
Fostul preşedinte al URSS se declară nemulţumit de faptul că guvernul de la Moscova "nu face nimic împotriva corupţiei".

Miniştrii de Finanţe din ţările G20 discută despre stabilizarea economiei mondiale.

Ministrul Sănătăţii caută soluţii pentru deblocarea circuitului medicamentelor de la producători la pacienţi.

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat că meciul de fotbal cu Franţa trebuie abordat cu încredere.

Soldaţii se aflau într-o bază înaintată, situată la aproximativ 60 de kilometri de tabăra militară română din Qalat.

Cristian Diaconescu: Primele proiecte economice depind de voinţa politică.

Seismul imaginar de 7,5 grade a mobilizat 40 la sută din forţele de intervenţie din Capitală.

Kenyenii au doborât recordul ştafetei de 4 x 1.500 de metri.

Dezbaterile au misiunea să regândească împreună cu societatea civilă rolul NATO.

Miniştrii îi prezintă premierului formele finale ale legilor pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea.

România are un Registru naţional al donatorilor de celule stem, fapt care poate facilita tratarea unor boli ca Alzheimer sau...

Sharon Stone îi va însoţi pe tinerii actori la gala Breakthrough Performers, un simpozion pe teme cinematografice deschis...

Capitala României pare să fie unul dintre locurile în care incendiile apar cu mai multă uşurinţă decât în alte oraşe mari...

Corespondentul România Actualităţi a fost printre turiştii care vizitează aşa-numita zonă demilitarizată dintre cele două Corei.

Fondul a îmbunătăţit prognoza de creştere economică globală pentru 2010, de la 2,5% la 2,9%.

Săptămâna aceasta, statul japonez a desemnat firmele şi organismele care trebuie să fabrice acest dispozitiv futurist,...

"Efectuarea lucrărilor de sudare sau a altor asemenea operaţiuni care prezintă pericol de incendiu, în construcţii publice,...

În intervalul 5 septembrie, ora 0 şi 6 septembrie, ora 18, instabilitatea atmosferică se va accentua în toate regiunile,...

Alianţa ne-comuniştilor susţine că liderul nou ales al parlamentului poate îndeplini prerogativa de desemnare a premierului.

Sâmbătă, în Europa vor avea loc 21 de jocuri în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2010.

Imobilul este în renovare, astfel că în clădire nu se aflau oameni. Datând din 1927, clădirea face parte din patrimoniul...

Specialiştii ne recomandă să evităm şase obiceiuri banale, dar care pot deveni motive de îngrijorare pentru starea noastră de...

INS a raportat pentru iunie o creştere a câştigului salarial mediu net de 23 de lei, faţă de mai, la 1.379 lei, mai mare cu...

Românca va primi 48.000 de dolari pentru calificarea în următoarea fază a competiţiei a ultimului turneu de Grand Slam al...

Preşedintele Senatului Mircea Geoană declară că sesiunea parlamentară a început "sub semnul crizei".

Exclusiv România Actualităţi: Generalul de Kruif, comandantul trupelor NATO din sudul Afganistanului, spune că "va încerca să...

Franţa a renunţat să mai facă parte din Comandamentul Militar Integrat al NATO acum mai bine de 40 de ani.

Parlamentarul italian Alessandra Musolini intenţionează să-l dea în judecată pe regizorul român Bobby Păunescu.

Oficialii bulgari speră în deblocarea celor 800 de milioane de euro, suspendaţi după prezentarea Raportului Comisiei Europene.

Ministrul justiţiei Cătălin Predoiu n-a reuşit să-i convingă pe magistraţi să renunţe la proteste.

Prim vicepreşedintele PD-L a spus că nu s-a pus problema remanierii guvernului, dar s-a arătat foarte nemulţumit de...

Anul acesta, de la şantierul naval Galaţi pleacă acasă 700 de muncitori. Salariile lor compensatorii - între 30 şi 100 de...

Astăzi, de la ora 20.30, la Cinema Union din Capitală are loc proiecţia de gală a peliculei "Călătoria lui Gruber".

Deşi noul an universitar se va deschide peste aproximativ o lună de zile, a început deja goana după un loc în căminele...

În faţa şomajului aproape dublu faţă de anul trecut, guvernul Spaniei vrea să acorde şomerilor o nouă indemnizaţie.

În ultimul timp platforma de microblogging twitter este vazuta ca o potentiala mină de aur pentru relaţiile pe care firmele...

Corespondenţă de la Seul: În plină recesiune, există o ţară fără resurse naturale, fără minereuri, fără un sol generos, dar...

Chiar dacă ajung mai greu la biserică, conaţionalii din Sardinia nu uită de obiceiurile creştineşti.

Ghidul conţine şi o clasificare a maşinilor ecologice, el urmând să fie actualizat de la an la an.

Mini-ghid de utilizare a afinelor pentru uzul celor interesaţi să exploateze la maximum proprietăţile curative.

Staţia spaţială internaţională ar putea să-şi pornească motoarele propulsoare, pentru a evita un deşeu spaţial.

Legea educaţiei face parte dintre cele trei proiecte pentru care guvernul afirmă că îşi va asuma răspunderea.

Sindicaliştii vor să blocheze la parlament legile pentru care guvernul doreşte să-şi asume răspunderea.

Fostul soţ al Madonnei va regiza, pentru studiourile Warner Bros, lungmetrajul "Lobo".

Simona Halep, Alexandra Damaschin, Liana Ungur şi Simona Matei, s-au calificat în optimile de finală ale competiţiei.

Reuniune la Paris în vederea stabilirii unei strategii pentru perioada de după alegerile prezidenţiale din Afganistan.

YouTube negociază cu studiourile de la Hollywood un parteneriat în urma căruia va putea furniza lungmetraje contra cost.

Toyota România a lansat noul model hibrid Prius, consumul urban declarat de producător fiind de 3,9 litri de benzină la 100...

Turneul Sticky and Sweet i-a adus artistei recordul de încasări generate de un turneu mondial al unui artist solo.

Ministrul regional al migraţiei spune că este un fenomen natural şi logic.

Primul ministru Emil Boc a spus în exclusivitate la Radio România Actualităţi că guvernul va fi darnic cu familiile care au...

În documentul strategic, adoptat în urmă cu două zile în CSAT, se arată că România trebuie să fie pregătită să gestioneze riscurile unui conflict de amploare şi de lungă durată în apropierea graniţelor sale.

Declaraţia a fost făcută de comandantul Forţelor Terestre ale Statelor Unite în Europa şi Africa, generalul Christopher Donahue.

Dacă procedura ar fi continuat, România ar fi riscat să piardă fonduri europene.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că PSD susține doar acele excepții stabilite într-o decizie anterioară a Curții...

Robert Schwartz și Adriana Săftoiu au primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de cultură reunite ale Senatului și...

Rusia a dat însă un prim semnal că, în continuare, nu este dispusă să renunţe la cererile sale, considerate de Ucraina şi de...