
Pilonul II de pensii, administrate privat, va deveni opţional, potrivit unei decizii a coaliţiei la guvernare

Vicepremierul, Viorel Ştefan, a prezentat aseară, un nou program al Guvernului, care se adresează, în special, tinerilor cu...

Trebuie acordată o atenţie sporită modului în care preparăm, păstrăm şi mai ales de unde cumpărăm mâncarea -avertizează ANSVSA

În Grecia, o grevă generală însoţită de manifestaţii de protest faţă de continuarea austerităţii va perturba astăzi,...

Preşedintele Sergio Mattarella l-a desemnat ca premier interimar pe fostul şef al Fondului Monetar International, Carlo...

Evenimentul a avut loc la Cimitirul Naţional din Los Angeles, unde sunt înmormântaţi peste 88 de mii de eroi americani.

Noul preşedinte al provinciei spaniole Catalonia, Quim Torra, a format astăzi un guvern regional fără membri în exil, în...

Ministrul transporturilor, Lucian Şova, decalară, într-un interviu pentru RRA , că jumătate dintre angajaţii TAROM vor avea...

Grupul PMP din Senat se va dizolva deoarece nu mai are numărul minim de membri.

Comisarul european Corina Creţu a prezentat, pentru RRA, informaţii despre noua politică de coeziune UE după anul 2020.

Georgia răspunde astfel la decizia Damascului de a recunoaşte regiunile separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud ca...

Proiectul de lege respins de senatori propunea folosirea limbii maghiare ca limbă oficială a Ţinutului Secuiesc precum şi...

Politica de coeziune este principala politică de investiţii a Uniunii Europene.

Muncitorii detaşaţi în interiorul unui alt stat membru al UE trebuie să primească un salariu egal cu cel al unui lucrător...

În ultimele luni, România a fost avertizată de UE cu privire la încercările unor politicieni de a submina puterile...

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de astăzi în scădere, pe fondul îngrijorărilor cu privire la situaţia politică din...

Procurorii anticorupţie au fixat o cauţiune pentru Sebastian Vlădescu în valoare de un milion de euro.

Echipa medicală care l-a tratat pe Serghei Skripal şi pe fiica sa, după ce au fost otrăviţi cu un agent neurotoxic, au...

MTI-După mult timp miniştrii de externe ai celor două ţări aliate şi partenere strategice ale NATO, respectiv Ungaria şi...

De câţiva ani, prinţul de Wales vine aproape anual în România unde deţine câteva proprietăţi şi are o fundaţie caritabilă...

Preşedintele Klaus Iohannis - întâlnire cu noii ambasadori ai Indoneziei, Thailandei, Slovaciei şi Irakului.

Postul teritorial Radio România Braşov FM va emite începând din 1 octombrie 2018, iniţial pe frecvenţele 93,3 FM, 1197 AM...

Vicepreşedintele nord-coreean şi fost spion, Kim Jong-chol, a făcut o scurtă escală în China înainte de a se îndrepta spre SUA.

Principalul indice de la Milano a scăzut cu 3%, iar moneda euro s-a depreciat în raport cu yenul japonez, accentuând temerile...

ISU: Din cele 403 școli din București, doar cinci au autorizație de securitate la incendiu.

Polonia ia în calcul varianta participării la finanţarea unei prezenţe sporite a forţelor americane pe teritoriul său.

Paşaportul israelian îi dă dreptul să locuiască în Marea Britanie fără viză 90 de zile din 180.

Întărirea controalelor la frontiera româno-sârbă i-a determinat pe migranţi să caute rute alternative şi să ocolească ţara...

Tema aleasă anul acesta de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este "Tutunul distruge inimi", în condiţiile în care fumatul...

Un nou record pentru indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda...

Parlamentarii din Comisia specială pentru elaborarea Codului Administrativ au amânat dezbaterea unor amendamente controversate.

Un bărbat care a împuşcat mortal marţi doi ofiţeri de poliţie în centrul oraşului Liege din estul Belgiei a fost...

Poliția a declarat pentru BBC că atacatorul a fost "neutralizat" și că situația este acum sub control.

În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Franța, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a avut o întrevedere...

Declanşarea procedurii de infringement în cazul României pentru depăşirea termenului de transpunere în legislaţia naţională a...

Primarul Marian Dragomir a transmis că negocierile de aseară pentru reluarea transportului în comun între conducerea...

Elevii unei şcoli distruse de un incendiu vor învăţa în alte două instituţii din sectorul 5.

Magistraţii instanţei supreme au amânat pentru 8 iunie sentinţa în dosarul în care Liviu Dragnea, este judecat pentru...

Sunt vizate importurile de îmbrăcăminte, încălţăminte, produse textile, legume-fructe, dulciuri, jucării, obiecte de uz...

Parlamentarii vor modificarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii, prin introducerea unor noi prevederi.

Partidul Pro România, creat de fostul premier social-democrat, Victor Ponta, şi-a anunţat ieri agenda politică pentru...

Centralizarea achiziţiilor publice va fi făcută printr-o nouă structură la nivelul Ministerului de Finanţe.


NATO va avea joi primele discuţii oficiale cu Rusia de la tentativa de asasinare a unui fost agent dublu al Kremlinului în...

Jens Stoltenberg a repetat apelul ca Moscova să-şi accepte responsabilitatea pentru doborârea, în 2014, a avionului Malaysia...

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu au fost primiţi astăz la Palatul Zarzuela din Madrid de regele Felipe al...

În timpul vizitei oficale în Franţa, ministrul apărării Mihai Fifor a vizitat sediul companiei franceze MBDA.

A început al doilea turneu de Mare Șlem al anului, respectiv cel de la Roland Garros.

Social-democraţii intenţionează să organizeze un miting de susţinere a premierului Viorica Dancilă şi a programului de...

Alegeri anticipate vor avea loc în Italia cel târziu "la începutul lui 2019", a declarat Carlo Cottarelli, desemnat să...

El a mai spus că proiectul include recomandarea ca toate ministerele să își micșoreze cheltuielile cu zece la sută, ceea ce nu înseamnă însă că trebuie reduse salariile.

Sorin Grindeanu a declarat că discuţiile trebuie să continue în coaliţia de guvernare, pentru a găsi soluţii de reducere a...

Comisia Europeană propune crearea unui spaţiu "Schengen militar" până în 2027, pentru a permite deplasarea rapidă şi sigură a...

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, la ProTV, că documentul va fi transmis CSM spre avizare, iar apoi executivul îşi...

CSM nu este de acord nici cu noua variantă privind pensiile magistraţilor, care prevede ca acestea să rămână la procentul de...

Proiectul de lege prin care poliţiştii locali sunt autorizaţi să efectueze înregistrări audio-video, prin dispozitive de tip...