Noutăți editoriale: Eric Storm, „Naționalismul. O istorie globală”

Mulți elevi ies din școală cu ideea că în materie de modernizare, România a călcat mereu pe urmele vestului. Poate că profesorii nu sunt niciodată expliciți cu această conjectură, dar prin lecții și exemple, ei canalizează mințile din bănci către o astfel de concluzie - una care, chiar și neconștientizată, poate influența ulterior multe atitudini și decizii.

Iată însă că într-o privință cel puțin, cercetările recente par să infirme această generalizare. Este vorba de studiile legate de geneza națiunilor. Din școală, putem rămâne cu opinia că România a preluat din vest ideea națională, că statele naționale existau de dinainte ca România să devină ea însăși un stat național. Dar nu mică va fi mirarea celor ce au rămas cu această impresie când vor citi că de fapt apariția statelor naționale a fost un fenomen care s-a manifestat aproape în paralel în mai multe regiuni și nu numai în Europa. În materie de națiune a fost vorba mai precis de contagiune, ci nu de importuri de „forme”, dispuse apoi asupra „conținutului” autohton.

Să luăm ca exemplu unul dintre cele mai recente volume pe acest subiect, Nationalism: A World History de Eric Storm, apărut în 2024 (în versiune românească Naționalismul. O istorie globală, Polirom, 2025, traducere de Ioana Avădănei). Lucrurile sunt clare de la tabla de materii. Capitolele care descriu „nașterea statului-națiune”, „naționalismul romantic” și „construirea națiunii” sunt arondate unor etape istorice care încep de la 1775 și până la 1885. Sunt etape care corespund evoluțiilor din Franța, Germania, Italia - dar și din România. Desigur, au existat „importuri” în acest răstimp, dar ca idee istorică, națiunea era o noțiune sincronă, cu o viață independentă la influențările care puteau surveni. Importul constituțional, de exemplu, avea loc tocmai pentru că și aici ideea națională își urmase și își urma traiectul.

Subiectul națiunii și al naționalismului este unul extrem de vast, iar cartea lui Eric Storm vine să consolideze acumulările de etapă în această privință. Ea e cu atât mai actuală cu cât încearcă să facă legătura dintre populismul politic din prezent și procesul naționalist început acum aproape trei sute de ani. Pentru a da o idee despre cât de amplu a ajuns subiectul, aș nota că Eric Storm încă îi plătește tribut unui cercetător important al fenomenului național/ naționalist, și anume Benedict Anderson (pe care îl citează încă din prima pagină), dar nu îi mai include în bibliografia cărții pe cei pe care Anderson la rândul lui îi considera cei mai merituoși înaintași ai săi, și anume Hugh Seton-Watson și Tom Nairn. Aceasta dacă ne referim la „adâncimea” subiectului, cercetările lui Anderson datând din anii ‘80 ai secolului trecut. Iar dacă ne raportăm la „suprafața” lui, iarăși cred că o absență bibliografică e semnificativă - și anume, cartea din anul 2020 intitulată From Peoples into Nations. A History of Eastern Europe a istoricului american John Connelly, în condițiile în care bibliografia lui Storm e de aproximativ o mie de titluri.

În esență, abordarea lui Eric Storm pare una care vrea să pună accent pe rolul ideii de stat și de cetățean în geneza națiunii. El caută să rafineze astfel eforturile teoretice care insistă pe componentele culturale sau etnice. În acest scop, autorul traversează o cazuistică globală - iar acest demers în sine este unul stimulativ și semnificativ. De precizat este și că sensul în care Eric Storm folosește termenul de naționalism este unul mai rar întâlnit, dar în ascensiune. Nu este vorba de naționalism ca formă acută (malignă) a patriotismului (benign); în accepțiunea cărții, naționalismul nu are conotații negative, ci este pur și simplu ideea națională în acțiune.

„(...) Naționalismul. O istorie globală deschide noi drumuri, analizând ascensiunea și evoluția naționalismului ca proces global. De asemenea, tinde să se elibereze de strânsoarea naționalismului metodologic, evitând să se concentreze în mod excesiv pe cazuri individuale, evenimente singulare şi diferențe naționale. În loc să-i examineze chiar pe naționalişti şi rolurile lor în situații excepționale precum războaie și conflicte politice, scopul acestei cărți este să înțeleagă impactul structural al naționalismului asupra populaţiei mai largi. Acest lucru ar trebui realizat cu acuratețe și, cum relația cauzală dintre propagarea ideilor naţionaliste bazate în primul rând pe ethnos şi promovarea modelului de stat-națiune - bazat mai ales pe demos - este foarte slabă, ambele subiecte vor fi studiate în paralel. Scopul este de a arăta atât cum popoarele au devenit receptive la mesajul naționalist, cât şi relația lor cu statul-națiune.” (fragment din Introducerea autorului, p. 19)