Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, ales în funcţia de preşedinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei

România este membru fondator al Adunării.

Deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, ales în funcţia de preşedinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei
Foto: Arhivă/ Agerpres

04 Septembrie 2024, 18:43

Deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii, a fost ales în funcţia de preşedinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, în cadrul Adunării Generale a organizaţiei de la Palermo, Italia.

România deţine, astfel, pentru prima oară, preşedinţia Adunării, la evenimentele căreia participă importanţi lideri religioşi şi politici.

Alegerea lui Ionuţ Vulpescu la conducerea acestei organizaţii vine după ce timp de peste trei decenii organizaţia a fost condusă de Rusia sau de persoane vorbitoare de limbă rusă, se precizează într-un comunicat de presă al PSD.

Inspirată de o conferinţă desfăşurată între 30 iunie şi 4 iulie 1993 în Halkidiki, Grecia, cu tema "Ortodoxia în noua realitate europeană", Adunarea Interparlamentară Europeană pentru Ortodoxie a fost formată la iniţiativa Parlamentului elen.

România este membru fondator.

Festivalul Enescu: Concert la Sala Radio al Orchestrei Naţionale Simfonice Daneze
Cultură 14 Septembrie 2025, 09:31

Festivalul Enescu: Concert la Sala Radio al Orchestrei Naţionale Simfonice Daneze

Dirijorul Nicholas Collon l-a dorit în mod special pe marele nostru violonist Alexandru Tomescu să cânte în festival...

Festivalul Enescu: Concert la Sala Radio al Orchestrei Naţionale Simfonice Daneze
Noul preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti este Dan Constantin
Cultură 12 Septembrie 2025, 21:35

Noul preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti este Dan Constantin

Potrivit unui comunicat UZPR, votul a avut loc vineri la şedinţa Consiliului Director la care au participat şi şefii...

Noul preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti este Dan Constantin
Începe o nouă ediţie a Maratonului de Teatru Independent
Cultură 12 Septembrie 2025, 18:40

Începe o nouă ediţie a Maratonului de Teatru Independent

Până la finalul săptămânii viitoare vor avea loc peste 30 de evenimente pe scene care aparţin companiilor independente,...

Începe o nouă ediţie a Maratonului de Teatru Independent
Festivalul Internaţional "George Enescu" continuă în Bucureşti
Cultură 12 Septembrie 2025, 18:38

Festivalul Internaţional "George Enescu" continuă în Bucureşti

În Bucureşti, Festivalul Internaţional "George Enescu" propune şi vineri o călătorie muzicală, cu lucrări camerale şi...

Festivalul Internaţional "George Enescu" continuă în Bucureşti
"Academy of St. Martin in the Fields", pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu"
Cultură 12 Septembrie 2025, 14:15

"Academy of St. Martin in the Fields", pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu"

Concertul include lucrări de Pierre Boulle, Ludwig van Beethoven, Serghei Prokofiev și, bineînțeles, George Enescu.

"Academy of St. Martin in the Fields", pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu"
Festivalul "George Enescu": Celebrul dirijor Vasily Petrenko, pe scena Sălii Palatului
Cultură 12 Septembrie 2025, 12:21

Festivalul "George Enescu": Celebrul dirijor Vasily Petrenko, pe scena Sălii Palatului

Pe scena Sălii Palatului va urca Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, dirijată de celebrul Vasily Petrenko.

Festivalul "George Enescu": Celebrul dirijor Vasily Petrenko, pe scena Sălii Palatului
Ruxandra Donose, între #prieteniidelaradio
Cultură 11 Septembrie 2025, 07:49

Ruxandra Donose, între #prieteniidelaradio

O voce de excepţie dăruită muzicii, una dintre cele mai celebre mezzosoprane ale lumii.

Ruxandra Donose, între #prieteniidelaradio
Orchestra Simfonică din Antwerp, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea, la Ateneul Român
Cultură 10 Septembrie 2025, 18:51

Orchestra Simfonică din Antwerp, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea, la Ateneul Român

În cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu", miercuri sunt programate trei concerte, între care şi cel susţinut la...

Orchestra Simfonică din Antwerp, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea, la Ateneul Român

Radio România

După luni de tensiuni politice, piețele financiare din Turcia se pregătesc pentru un nou test major

Ambasadorul rus la București, convocat la MAE după incursiunea unei drone în spațiul aerian al României

Gala premiilor Emmy, dominată de miniseria "Adolescence". "The Pitt", cel mai bun serial dramatic

Sindicatele din administrația locală protestează, luni, la București