Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cum să eviți criza mijlocului de carieră. Fii realist, ieși din "valea plângerii!"

Mijlocul de carieră poate aduce confuzie profesională, nesiguranță la locul de muncă, dubii în privința propriei capacități de muncă și chiar un sentiment de marginalizare.

Camelia Botezatu (stânga) și Daniela Palade Teodorescu, la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină. Foto: Marius Țoghină (foto și transmisie video)

Articol de Luminiţa Voinea, 20 August 2025, 08:18

România se confruntă cu un declin demografic accelerat și o forță de muncă tot mai îmbătrânită, iar profesioniștii de peste 40 de ani se văd nevoiți să se reinventeze în mijlocul unor schimbări rapide pe piața muncii.

Vârsta de 40 – 45 de ani poate aduce o criză a mijlocului de carieră. Până la această vârstă, angajatul investește în propria pregărire, trăiește experiențe bune sau mai puțin bune, învață să ia decizii și să se descopere.

Însă, mijlocul de carieră poate aduce confuzie profesională, nesiguranță la locul de muncă, dubii în privința propriei capacități de muncă și chiar un sentiment de marginalizare.

Dacă toată această "furtună" a mijlocului de carieră nu este corect gestionată, lucrurile pot scăpa de sub control.

Pusă în context socio-economic, criza mijlocului de carieră poate fi explicată atât prin schimbările economice cu repercusiuni pe piața muncii, cât și prin problemele demografice care fac să avem o populație din ce în ce mai îmbătrânită, dar și prin lipsa de educație și atitudinea față de carieră.

Este un amestec din toate aceste lucruri. Suntem tributari unei mentalități care nu e foarte prietenoasă cu seniorii. ‘No Country for Old Men’ este și un capitol în cartea pe care am scris-o, am parafrazat titlul celebrului film, e suficient să deschizi televizorul și să vezi cum arată seniorii prezentați la TV. Nu e deloc prietenos, nu este deloc o atitudine de considerație, de respect. Realitatea pe care o vedem nu e deloc una favorabilă și te izbește când faci o comparație cu ceea ce vezi în afară. Coroborată cu datele economice care ne duc într-un decalaj demografic care se va adânci din ce în ce mai mult, nu ne duce către niciun tablou optimist, ci dimpotrivă e un semnal de alarmă care ar trebui să ne pună pe gânduri și să punem bazele unor politici publice care să atenueze acest șoc demografic care este abia la început”, a spus Daniela Palade Teodorescu, editor coordonator al cărții “Criza mijlocului de carieră – cum îmblânzim acest „bau-bau” și îl transformăm într-un mare „uau”!”, invitată la emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină.

Cartea este o premieră editorială pe această temă și vine cu 60 de povești inspiraționale și soluții concrete pentru a transforma această vulnerabilitate într-o super-putere.

“Mi s-a părut potrivită pentru că, până la urmă, ne referim la o reziliență societală și criza mijlocului de carieră face parte din reziliența societală, ca și celelalte crize, cea identitară și tot felul de crize. Și atunci am zis, hai să vedem cum s-ar putea rezolva această criză, cum s-ar putea trece peste ea, cum ai putea să fii rezilient în momentul în care te lovești de asta. Și asta a fost ideea”, a punctat Camelia Botezatu, coordonatoarea colecției “beResilient” a editurii de carte academică și universitară Paideia, sub egida căreia a apărut volumul.

Criza mijlocului de carieră și a mijlocului vieții

Senimentul inutilității la locul de muncă, accentuat de nesiguranță și confuzie profesională apare pe fondul vârstei de 45 – 50 de ani, când începi să devii vulnerabil la ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Faptul că la 45-50 apare acea angoasă în care te întrebi: «Oare asta a fost totul, oare am făcut tot ce mi-am propus să fac, ce-aș mai putea să fac de acum înainte?», vine și această predare de ștafetă între generații, dispar fizic părinții și atunci nu te mai simți nemuritor, nu te mai simți invulnerabil, ci îți dai seama că oricând ți se poate întâmpla și ție să se sfârșească viața, ca să o spunem foarte direct. Și evident că te gândești: «Oare am trăit cu adevărat ceea ce mi-am dorit? Ce s-a întâmplat cu visurile din tinerețea aceea în care eram cu toții idealiși și ne doream să schimbăm lumea, le-am trăit?» ”, explică Daniela Teodorescu momentele care pot aduce vulnerabilitate.

Coroborate, criza mijlocului de carieră cu cea a mijlocului de viață, care poate însemna inclusiv divorțuri și pierderi de tot felul, pot duce chiar la depresie.

