Radio România, 97 de ani - concert aniversar
Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, prezintă tradiționalul concert aniversar vineri, pe scena Sălii Radio.
Articol de Radiojurnal, 28 Octombrie 2025, 07:49
În ajunul împlinirii a 97 de ani de la prima emisie a Radioului public, Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, prezintă tradiționalul concert aniversar vineri, pe scena Sălii Radio. În program, lucrări de Richard Strauss și Johannes Brahms.
Evenimentul va aduce în atenția publicului și lucrarea "Musik für Radio" de Filip Lazăr, mai puțin cunoscut publicului din țară, dar considerat de francezi al doilea cel mai mare compozitor român, după George Enescu.












