Revista editorialelor, 18 ianuarie

Gabriela Ştefan comentează, în Gândul, pe marginea, crimelor mafiote care au îngrozit toată ţara, la sfârşitul săptămânii trecute. "Din Canalul Dunăre - Marea Neagră şi din gropile din comuna Cerchezu poliţiştii au scos patru cadavre (ale unor oameni care au fost îngropaţi de vii) şi au îngropat o iluzie.

Iluzia că interlopii noştri se află încă în faza evului mediu şi că se bat între ei pentru supremaţie folosind arme albe, se ciomăgesc sau îşi cară pumni şi picioare. Situaţia devine şi mai gravă dacă aruncăm o privire asupra capului grupării care a pus la cale aceste asasinate. Băhăian este ceea ce am putea numi, fără ezitare, un escroc, el înşelând mii de oameni prin firma Sabina Product.

De asemenea, şi-a înşelat mai mulţi pateneri de afaceri. Pentru toate aceste fapte, a fost trimis în judecată şi a fost şi condamnat. A fost arestat de două ori dar, de fiecare dată, judecătorii au fost îngăduitori cu el, fiind eliberat condiţionat. Patru cadavre i-au adus, potrivit anchetatorilor, două milioane de euro. Sergiu Băhăian nu ar fi ajuns la asemenea "performanţe" fără clemenţa nejustificată a judecătorilor, care pentru faptul că a înşelat 5000 de oameni l-au ţinut în puşcărie doar trei ani." - conchide Gabriela Ştefan.

Cine este interesat de frământările din PSD privind reformarea acestui mare partid, poate citi cel puţin două editoriale din ziarele de astăzi: în Azi, Octavian Ştireanu inventariază "reţetele reformei pentru PSD", iar în Eveninentul Zilei, Mircea Mihăieş clamează: "Salvaţi-l pe Geoană (de el însuşi)!"

Ovidiu Nahoi îi aduce, în Adevărul, un omagiu lui Ion Raţiu, de la a cărui dispariţie s-au împlinit, ieri, zece ani. "Un mare român, un om politic al principiilor şi, mai presus de toate, un vizionar. Ion Raţiu rămâne însă şi un mare nedreptăţit. A fost - alături de Corneliu Coposu şi Doina Cornea - omul asupra căruia propaganda fesenistă a aruncat unele dintre cele mai mari cantităţi de mizerii. L-au prezentat oamenilor drept un exploatator lipsit de scrupule - pentru că avea avere.

L-au arătat drept venetic - din cauza accentului său uşor englezit. Dar Ion Raţiu a primit toate atacurile senin, chiar jovial. A continuat să vorbească despre capitalism şi despre Occident, atunci când asemenea cuvinte sunau, pentru mulţi, mai degrabă ca nişte ameninţări decât ca nişte promisiuni. A susţinut mereu că România are nevoie de reforme profunde, de o privatizare rapidă, de liberalizarea preţurilor şi de un sistem politic deschis, bazat pe diversitate şi toleranţă. A fost unul dintre acei bărbaţi de modă veche capabili să poarte o discuţie în contradictoriu cu zâmbetul pe buze şi fără a răni.

Dar cea mai valoroasă moştenire lăsată de Ion Raţiu constă în gestul său din timpul mineriadei din septembrie 1991, atunci când trupa lui Miron Cozma a pătruns în sediul Parlamentului. Doi oameni le-au ieşit în faţă. Doi ţărănişti: poetul Ioan Alexandru, cu crucea în mână, ca şi cum ar fi vrut să ţină piept unei hoarde de vampiri şi Ion Raţiu. „Cum îndrăzniţi să intraţi aşa, în această instituţie a democraţiei? Ieşiţi afară, imediat!", le-a spus bătrânul Raţiu, pe un ton atât de apăsat încât minerii, pe cât erau ei de porniţi, au făcut, tăcuţi, cale întoarsă.

Acest gest capătă noi semnificaţii astăzi, când instituţiile democratice sunt din nou atacate, nu cu bâtele, precum în 1991, ci cu armele mult mai sofisticate ale populismului şi demagogiei. Să ne amintim, aşadar, de această moştenire simbolică pe care Ion Raţiu ne-a lăsat-o tuturor!" - ne îndeamnă, în final, Ovidiu Nahoi.