”Arta nu face decât să înceapă...”

”Arta... după Brâncuși” e intitulată marea întâlnire a sezonului parizian cu cel numit, nu o dată, Sfântul din Montparnasse, ce rostea în 1927 memorabila frază :”L'art ...l 'art ne fait que commencer”. Dialogul cu Ariane Coulondre, șefa secției de sculptură de la Muzeul de artă contemporană - Paris, curatoarea marii retrospective la aproape 30 de ani de la anterioara, o include și e doar o parte a complexului RadioDoc artistic dăruit celor ce iubesc ”filmul de la radio”.

Ceea ce faceți aici e să puneți alături serii, teme dintr-o viață, cizelate pe rând. Piese brâncușiene a căror siluetă o cunoaștem se alătură repetitiv și mă întreb , urmîndu-i unul dintre îndemnuri: așa se multiplică și iubirea? Îl putem iubi aici, acum și mai mult pe Brâncuși?

Ariane Coulondre: Intenția (ambiția) noastră la Centrul Pompidou e să îl omagiem pe Brâncuși, acest imens artist, de a-l pune in valoare intr-o nouă manieră pentru că Atelierul lui Brâncuși e comoara colecției Muzeului Național de artă modernă. E un ansamblu de referință cunoscut de public , dar pe care l-am putut vedea de atâta vremedoar ca intr-o vitrină.Prin mutarea la etajul 6 în Centre Pompidou , înaintea închiderii complete pentru renovare , il punem acum încă o dată în valoare și îl putem vedea altfel, păstrănd complet spiritul său. Brâncuși spunea : ”nu trebuie să îmi respectați operele, trebiue să le iubiți și să vă jucați cu ele”, iar aici se vede plăcerea cu care i-am pus, altfel, în valoare piesele : să le putem privi de aproape , să le dăm roată și să povestim această incredibilă carieră artistică a lui Brâncuși.

De când ați început să îl iubiți?

Cred ca de mult timp! Mi se pare că atunci când întâlnim arta lui Brâncuși nu îl mai uiăm.E un artist de care te atașezi. Prin personalitatea sa, -și vedem că a avut mulți prieteni, așa cum descoperim și în arhive : personalitatea sa carismatică. O fire extrem de sociabilă , dovadă atelierul său care a fost un spațiu mereu în sărbătoate. De la masa cu prietenii, la ambianța muzicală o crea: vedem o persoană care iubea viața...și cred că atunci când începem să îl cunoaștem pe Brâncuși, iubim omul și suntem evident emoționați de opera sa.E o operă care ne atinge prin dimensiunea sa universală și ne sensibilizează prin frumusețea formei și a materialelor, o operă pe care nu am incetat să o privim! Ceea ce am aflat construind această expoziție e că până la urmă importantă e conceperea in dinamică a sculpturii, percepută mereu în mișcare, pe cale să se metamorfozeze, în funcție de înțelegerea dedesubturilor de dincolo de suprafață. Pentru că e o operă cu atât de multe înțelesuri. Și asta mă fascinează în creația sa.

De unde vine și numele expoziției!

Da, am subintitulat-o ”Arta nu face decât să înceapă...”, o frază ce-i aparține lui Brâncuși ,rostită într-un interviu din anul 1927 pentru revista pariziană Cahier d’art :” Arta ...arta de-abia începe...”, o frază plină de semnificații. Ea arată o ambiție a artistului de a inventa o artă cu totul nouăcare se detașează de toate convențiile.E in același timp ideea unui nou început, a vesnicei reveniri la aceeași formă, a repetiției, atât de specifică artei lui Brâncuși care reia imaginea spiralei care l-a influențat atât de mult in creația sa: reluarea formelor simple, elementare Oul, Cubul,Crucea privindu-le mereu altfel și prelucrându-le la nesfârșit.

Dar acest eseu, această incercare, nouă încercare de a ni-l prezenta pe Brâncuși cum a mers? E Brâncuși cu noi, printre sculpturi? V-a inspirat in noi interpretări spre a-l cunoaște mai bine?

Azi ne bucurăm de o foarte bogată cunoaștere a sa. El a fost cercetat și interpretat nu doar în Franța de istorici și critici de artă, mai ales legat de ultima mare retrospectivă realizată in 1995 la Paris. Intre timp am avut acces la arhivele lui Brâncuși extrem de bogate,precum fondul Kandinsky de la Centrul Pompidou, unde am putut vedea ce fel de om era Brâncuși. La fel și din filmele in care i-am putut studia concepția legată de dinamica sculpturii. Și nu mai puțin toate studiile care i-au disecat arta. Expoziția aceasta face o sinteză a noilor interpretări ce-i integrează creația, sculpturile , desenele, fotografiile , filmele, arhivele dar și atelierul situat în mijlocul expoziției pentru a arăta întreaga tensiune din interiorul materiei, căci Brâncuși e un artist care lucrează cu materiale precum blocul de marmură, trunchiul de arbore, diferitele esențe lemnoase: dar el are această urașă capacitate de a le sublima in căutarea formei pure, a imaterialului , a esenței, cum spunea : și e o tensiune fascinantă între cele două... iar această expoziție o scoate în evidență. Am încercat așadar o viziune integrală - integrată, asupra creației, imbogățită cu tot ce știm azi despre opera brâncușiană.

Ați propus un plan al intregii expoziții care e felul dvs. de a fi creativă.Muza adormită, forma grafică a spațiului de expunere - e ca un sol proteic.