“E acel sindrom al cuibului gol pentru că această vârstă e asociată și cu plecarea copiilor de acasă, fie că pleacă la studii, fie că sunt mai mari și își întemeiază propriile familii și atunci te întrebi: eu cui mai folosesc? Și aici e o întrebare pe care și-o adresează foarte des femeile pentru că ele au grijă de casă, de familie. Și poate să apară o depresie profundă, un sentiment al inutilității”, a punctat Daniela Teodorescu.

Criza mijlocului de carieră, la vârste tot mai mici

Marginalizarea profesională pe motiv de vârstă este o formă de discriminare tacită, un tabu socio-profesional pe care nu ni-l mai putem permite.

Și asta pentru că odată cu depășirea vârstei de 45 de ani, profesioniștii din România intră într-un con de umbră.

“Dacă la locul de muncă apar tot felul de restructurări de personal, de concedieri, să nu ne mire faptul că decada 40, 45 + este prima luată în vizor. Sunt foarte multe conflicte intergeneraționale”, spune Daniela Teodorescu.

Ea adaugă că în mai multe organizații este un semnal de alarmă faptul că apare la vârste de sub 40 de ani.

“Eu lucrez și ca trainer de diversitate de vârstă și lucrez cu echipe din organizații în care sunt angajați din diferite decade, 30+, 40+, 50+ și problema pe care o reclamă este faptul că nu mai găsesc un fir roșu, nu mai găsesc valori comune, nu mai găsesc un țel și un obiectiv comun”.

La nivel internațional, există tendințe perfect conturate de a rămâne activi profesional și după 65+, adică la vârsta pensionării oficiale.

Fii realist, ieși din "valea plângerii"!

Criza mijlocului de carieră poate fi depășită prin câteva soluții la îndemână: ieșirea din atitudinea de a-ți plânge de milă, să fii sincer cu tine și cu ceea ce poți face, și să ai întotdeauna un plan B, un plan de rezervă.

“Colecția de cărți beResilient te învață efectiv să cazi și să te și ridici ca un sportiv, să depășești criza, pentru că până la urmă, nu putem să stăm într-o vale a plângerii. Te plictisești tu până la urmă să-ți plângi de milă și trebuie să găsești soluții, trebuie să faci ceva. Ca să faci ceva, trebuie să te cunoști foarte bine, să înțelegi ce poți să faci și să fii foarte sincer cu tine. Ce știi să faci, să nu fii într-o într-o altă criză a impostorului. Trebuie să fii lămurit de ce știi, ce poți și ce ți-ar plăcea să faci și trebuie să te și raportezi la context. Adică trebuie să fii puțin realist ca să depășești o criză, să faci un scenariu, un plan B, pentru că reziliența de fapt este planul B pe care îl are oricine, oricând, în orice situație”, a punctat Camelia Botezatu, coordonatoarea colecției “beResilient”.

Video: Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 18/19 august

A doua curbă profesională, un semn de înțelepciune și creativitate

Criza specifică vârstei îi încurajează pe cei care o acceptă și o recunosc să o transforme în oportunitatea de a se gândi la lucruri noi și de a-și structura un portofoliu de carieră.

Este vorba, în principal, de o reinventare, adică trebuie să te gândești în permanență că de fapt, nu o iei de la zero, ci vii cu o experiență, cu o expertiză, care are în spate ani de carieră.

“Îmi reconstruiesc aceasta a doua curbă profesională pe mai mulți piloni care comunică între ei și asta cumva mă ajută foarte bine să fac conexiuni și probabil că viitorul așa se va rescrie, ca un portofoliu de carieră în care faci mai multe lucruri și cumva asta ne ajută pentru că vine o criză economică e vorba aceea românească nu-ți pune toate ouăle în același coș”, a conchis Daniela Palade Teodorescu.

De asemenea, învățarea continuă pe tot parcursul vieții și ceea ce se numește "reverse mentoring", adică acel fel de mentorat în care tinerii învață de la seniori, dar și seniorii învață de la tineri, sunt soluții pentru a evita criza mijlocului de carieră.

Cât de pregătit este sistemul energetic să acopere consumul critic în orele de vârf?
Serviciul de noapte 12 Ianuarie 2026, 09:20

Cât de pregătit este sistemul energetic să acopere consumul critic în orele de vârf?

Experții în energie Dumitru Chisăliță și Gabriel Avăcăriței vin la Serviciul de Noapte, într-o ediție despre autonomia...

