
La Palatul Victoria a avut loc astăzi o conferinţă de presă, susţinută de vice-premierul Viorel Ştefan .

Investiţiile în educaţie înseamnă investiţii în societate - atrage atenţia ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb.

Preşedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu a fost achitat de instanţa suprema pentru mărturie mincinoasă. Decizia nu...

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a consolidat relaţiile cu Bulgaria, în cadrul demersurilor sale de a construi canale de...

Declaraţia INTEGRALĂ a preşedintelui României "despre două teme importante: fonduri europene sunt prima temă şi pensiile sunt...

Moody's Investors Service a revizuit în creştere ratingul acordat pentru datoriile pe termen lung ale grupului austriac OMV...

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o declaraţie de presă privind gradul de absorbţie a fondurilor europene şi pensiile.

Biroul Executiv al PNL a desemnat o echipă de negociere care să discute cu celelalte partide din opoziţie, dar şi cu toţi...

"Politica de coeziune pentru care eu răspund contribuie cu aproximativ 60% din totalul investiţiilor publice din România", a...

Producătorii de medicamente generice propun aplicarea taxei clawback direct proporţional cu preţul medicamentelor.

Generalul maior Amikam Norkin a declarat că Israelul foloseşte acest avion fabricat în Statele Unite în tot Orientul Mijlociu.

Conform unui sondaj recent, 33% dintre ucraineni ar vota împotriva aderării la NATO, 7% nu intenţionează să voteze, iar 18%...

Comisia specială pentru legile justiţiei a dat raport favorabil proiectului de lege privind statutul judecătorilor şi...

Constructorul american de automobile Ford a anunțat astăzi că va începe producția unui al doilea model la fabrica din...

"Ar fi o mare greşeală pentru Kim Jong-un să creadă că se poate juca cu Donald Trump", a declarat vice-preşedintele SUA, Mike...

Ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, susţine că la Ministerul Muncii se analizează toate scenariile posibile în privinţa...

Parteneriatul dintre Poliţie, şcoală, familie şi comunitate dă rezultate, iar delicvenţa juvenilă a scăzut constant în...

Institutul Naţional de Administraţie (INA) lansează astăzi oferta programelor de formare continuă pentru anul 2018.

13.20 PROBLEME LA ZI. Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, o campanie deşfasurată de Poliţia Română prin Institutul de...

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a declarat azi, la ieşirea de la Parchetul General, că procurorii i-au adus la cunoştinţă...

TIR-urile aşteaptă pe sensul de ieşire din ţară câte 6 ore la vămile Petea şi Vârşand, peste 5 ore la Borş şi 90 de minute la...

Statele Unite au prezentat o amplă listă de cereri ale Administraţiei Trump care se doresc incluse într-un viitor acord cu...

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost chemat din nou la Parchetul General, unde a fost citat în dosarul "Revoluţiei".

Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite într-un accident produs pe DN 67, la Mihăeşti.

Academicianul Mircea Maliţa a murit aseară, la vârsta de 91 de ani.

Membrii comisiei intenţionează ca până la începutul lunii viitoare să redacteze un raport asupra proiectului legislativ, care...

Comisarul european, Corina Creţu a făcut din nou apel la autorităţile române să depună eforturi susţinute, astfel încât să...

Armata a cucerit ultimul baston al Grupării Statul Islamic din sudul capitalei și întreaga regiune ar fi complet sigură.S-a...

Formaţiunile politice italiene, Liga şi Mişcarea 5 Stele, au prezentat propunerea pentru postul de premier - profesorul...

ANRE anunță că se are în vedere ca noile norme să intre în vigoare începând cu a 4-a perioadă de reglementare.

Explicaţiile lui Zuckerberg pentru lacunele reţelei sociale în privinţa protejării datelor personale

Analiştii politici de la Chişinău anticipează o luptă strânsă în al doilea tur de scrutin, pentru alegerea primarului

22 iunie este noul termen de depunere a dosarelor. Numărul de posturi disponibile pentru rezerviștii voluntari în acest an...

Poliția a izolat zona, iar pompierii au ridicat substanța și o anchetă este în desfășurare. Deținerea unor substanțe...

Fostul preşedinte american Barack Obama şi soţia lui, Michelle, au încheiat un acord cu Netflix pentru a produce filme,...

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut clarificarea intenţiilor guvernului în privinţa Pilonului II de pensii.

Tot cu acestă ocazie va fi lansat filmul documentar intitulat Marea frescă a Ateneului Român.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat astăzi, la Bacău, că exclude posibilitatea desfinţării Pilonului II de pensii, aşa cum...

Procurorii cer pedeapsa cu închisoarea susţinând că dosarul este de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul...

Declaraţiile secretarului de stat american Mike Pompeo în legătură cu strategia faţă de Iran arată că Statele Unite ale...

Satelitul, numit Queqiao, este menit să retransmită semnale pe Pământ de la un vehicul spaţial care va explora suprafaţa Lunii.

Taximetria mascată, adică transportul de persoane contra cost fără autorizaţie va putea fi sancţionată de poliţişti. Sunt...

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat, astăzi, la Bacău, că "România nu a fost pregatită...

SUA vor exercita o "presiune financiară fără precedent" asupra regimului de la Teheran, cu "sancţiunile cele mai puternice...

Pilonul II de pensii va reprezenta una dintre temele pe care opoziţia îşi va întemeia moţiunea de cenzură la adresa...

Broşura a fost tipărite în 13 limbi şi se referă la ameninţările cu care s-ar putea confrunta Suedia: război, atentat, atac...

China are legături strânse atât cu Rusia însă este de aşteptat ca vicepreşedintele chinez să meargă curând şi în Statele Unite.

Preşedintele a atacat la CCR modificarea unor prevederi referitoare la referendumul care ar urma să fie organizat în cadrul...

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a respins o eventuală suspendare a contribuţiilor la Pilonul II de pensii în perioada...

Sebastian Ghiţă, care este urmărit penal sau trimis în judecată în mai multe multe dosare de corupţie, se află în Serbia unde...

Producţia Radio România Heruvim's Dream de Mihnea Chelaru - locul al II-lea la concursul de producţii radiofonice 60 Secondes...

El a mai spus că proiectul include recomandarea ca toate ministerele să își micșoreze cheltuielile cu zece la sută, ceea ce nu înseamnă însă că trebuie reduse salariile.

Sorin Grindeanu a declarat că discuţiile trebuie să continue în coaliţia de guvernare, pentru a găsi soluţii de reducere a...

Comisia Europeană propune crearea unui spaţiu "Schengen militar" până în 2027, pentru a permite deplasarea rapidă şi sigură a...

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, la ProTV, că documentul va fi transmis CSM spre avizare, iar apoi executivul îşi...

CSM nu este de acord nici cu noua variantă privind pensiile magistraţilor, care prevede ca acestea să rămână la procentul de...

Proiectul de lege prin care poliţiştii locali sunt autorizaţi să efectueze înregistrări audio-video, prin dispozitive de tip...