Am lucrat cu scenograful Pascal Rodriguez căriua i-am descris ideile și conceptul expoziției. Am propus ca Atelierul să fie in mijlocul spațiului și ca sculpturile să fie dizlocate, pentru că avem provocarea operelor spațiale. Trecem de la Atelierul de 200 m pătrați la o expunere de 2000 mp, un spațiu excepțional pentru a putea să privim lucrările de jur împrejur.Desigur păstrând un ritm, o ambianță și e motivul pentru care această mare axpoziție are în chiar miezul ei un perete oval, care, asemenea imaginarului lui Brâncuși evocă numeroasele sale surse de inspirație: vedem dialogul cu Rodin, cu sculptura antică...Am ales să deschidem arhivele,vedem legătura cu prietenii, cu Hobița ... și am descris o traiectorie ce pleacă din România , legăturile puternice cu țara natală... Am ales să aducem o impresionantă poartă gorjeană care traduce mesajul intrării in Atelierul lui Brâncuși , stilul vechii sculpturi în lemn ,arta mesterilor tradiționali din România pe care el o păstrează în toată creația sa și care ne ajută să înțelegem dragostea sa pentru aceste materiale.Iar în jurul acestui spațiu în care oferim atâtea elemente de context aflăm și ce fel de om era , iar in marile săli-contur avem întâlnire cu marile sale teme , cu seriile în care le-a rafinat: portrete, păsări, animale care pun in discuție sculptura : raportul lui Brâncuși cu soclul fiecărei lucrări,ambiguitatea formei, tema monumentelor...și ca in fiecare sală , vedem și aici evidentă,evoluția formei,abstractizarea...! Cu păsările in zbor alături,dar distanțate, care se proiectează prin transparența zidurilor , de la înăltimea etajului 6 , spre intreaga arhitectură a zonei Sacre Coeur... vedem cum Brăncuși iși cultiva neobosit marile teme, de la Măiastra in bronz din 1911, la Pasărea în spațiu din 1941, cvasi-abstractă.

Procedați , sa folosesc cuvântul lui Cioran, la o interesantă descompunere pentru a ne da timp să digerăm senzații și informații... iar oamenii, venițiîn fiecare zi în număr mare, păstrează o liniște de catedrală...

Da! Expoziția începe cu o sală albă foarte luminoasă. Am dorit să plecăm de la emoție. Pentru că înainte de a fi un loc ferm, Atelierul situat in strada Ronsin, era in primul rând emoție. E emoția intrării intr-un spațiu foarte curat, alb , pentru că erau acolo ghipsurile lui Brâncuși ...și mulți dintre contemporanii lui și-au exprimat șocul unei revelații cu aer mistic la intrarea în acest Templu alb, templu al artei, iar Brâncuși cu personalitate sa fascinantă ,atât de puternică atrăgea artiști, colecționari, amatori care veneau să îl descopere...in acea ambianță de o mare sacralitate pe care am dorit să o sugerăm și noi în expunere.

Trecem și prin spații gri, prezente in Impasse Ronsin, dar expunem cei trei cocosi albi din ghips, descoprtim Muza adormită in luciul căreia se oglindesc rând pe rând fețele vizitatorilor, avem acest joc al reflectării, jocul atât de important dintre spațiu și operă, iar apoi in centru marea sală ovală care are forma feței Muzei adormite și în care curg secvențe din viața sa, in documente, în mici filme, cu traiectoria sa incredibilă, pornind din România, cu formarea sa academică, sosirea la Paris, marile prietenii, expozițiile, primirea , nu o dată ostilă, pentru a ajunge apoi la Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, atât de important in cariera sa, evocat în ultima sală cu Coloana fără sfârșit, cu coloanele de început.

Vă văd ochii, vă auzim vocea entuziasmată și știu că azi îl iubiți încă și mai mult pe Brâncuși... nu doar pentru că il evocați pentru radio România!...

E o operă infinită! Arta lui Brâncuși e o veșnică revenire, iar pentru public e redescoperire ,iar și iar!Opera sa se cere privită de fiecare dată altfel, iar eu sunt fascinată de Leda care se învârte pe soclul său. așa cum a prezentat-o însuși Brâncuși în Atelier, cu micul motoraș ce îi susține rotirea lentă. E acolo toată arta lui Brâncuși, și în același timp forma dinamizată, formă pură de o frumusețe incredibilă , o formă metamorfozată pe care o simțim mereu altfel: până la urmă definiția artei lui Brâncuși armonia, frumusețea și perfecțiunea... și în același timp această idee a vieții, a mișcării.

Pe care le-ați pus admirabil în pagină ...

Da...și cred că e responsabilitatea Centrului Pompidou ,care are șansa de a conserva Atelierul lui Brâncuși , de a-l prezenta pe acest imens artist posterității.

Pentru că azi, când vedem numărul foarte mare al vizitatorilor , dar și liniștea din săli , ne bucurăm de marea admirație și de emoția publicului, -sunt oameni care plâng, sunt mulți artiști, sculptori contemporani care vin să îi vadă creația care continuă să îi inspire... așa că e limpede: ne aflăm evident în fața unei creații a zilelor noastre.

...și am să închei încercînd să anticipez: poate în ziua în care eu am văzut marea expoziție se aflau printre noi artiști pentru care "arta acum începe", de aici, cu Brâncuși: l'art ne fait que commencer...