Cât de pregătit este sistemul energetic să acopere consumul critic în orele de vârf?
Ministrul  András István Demeter: Cultura nu mai trebuie tratată ca un centru de cost, ci ca unul de profit
Serviciul de noapte 06 Ianuarie 2026, 12:37

Ministrul András István Demeter: Cultura nu mai trebuie tratată ca un centru de cost, ci ca unul de profit

Ministrul Culturii, András István Demeter, susține o viziune modernă asupra culturii, propunând ca aceasta să fie tratată ca...

Ministrul András István Demeter: Cultura nu mai trebuie tratată ca un centru de cost, ci ca unul de profit
Forța nevăzută a culturii. In direct cu ministrul Culturii, András István Demeter
Serviciul de noapte 05 Ianuarie 2026, 09:34

Forța nevăzută a culturii. In direct cu ministrul Culturii, András István Demeter

2026 ne va arăta dacă înțelegem un lucru: cultura nu e doar divertisment, e ceea ce ne ține împreună.

Forța nevăzută a culturii. In direct cu ministrul Culturii, András István Demeter
Bilanț 2025: revenirea "politicii de mare putere" și presiunea unui război cu spectru larg
Serviciul de noapte 02 Ianuarie 2026, 19:15

Bilanț 2025: revenirea "politicii de mare putere" și presiunea unui război cu spectru larg

Prof.univ.dr. Iulian Chifu consideră că 2025 a fost anul în care „s-au schimbat multe reguli cu care eram obișnuiți”, pe...

Bilanț 2025: revenirea "politicii de mare putere" și presiunea unui război cu spectru larg
„Nu există premisele” ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să înceteze în 2026
Serviciul de noapte 30 Decembrie 2025, 08:46

„Nu există premisele” ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să înceteze în 2026

În cadrul "Serviciului de noapte" de la Radio România Actualități, expertul în securitate și relații internaționale Iulian...

„Nu există premisele” ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să înceteze în 2026
Cum s-au dezvoltat sferele de influența la nivel global în 2025 și care sunt provocările lui 2026
Serviciul de noapte 29 Decembrie 2025, 09:10

Cum s-au dezvoltat sferele de influența la nivel global în 2025 și care sunt provocările lui 2026

Iulian Chifu, expert în securitate și relații internaționale, analizează 2025 din punct de vedere al provocărilor globale și...

Cum s-au dezvoltat sferele de influența la nivel global în 2025 și care sunt provocările lui 2026
Sărbători printre doruri: Kasandra Kalman Năsăudean și Anca Stuparu, destine din diaspora care transformă distanța în putere
Serviciul de noapte 23 Decembrie 2025, 15:42

Sărbători printre doruri: Kasandra Kalman Năsăudean și Anca Stuparu, destine din diaspora care transformă distanța în putere

Serviciul de noapte a prilejuit o discuție despre sărbători în diaspora, destine și povești de viață care inspiră.

Sărbători printre doruri: Kasandra Kalman Năsăudean și Anca Stuparu, destine din diaspora care transformă distanța în putere
Destine și sărbători în diaspora: Kasandra Kalman Năsăudean și Anca Stuparu
Serviciul de noapte 22 Decembrie 2025, 08:50

Destine și sărbători în diaspora: Kasandra Kalman Năsăudean și Anca Stuparu

Luni, după știrile de la miezul nopții, vă invităm la un dialog despre destin, despre dorul care nu trece, despre sărbători...

Destine și sărbători în diaspora: Kasandra Kalman Năsăudean și Anca Stuparu

Radio România

SPANIA: Victime după deraierea unui tren de navetiști în apropiere de Barcelona

SPANIA: Victime după deraierea unui tren de navetiști în apropiere de Barcelona

SPANIA: Victime după deraierea unui tren de navetiști în apropiere de Barcelona
Liga Campionilor: Manchester City, învinsă de Bodo/Glimt cu 3-1

Liga Campionilor: Manchester City, învinsă de Bodo/Glimt cu 3-1

Liga Campionilor: Manchester City, învinsă de Bodo/Glimt cu 3-1
Mașină lovită de tren la Chiajna: Trafic feroviar afectat

Mașină lovită de tren la Chiajna: Trafic feroviar afectat

Mașină lovită de tren la Chiajna: Trafic feroviar afectat
AUSTRIA: O vacă îi uimește pe cercetători prin folosirea rară a uneltelor | VIDEO

AUSTRIA: O vacă îi uimește pe cercetători prin folosirea rară a uneltelor | VIDEO

AUSTRIA: O vacă îi uimește pe cercetători prin folosirea rară a uneltelor | VIDEO