Radu Drăguşin a fost inclus de Tottenham Hotspur pe lista pentru Liga Campionilor
Tottenham Hotspur a confirmat vineri lotul pentru fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor.
Articol de Catrinel Oprişiu, 06 Februarie 2026, 19:25
Internaționalul român a fost integralist duminică în meciul pe care echipa sa l-a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 2-2, cu Manchester City, în etapa a 24-a a campionatului Angliei.
Drăgușin a revenit în decembrie după o accidentare la genunchi care l-a ţinut departe de gazon timp de unsprezece luni. Fundașul român nu a fost pe lista pentru faza principală a Ligii Campionilor.
Tottenham Hotspur s-a calificat direct în optimile de finală ale competiției, după ce a terminat faza principală a competiţiei pe locul 4.












