Auto: Renault prezintă SUV-ul full hibrid Austral
Știm deja că noul SUV al celor de la Renault, Austral un model care a fost lansat încă din 2022, este disponibil în țara noastră încă din vara acestui an, fiind construit pe platforma CMF-CD, și fiind poziționat în Gama C alături de Espace și Rafale, în plină campanie de susținere a stategiei hibride a gamei.
Articol de Bogdan Predescu, 01 Noiembrie 2025, 22:09
Noul Renault Austral este livrat cu 4Control Advanced și 32 de sisteme de asistență la conducere de nouă generație, fiind propus în trei niveluri de echipare: Evolution, Techno și Esprit Alpine. Mașina adoptă noul limbaj de design al mărcii, având bara frontală și cea din spate complet reproiectate și cu o nouă semnătură luminoasă. Avem noi lumini de zi în forma unei jumătăți de diamant plasate în bara de protecție, cu faruri care vin din dotarea standard cu tehnologia Adaptive LED Vision. Tehnologia Matrix Vision controlează un număr mai mare de fasciculi LED, pentru performanțe avansate de iluminare și confort vizual mai mare pentru șofer, fără a-i afecta pe șoferii vehiculelor care vin din sens opus.

La interior experiența de la bord este îmbunătățită atât în ceea ce privește confortul, cât și la capitolul dedicat tehnologiilor. Descoperim astfel scaune față noi, mai ergonomice, cu o tapițerie nouă foarte interesantă la atingere, și cu o izolare fonică îmbunătățită. Bancheta spate rabatabilă poate fi glisată până la 16 cm, permițând șoferului să adapteze capacitatea de încărcare în funcție de necesități, ajungând până la 1.736 de litri în cazul grupului motopropulsor full hybrid E-Tech de 200 CP. Iar la capitolul tehnologie, trebuie amintit sistemul de recunoaștere al șoferului care utilizează o cameră aflată în stâlpul din stânga (stâlpul A). Pentru a activa această funcție, șoferul trebuie mai întâi să-și creeze un profil folosind ecranul multimedia, după care setările personalizate ale utilizatorului pot fi activate automat atunci când șoferul respectiv intră în mașină, fiind posibil să nu mai umblăm în meniul principal, la posturile de radio preferate sau la poziția de condus (scaunul șoferului și oglinzile exterioare acționate electric). Camera va scana pentru a recunoaște șoferul de câte ori portiera se deschide, și este bine de știut și că datele colectate nu mai sunt trimise către servere, ci doar stocate în mașină.

Vorbim și despre motorizări pentru că avem pe noul Renault Austral o combinație între grupul motopropulsor full hybrid E-Tech de 200 CP cu o cutie de viteze automată multimod fără ambreiaj cu un consum de combustibil de 4,7 litri/100 km, și grupul motopropulsor Mild Hybrid de 160 CP. Motorul Mild Hybrid cuprinde un motor pe benzină turbo de 1,3 litri cu 4 cilindri cu injecție directă, asistat de un alternator de pornire și o baterie litiu-ion cuplată la o cutie de viteze automată de tip CVT. În timp ce sistem de propulsie full hybrid E-Tech de 200 CP cuprinde un motor pe benzină turbo de 1,2 litri cu 3 cilindri care dezvoltă 130 CP cu un cuplu interesant de 205 Nm și două motoare electrice, unul principal cu o capacitate de 50 kW pentru conducerea în mod electric, dar și un motor electric secundar sau generatorul de pornire de înaltă tensiune care pornește motorul cu ardere internă și gestionează schimbarea treptelor de viteză.

Mai merită amintită și funcția 4Control Advanced, o dotare unică în segmentul C, care combină suspensia spate multi-link cu tehnologia de direcție integrală pentru o plăcere și siguranță îmbunătățite a condusului și viraje mai strânse. Direcția progresivă a punții spate optimizează poziționarea tuturor celor patru roți, pentru noi niveluri de stabilitate, în condițiile în care dispozitivul de acționare a direcției, rotește roțile din spate foarte ușor în aceeași direcție cu roțile din față (până la 1 grad) la viteze mari sau la viraje la viteze de peste 50 km/h. La viteze mici, roțile din spate sunt rotite în direcția opusă cu până la 5 grade pentru o agilitate foarte bună, în special în oraș, ceea ce se traduce printr-o rază de bracaj dintre borduri de doar 10,1 metri, pentru o mașină de 4,53 m.

În rest numai de bine despre acest SUV full-hibrid pe care l-am cunoscut și datorită Managerului de Pordus de la Renault România – Oana Andone.












