Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CE, o nouă abordare în lupta împotriva traficului de ființe umane

Finanțarea de către UE a unor proiecte pentru lupta împotriva traficului de ființe umane nu este conformă cu dimensiunea fenomenului, potrivit unui studiu.

CE, o nouă abordare în lupta împotriva traficului de ființe umane

Articol de Victor Gheorghe, 20 Octombrie 2016, 11:14

Comisia Europeană își revizuiește politica de finanțare a proiectelor de combatere a traficului cu ființe umane.

Un studiu cuprinzător făcut de Universitatea din Lancaster, Marea Britanie, arată că finanțarea de către Uniunea Europeană a unor proiecte pentru lupta împotriva traficului de ființe umane nu este conformă cu dimensiunea fenomenului.

Cercetarea a fost făcută pe 12 ani, între 2004 și 2015, și este ultima acțiune prioritară din cele 40 înscrise în Strategia Uniunii Europene pentru combaterea traficului cu ființe umane, o alocare ce se va încheia anul acesta.

AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.

Conform studiului, din cele aproximativ 16. 000 de victime cunoscute ale traficului cu ființe umane în 2013 și 2014 în cadrul Uniunii Europene, două treimi erau traficate pentru exploatare sexuală, în timp ce o cincime erau traficate pentru muncă forțată.

În aceste condiții, numai 7% din finanțarea pentru combaterea traficului între 2004 și 2015 au fost alocați în mod specific pentru cazurile de exploatare sexuală, în timp ce 14% au fost acordate pentru proiecte împotriva exploatării prin muncă.

Comisia Europeană a plătit în total 158,5 milioane de euro pentru a finanța proiecte importante ale unor organizații internaționale, ONG-uri și guverne în cursul acestei perioade.

Mai mult de jumătate din această sumă a fost cheltuită pentru inițiative care vizează traficul în general, mai puțin formele sale specifice. De aceea, principala recomandare a autorilor studiului este ca Uniunea Europeană să să se axeze mai mult pe modalități de prevenire a exploatării sexuale, care este rareori obiectivul actualelor proiecte de finanțare.

Comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a promis că Uniunea Europeană va continua să sprijine financiar și operațional statele membre pentru eradicarea fenomenului amplificat de migrație.

La rândul său, coordonatoarea Uniunii Europene pentru lupta în combaterea traficului, Myria Vassiliadou, a insistat pentru îmbunătățirea colectării de date la nivel național și european dar și pentru direcționarea mai eficientă a finanțării proiectelor de combatere a traficului cu ființe umane.