Sindicate: Simulările examenelor naționale vor fi boicotate de cadrele didactice
Simulările examenului pentru Evaluare sunt programate în perioada 16-18 martie, iar cele pentru Bacalaureat sunt între 23-26 martie.
Articol de Radiojurnal, 07 Martie 2026, 10:14
Elevii claselor a VIII-a și a XII-a se pregătesc pentru simulările examenelor naționale, însă acestea vor fi boicotate de cadrele didactice. afirmă Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.
El susține că profesorii au votat în număr foarte mare pentru neparticipare la aceste testări într-un referendum transmis în școli.
Ministerul Educației are încredere că beneficiul copiilor va fi prioritar.
Anunțul liderilor sindicali din educație vine pe fondul nemulțumirilor acumulate față de măsurile de austeritate și lipsa unui dialog real cu autorităţile.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret': Pe baza centralizării datelor din referendumul declanșat de cele două federații sindicale, rezultă că o mare parte dintre colegi sunt de acord cu boicotarea simulărilor examenelor naționale. Le cerem colegilor noştri să fie fermi pe poziție și să înțeleagă că tăcerea nu este o soluţie.
În cazul în care simulările nu vor fi susținute în perioada anunțată inițial, și zilele de examen ar putea fi schimbate.
Marius Nistor: Categoric, pot fi reprogramate, dar până atunci cred că acest guvern trebuie să înțeleagă mesajul pe care îl transmit salariații din sistemul de învățământ universitar: nu poți accepta la nesfârșit măsuri de austeritate.
Liderii sindicatelor sunt nemulțumiţi de faptul că, până în acest moment, nu a avut loc nicio întâlnire cu ministrul educației în care să discute despre problemele din sistemul de învățământ.
Ministerul Educației și Cercetării a transmit într-un răspuns oficial că înțelege nemulţumirile cadrelor didactice și își exprimă încrederea că toți cei implicați vor acționa în beneficiul copiilor.
Simulările examenului pentru Evaluarea Națională sunt programate în perioada 16-18 martie, iar cele pentru Bacalaureat sunt între 23-26 martie.













