Agenţiile de Dezvoltare lucrează la planurile din ciclul de finanțare europeană 2028 - 2034
La Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est se pune accentul pe centrele logistice, infrastructură, construcții, cercetare și inovare.
Articol de Gabriel Pop, 20 Martie 2026, 12:25
Agenţiile pentru Dezvoltare Regională din toată ţara au început să lucreze la întocmirea planurilor de finanţare prin programul european 2028 - 2034. Acesta va veni cu o serie de schimbări majore, care includ reducerea birocraţiei şi actualizări de performanţă la intervale regulate. În plus, nu vor mai exista programe operaţionale separate, iar strategiile naţională şi regională vor fi integrate într-un singur document coerent, intitulat „Plan de parteneriat naţional-regional”. Ce planuri are Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est pentru următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene aflăm de la corespondentul RRA Gabriel Pop.
Reporter: Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, subliniază că în următorul exercițiu financiar este important să se pună accentul pe centrele logistice, infrastructură, construcții, cercetare și inovare.
Vasile Asandei: Având în vedere că se va pune problema la un moment dat, sperăm cât mai repede, de încetare a războiului din Ucraina și reconstrucția Ucrainei, și atunci noi devenim o placă turnantă în această zonă, deci trebuie să definitivăm sau să dezvoltăm în continuare infrastructura, trebuie să dezvoltăm centre logistice, trebuie să dezvoltăm sectoarele economice, aș spune în principal cele legate de construcții în general, pentru că va fi nevoie de un efort foarte mare. De asemenea, trebuie să dezvoltăm și partea de procesare în agricultură, că suntem o zonă agricolă, dar nu neapărat în materie de procesare stăm extraordinar de bine. Trebuie să dezvoltăm rețele de energie și, nu în ultimul rând, trebuie să ne concentrăm pe zona de cercetare și inovare, pentru că aceasta este cea care aduce cu adevărat plusvaloare.
Comisia Europeană a propus ca în următorul exercițiu financiar România să primească aproximativ 60 de miliarde de euro.













