
Continuă protestul celor aproape 100 de mineri care s-au blocat luni în subteran la exploatările Paroşeni şi Uricani din...

Vremea continuă să se răcească accentuat. În următoarele zile vor fi precipitaţii în toată ţara, iar la munte va ninge.

Premierul în exerciţiu, Viorica Dăncilă, a trimis, marţi, la Bruxelles o nouă propunere pentru funcţia de comisar european...

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că sunt întrunite condiţiile legale pentru ca RADET să înceapă...

Examenul de Rezidenţiat se va putea organiza pe 8 decembrie. Camera Deputaţilor a adoptat marţi cu unanimitate legea...

Aproximativ 200 de silvicutori au protestat, marţi, în faţa sediului Camerei Deputaţilor din Bucureşti, nemulţumiţi de...

A fost al treilea seism al zilei

Dispute la nivel înalt privind desemnarea propunerii de comisar european din partea României.

Desfăşurarea examenului de rezidenţiat a fost reglementată de plenul Camerei Deputaţilor.

În timpul convorbirilor cu Victor Orban este planificată discutarea întregului complex de probleme privind cooperarea...

Până acum a fost înregistrat un singur aviz negativ, pentru Florin Cîţu, nominalizat pentru Ministerul de Finanţe.

CEC Bank este în prezent cea de-a şaptea bancă din România, fiind deţinută integral de statul român din 1864.

SUA au confirmat luni asasinarea lui Abu al-Hassan al-Muhajir, purtător de cuvânt al grupării Stat Islamic.

Organizatorii pregătesc un protest paşnic dar axat pe şoc vizual.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite, Nancy Pelosi, spune că rezoluţia este necesară pentru a...

Kievul va face tot ce îi stă în putinţă pentru a continua cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a anunţat...

În prima săptămână a lunii octombrie a mai avut loc un val de demonstraţii, în timpul căruia şi-au pierdut viaţa 149 de...

Premierul în exerciţiu Viorica Dăncilă l-a propus pe fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, pentru...



UPDATE: Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, propus pentru funcţia de ministru al apărării, a primit aviz favorabil din partea...

Sunt ilegale încă dinainte de a fi apărut discuția despre trotinete electrice.

Georgia a fost afectată de un major atac cibernetic, care a vizat peste 2.000 de website-uri, inclusiv site-ul preşedintelui...

Directorul general ROMSILVA, Gheorghe Mihăilescu, a fost invitatul Rubricii Apel Matinal.

Simona Halep s-a arătat convinsă că se va putea reface după meciul extenuant cu Bianca Andreescu, pe care l-a câştigat luni...

Valorile termice diurne vor fluctua în următoarele două săptămâni (28 octombrie - 10 noiembrie), acestea urmând să scadă până...

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a semnat, luni, acorduri şi înţelegeri politice cu mai multe partide parlamentare pentru a...

Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, se închide, de marţi până la jumătatea anului viitor.

Parlamentul britanic a respins, luni, propunerea guvernului de a fi organizate alegeri anticipate la 12 decembrie.

Pentagonul a oferit noi detalii cu privire la raidul în care a fost ucis liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.

Radiaţiile tehnologiei 5G au efecte complexe asupra neuronilor, hormonilor şi funcţiei cardiace.

Organizaţiile sindicale cer ca în loc de două niveluri de salariu minim să existe patru, pentru muncitori necalificaţi,...

Guvernul în exerciţiu a aprobat, luni, alocarea a 400 de milioane de lei pentru plata facturilor restante ale primăriilor din...

Poliția rutieră face apel la conducătorii auto să respecte indicațiile, restricțiile și semnalizarea rutieră, instituite...

local vizibilitatea este redusă sub 200 m și izolat chiar sub 50 m.

Asistența Socială se află adesea în grija unor funcționari care însă nu au calificarea necesară. Episcopia Hușilor a deschis...

Vizibilitatea este redusă local sub 100 m, iar izolat și sub 50 m.

Generalul Nicolae Ionel Ciucă a fost trecut astăzi în rezervă, prin decretul semnat de preşedintele României Klaus Iohanis.

Preşedintele României, Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a generalului Nicolae Ionel Ciucă.

Este puțin probabil să mai înregistreze vreo creștere economică în acest an, a declarat secretarul financiar al orașului.

Sistemul este importat din Coreea de Sud, iar utilizarea sa face parte dintr-un proiect pilot pentru îmbunătăţirea siguranţei...

Ministerul bulgar de Externe a mai spus că diplomatul acuzat de spionaj a părăsit deja Bulgaria. Ministerul de Externe al...

Protestatarii continuă să ocupe piaţa centrală din capitala irakiană, iar forţele de securitate au utilizat gaze lacrimogene...

Potrivit estimărilor, materialul include înregistrări video aeriene şi posibile înregistrări ale camerelor de pe căştile...

Liderul PNL continuă negocierile cu partidele pentru a obţine susţinerea necesară, de 233 de voturi.

În amfiteatrul în aer liber din centrul municipiului Carei, are loc luni, 28 octombrie, ediția din acest an a Festivalului...

Secesioniştii catalani au anunţat că vor bloca frontiera cu Franţa pe o arteră esenţială în economie.

Regulile au fost introduse în Codul Rutier, după creşterea numărului de accidente odată cu înmulţirea utilizatorilor.


Conducerea celor două camere ale Parlamentului a stabilit calendarul învestirii noului guvern.


Este risc de explozie a unei nave turceşti cu gaz petrolier lichid, atacată noaptea trecută cu drone ruseşti în portul Ismail din Ucraina.

Marţi ar putea fi anunţată o decizie referitoare la noul proiect de lege privind pensiile magistraţilor, potrivit unor surse.

Impozitele pe proprietate şi maşini vor creşte de la anul, iar Parlamentul este aşteptat să adopte marți pachetul fiscal cu...

Între subiectele aflate pe ordinea de zi se numără Strategia Naţională de Apărare a ţării pentru următorii 5 ani, dar şi...

Componența celor două Consilii de Administrație ale Posturilor Publice de Radio și Televiziune va fi supusă plenului marți...

Acestea vor defini nivelul de performanţă al elevilor şi al instituţiilor de învăţământ.