COTAR cere măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ
Transportatorii spun că va fi nevoie de mai mult decât de subvenţia promisă la motorină.
Articol de Radiojurnal, 21 Martie 2026, 03:09
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a cerut măsuri urgente pentru a se evita falimentele în lanţ, valul de şomeri şi foametea. Într-un comunicat, transportatorii mai spun că va fi nevoie de mai mult decât de subvenţia promisă la motorină.
Deocamdată, premierul Ilie Bolojan a anunţat noi discuţii la nivel de experţi în weekend, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să se stabilească modul în care statul ar putea interveni, dar nu vânzând soluţii populiste, care să ducă la noi dezechilibre. De partea sa, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că somează executivul să vină cu soluţii urgent, aceasta fiind prioritatea după adoptarea bugetului.













