Scăderea semnificativă a consumului din ultimele luni începe să producă efecte tot mai vizibile în economie
Cum funcţionează economia românească în condiţii de criză? - a fost tema unei dezbateri la care au participat reprezentanţi ai oamenilor de afaceri şi specialişti.
Articol de Radio România Actualităţi, 20 Martie 2026, 13:31
Cum funcţionează economia românească în condiţii de criză? - a fost tema unei dezbateri la care au participat reprezentanţi ai oamenilor de afaceri şi specialişti. Au fost analizate efectele creşterii preţurilor şi scăderii consumului, pe fondul provocărilor majore din ultima perioadă.
Are detalii Iulian Olescu: ”Scăderea semnificativă a consumului din ultimele luni începe să producă efecte tot mai vizibile în economie şi ar putea afecta direct piaţa muncii - spune vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România, Feliciu Paraschiv.
Prezent la dezbaterea profesională organizată vineri de Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării, el a subliniat că firmele se confruntă cu vânzări în scădere de mai multe luni, afectând întreg lanţul economic, de la producători până la distribuitori şi transportatori, ceea ce amplifică presiunile asupra mediului de afaceri.
Feliciu Paraschiv: Companii mari fac disponibilizări, pentru că o companie, ca să se poată menţine pe linia de plutire în momentul în care îi scad vânzările, are două variante - ori concediază dintre angajaţi, ori ridică preţurile. În momentul în care ridici preţurile, nu mai eşti competitiv pe piaţă şi rişti să intri în faliment, aşa că cea mai la îndemână soluţie rămâne disponibilizarea personalului.
Cele mai afectate sunt întreprinderile mici şi mijlocii, care funcţionează cu marje reduse de profit şi depind direct de fluxul de numerar. În paralel, comportamentul de consum se schimbă; populaţia îşi prioritizează cheltuierile, caută produse mai ieftine şi evită achiziţiile mari, ceea ce contribuie la încetinirea economiei - mai spune Feliciu Paraschiv. Din acest motiv, specialiştii vorbesc tot mai des despre posibile restructurări în mediul de afaceri, dar şi despre riscul ca unele companii să iasă de pe piaţă pe fondul cererii reduse şi al costurilor ridicate.”/editor Florin Lepadatu/













