguranța...

Bebeluşii români sunt testaţi, la naştere, în cadrul Programului de Screening Neonatal, doar pentru trei afecţiuni.

Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic să-şi reconfigureze traseul, astfel încât să se preîntâmpine...

"Apel matinal" - Invitat: Dan Barbu, președintele Patronatului Operatorilor de Service Auto din România. Realizatori: Daniela...

Cei care au un instrument astronomic trebuie să fie foarte precauţi în observarea eclipsei pentru că orice mişcare greşită...

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a fost notificată despre situaţie şi că măsurile sunt aplicate conform...

Simularea va continua şi joi, doar pentru elevii din partea minorităţilor naţionale.

Statele Unite au suspendat programul scutirii de vize pentru români, care urma să intre în vigoare de la sfârșitul acestei luni.

A fost distrus un monument istoric construit în 1746, biserica de lemn din Toplița.

Notele vor fi comunicate individual pe data de 8 aprilie și nu se trec în catalog.

Se estimează că va aduce venituri de circa 20 de miliarde de euro la bugetul de stat, spune ministrul Energiei, Sebastian...

MAE îi avertizează pe românii care au programate călătorii în perioada următoare, inclusiv după data de 31 martie, să se...

România figurează cu trei proiecte strategice pe lista celor 47 anunțate de Comisia Europeană.

Cetățenii români care au programate călătorii în SUA trebuie să se adreseze ambasadelor Statelor Unite din țările în care...

Ei sunt acuzați că, între anii 2022 și 2023, au comis mai multe infracțiuni, între care abuz în serviciu, delapidare, fals și...

Comisia juridică din Senat a amânat elaborarea unui raport privind proiectul de lege care pedepsește conducerea unui vehicul...

Detașamentul spaniol a executat, împreună cu militari români, misiuni de poliție aeriană întărită sub comanda NATO.

Conducerea Romsilva a răspuns marți solicitării Comisiei pentru mediu a Camerei Deputaţilor de a da explicaţii în ceea ce...

Interdicţia exportului de miei din România în statele Uniunii Europene, din cauza apariţiei unor focare de pesta micilor...

Premierul apreciază că decizia face parte dintr-un proces de reevaluare globală a riscurilor la adresa securității SUA.

Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a anunțat că decizia rămâne în vigoare până când Statele Unite își finalizează...

Programul va aduce și schimbări în ceea ce privește modul de înscriere

Polițiștii au făcut zeci de percheziții la sediul central al CFR Călători și în mai multe județe.

Solicitarea a fost făcută de USR, care acuză modul în care s-a făcut reforma guvernamentală.

Marcel Ciolacu verifică dacă sunt respectate măsurile de reorganizare și de reducere a birocrației.

Subiectele de la matematică și istorie au fost dificile, au spus mulți dintre elevii de liceu.

Potrivit Parchetului General, începând din 2022 și până în prezent, suspecții au comercializat 15 tone de tutun.

Din 2022 şi până în prezent, suspecţii au comercializat 15 mii de kilograme de tutun pentru care au încasat peste 2,1...

Medicul primar pneumolog de la Institutul "Marius Nasta" din Capitală, Beatrice Mahler, a vorbit la rubrica Apel Matinal,...

Prima producţie este estimată pentru 2027. Perimetrul Neptun Deep se află la 160 de km în largul Mării Negre.

Marți dimineaţă au fost puse în aplicare 13 mandate de percheziţie, fiind depistaţi nouă suspecţi.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor a vorbit despre stadiul programului de reînnoire a parcului auto și despre noutățile...

"Apel matinal" - Invitat: conferențiar universitar, medic primar pneumolog la Insitutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta"...

Până la finalul acestei săptămâni vom avea un anunț pe tema includerii României în Programul Visa...

Campania electorală pentru prezidențiale va începe pe 4 aprilie și se va încheia pe 3 mai, la ora 7.

Creştinii prăznuiesc momentul în care Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Sfintei Fecioare Maria că îl va naşte pe Mântuitorul...

Cu toate acestea, la bilanțul Curții Supreme pe 2024, ministrul de resort a susținut că justiția din România este una...

Oamenii legii din județul Vâlcea atrag atenția și asupra cazurilor de tineri prinși cu substanțe interzise.

Timp de o lună, localnicii își vor putea exprima opțiunile față de această inițiativă care îi aparține primarului...

Ceața reduce vizibilitatea în trafic sub 200 m, izolat la sub 50 m, pe mai multe artere rutiere din județele Botoșani și Cluj.

Conținutul și elaborarea mesajelor sunt stabilite de către CNA.

În perioada următoare subiectul accesului angajaților pe bază de cartele va fi dezbătut și de Camera Deputaților.

Din cele 84 de posturi de management, 26 vor fi desființate.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că executivul va fi nevoit de la anul să ia în calcul și noi modificări fiscale.

Ordonanța de urgență a iscat discuții în contradictoriu între putere și opoziție.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a spus că este nevoie de un efort susţinut în următorii doi ani pentru a corecta...

Elevii vor susţine miercuri proba la alegere a profilului, iar joi proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Evaluarea comisiei arată că planul de afaceri ar genera randamente compatibile cu condiţiile de piaţă pentru statul român,...

Sunetul actual RO-ALERT pentru situaţiile grave va rămâne neschimbat, anunță Raed Arafat.

Avionul - un Airbus A 320 - plecase de pe Otopeni şi urma să aterizeze în Hurghada, Egipt.

Primarul comunei Ciudei, Anatolie Pițuc, declară mobilizarea a aproximativ 150 de etnici români pe frontul ucrainean, dintre...

Avertizarea este în vigoare până luni la ora 24:00.

România a încheiat Jocurile Olimpice de iarnă 2026 cu locul 17 al echipajului de bob 4. Antrenorul Iulian Păcioianu a descris...