
RoPower Nuclear SA va implementa primul proiect de dezvoltare a unor reactoare modulare mici în România.

MT: Atât podul de doi kilometri, cât și drumurile de legătură sunt întârziate, situație care amână inaugurarea obiectivului.

Şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, arestat preventiv pentru 30 de...

În Mikolaiv, regiune din sudul Ucrainei, oamenii nu au acces la apă, după ce rușii au bombardat toate conduc care...

La conferința Uniunii Internaționale de Telecomunicații care se desfășoară până pe 14 octombrie, participă peste 3.000 de...

Au fost cinci zile de vot în condiţii contestate vehement de comunitatea internaţională. Primele date arată că ar fi peste...

Ploile torenţiale au inundat străzile din 2 sate ce aparţin comunei Fârdea. Autorităţile din Timiş au convocat în această...

Adolescenţii alocă maximum trei ore pe zi studiului şi cel puţin două ore reţelelor de socializare. Din cinci tineri, unul...

Această măsuri, între altele, urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Orice utilizare a armelor nucleare de către Rusia este inacceptabilă și ar avea consecințe grave, a transmis NATO.


Armata rusă a bombardat centrul orașului, strada Soborna și parcul Inima Orașului. Opt blocuri de apartamente, o serie de...


Biletele și abonamentele pentru evenimentele muzicale ale toamnei (octombrie-decembrie 2022) vor fi disponibile începând de...

"NATO nu va risca un război nuclear de mari proporţii între Rusia și Occident. Drept urmare, vor înghiți orice arme care vor...





Text INTEGRAL - Alocuţiunea preşedintelui Klaus Iohannis la evenimentul „20 de ani de luptă împotriva corupției”, organizat...

Medicii îi avertizează pe oameni să nu intre în încăperile în care fierbe vinul și care nu au o ventilație corespunzătoare.

România este una dintre puținele piețe europene unde și-a făcut intrarea noul Elantra echipat cu motorul pe benzină de 1.6...

Țările care sunt în favoarea plafonării susțin că o astfel de măsură ar ajuta la contracararea presiunilor inflaționiste care...

Actul normativ urmează să fie votat de plenul Camerei Deputaților în calitate de prim for sesizat.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marţi că deficitul bugetar pe primele opt luni ale anului a scăzut cu peste șase miliarde...


Dolarul american a continuat să se aprecieze luni pe piețele internaționale, atingând un nou maxim în raport cu euro.

Invitatul "Apelului matinal", la Radio România Actualități, a fost ministrul finanțelor, Adrian Câciu.

Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dat asigurări că activitatea unităților de învățământ și a spitalelor nu va fi...

Navigația maritimă a fost interzisă pe o rază de 5 mile marine, în jurul poziției semnalate, și a fost decretată interdicție...

Procuratura Generală de la Kiev a deschis dosare penale împotriva şefilor comisiilor electorale centrale din autoproclamatele...

O treime din respondenții sondajului susţin că în weekend se înregistrează un grad mai mare de risipă faţă de zilele din...

Republica Moldova are rezerve de gaze naturale doar pentru luna octombrie, a mai spus președinta Maia Sandu, adăugând că...

Giorgia Meloni va trebui să formeze, până la sfârşitul lunii viitoare, împreună cu aliaţii săi, un guvern capabil să facă...

Banca Naţională a Angliei a anunţat că nu va ezita să mărească dobânda de referinţă.

NASA încercă, la ora 02:14 - ora României -, pentru prima dată în istoria omenirii să devieze traiectoria unui asteroid.

O parte din aceste fonduri va fi destinată "susținerii eforturilor guvernului ucrainean de a se documenta, investiga și a...

Dosarele de corupţie ale fostului rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu şi fostului primar şi...


Autovehiculele ATV vor fi folosite de poştaşi în judeţele Alba, Suceava, Bihor şi Cluj.

FSB a transmis că consulul "a fost surprins primind informații secrete" cu privire la efectul sancțiunilor occidentale asupra...

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că aceasta este dispusă să colaboreze cu orice guvern va fi format la...


În opinia liderului belarus, Aleksandr Lukașenko, America, "începând cu președinţia anterioară", și-a pus coroană pe cap și...

BNR a calculat un curs de 5,11 lei pentru un dolar american şi de 4,94 lei pentru un euro.


Rezultatele sunt încă parțiale, dar este o evidentă victorie a Partidului Fratelli d'Italia, condus de Giorgia Meloni, o...

Marian Gașpar are 63 de ani și este de aproape două decenii șeful Secției de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de...

Visarion Alexa a fost reținut de polițiști în urmă cu o săptămână pentru agresiune sexuală.

La Palatul Parlamentului a început Conferința Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, un eveniment sub egida ONU.

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spune că nu se justifică eventualele inițiative izolate luate la nivel local de reducere...

Ministrul dezvoltării a precizat că varianta agreată ar genera economii de aproximativ 1,7 miliarde de lei.

31 de militari au căzut la datorie între anii 1996 și 2022, iar alți peste 230 au fost răniți în misiuni în străinătate.

Vicepreședintele CSM spune că pensiile judecătorilor și ale procurorilor pot fi stabilite în funcție de contributivitate cu...

Campania electorală în radio și televiziune începe pe 22 noiembrie și se încheie pe 6 decembrie, la ora 7.

Veniturile cântărețului proveneau din platforme online precum TikTok, YouTube sau Facebook, fiind raportate parțial sau...

Protestatarii cer achitarea subvenţiilor şi măsuri de compensare a pierderilor suferite în urma unei epidemii la ovine.