Ascultă Radio România Actualitaţi Live

„Drama prizonierilor români de război în URSS”

Invitat: dl. dr. Vitalie Văratic, cercetător al Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului

Prizonieri români la Stalingrad, februarie 1943. Credit: http://moldnova.eu/ro/soldatul-roman-umilit-indiferent-de-loc-si-de-timp-22773.html/

Articol de George Popescu, 13 Octombrie 2020, 12:13

Ambasada României la Moscova informa în aprilie curent că a finalizat elaborarea Listei nominale integrale a 20.718 prizonieri de război (militari) și “internați” (civili deportați) români, decedaţi între 1941-1956 în lagărele, spitalele şi obiectivele speciale NKVD-MVD, respectiv în batalioanele de muncă sovietice, şi înhumaţi în cimitire şi locuri de înhumare multinaţionale pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse.

Un proces care a durat 10 ani de cercetări efectuate în principalele arhive ruse: Arhiva de Stat a Federației Ruse, Arhiva Militară de Stat Rusă, Arhiva de Stat Istorico-Militară Rusă, Arhiva de Stat Economică Rusă, Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică, Arhiva Centrală a Serviciului de Securitate a Rusiei, Arhiva Centrală a Ministerului Apărării Federației Ruse.

Lista poate fi consultată de aici: https://moscova.mae.ro/sites/moscova.mae.ro/files/lista_2020.pdf

În anul 2013 la editura „Monitorul Oficial” a apărut graţie unor eforturi serioase lucrarea de căpătâi „Prizonieiri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956” realizată de un grup de istorici condus de dr. Vitalie Văratic din care făceau parte: Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor, Vladimir Ivanovici Korotaev şi Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov.

În prizonieratul sovietic au căzut peste jumătate de milion de militari şi civili români.

Conform unor surse sovietice, URSS a capturat peste 5 milioane de prizonieri: finlandezi, germani, italieni, români,unguri, japonezi şi alte naţionalităţi, URSS i-a transformat în prizonieri şi pe cetăţenii – militari şi civili – unor state neutre şi chiar aliate, de exemplu, francezi, englezi, americani.

Statisticile Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germaniei şi Ungariei. Statistica nu a precizat dacă cei 309.533 de dispăruți „în est” cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici în după 23 august 1944.

Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români.

Spre deosebire de alte situaţii, pe teritoriul fostei URSS, prizonierii de război au intrat sub incidenţa administraţiei Ministerului de Interne şi nu sub incidenţa ministerului Apărării , respectiv a Armatei Roşii, prizonierii fiind de fapt militari care au servit sub un steag al adversarului.

La 3 august 1942, cu ocazia aprobării Regulamentului de funcţionare a Direcţiei generale pentru problemele prizonierilor de război şi ale persoanelor civile internate, din cadrul NKVD al URSS, de către S.N. Kruglov, adjunct al comisarului poporului pentru afacerile interne, pentru prima oară, în cadrul Direcţiei a fost creată Secţia de organizare şi producţie, care urma să dirijeze procesul de utilizare a prizonierilor de război ca mână de lucru în economia sovietică.

Potrivit acestui document, Secţia de organizare şi producţie avea sarcina „ ...să asigure utilizarea prizonierilor de război, a persoanelor civile internate şi a contingentului special - militari sovietici care fuseseră prizonieri- ca mână de lucru în industrie, în transport şi în agricultură.

Să dirijeze activitatea de producţie a lagărelor, să verifice respectarea contractelor de muncă încheiate între lagăre şi agenţii economici.

Să elaboreze diverse modalităţi de evidenţă şi de gestiune a utilizării muncii deţinuţilor, să supravegheze procesul general de folosire la munci a prizonierilor de război, a persoanelor civile internate şi a contingentului special.

La începutul anului 1942 existau şase lagăre pentru prizonieri de război.

Politica faţă de folosirea prizonierilor de război s-a schimbat la începutul anului 1942 din cauza lipsei acute a forţei de muncă în economia URSS cauzată de ampla mobilizare în armată, în primele luni de război, de cedarea, pentru moment, a unor teritorii întinse şi foarte dens populate.

La 8/13 ianuarie 1942, a fost emis Ordinul circular nr. 5 al NKVD al URSS privind folosirea tuturor prizonierilor de război apţi de muncă – din Lagărele de la Spasski-Zavod şi de la Elabuga – la activităţi din industrie, prin care se dispunea folosirea lor ca mână de lucru la minele din Bazinul carbonifer Karaganda.

Prizonierii din Lagărul de la Aktiubinsk şi cei transferaţi aici din Lagărul de la Temnikov urmau să fie folosiţi la minele de nichel de la Kimpersai.

Al treilea mare şantier pentru prizonierii de război a fost organizat la exploatările forestiere din cadrul coloniei de reeducare prin muncă de la Unja, din regiunea Gorki.

Două lagăre ale muncii au fost, de fapt, lagăre ale exterminării din cauza condiţiile extrem de grele.

Astfel, 2500 de prizonieri, din care 1339 erau români, au fost transferaţi la exploatările forestiere din zona Unja, însă după trei luni, 600 de persoane au decedat şi 1 500 sufereau de distrofie în formă gravă.

În urma acestei situaţii, lagărul a fost închis. O situaţie similară s-a înregistrat şi în Lagărul de la Aktiubinsk, unde au ajuns prizonieri români şi germani foarte slăbiţi. Şi acest lagăr a fost închis ca urmare a numărului mare al deceselor.

După primele zile ale ofensivei sovietice de la Stalingrad, de la sfârşitul anului 1942, a urmat un flux masiv de prizonieri. 64 000 prizonieri de război au fost trimişi în lagărele existente.

Au fost organizate opt noi lagăre, cu o capacitate de 30.000 persoane, pentru a munci la întreprinderile şi la exploatările forestiere din cadrul Comisariatului Poporului pentru Industria Forestieră.

16.000 persoane au fost trimise la munci la întreprinderile din cadrul Comisariatului Poporului pentru Industria Carboniferă, iar 10.000 persoane au fost trimise la munci pe şantierele metalurgice.

La 20 decembrie 1942, Comitetul de Stat al Apărării a a dispus folosirea la munci de extracţie a cărbunelui a prizonierilor de război români, astfel că au fost transportaţi în lagărele din regiunile Ivanovo, Tula, Riazani, situate în apropierea capitalei URSS.

La începutul anului 1943, prizonierii de război români erau deţinuţi în Secţiile nr. 13 şi 14 ale Lagărului nr. 283, de la Stalinogorsk, staţia de cale ferată Uzlovaia.

Din a doua parte a anului 1944, ponderea prizonierilor în economia sovietică a crescut semnificativ.

La începutul anului 1945, numărul prizonierilor de război angrenaţi în procesul de producţie a crescut în mod substanţial, fenomenul fiind de creşterea fluxului de militari străini luaţi prizonieri de trupele sovietice, aflate în ofensivă.

În lagărele NKVD al URSS se aflau aproximativ 700.000 de prizonieri de război.

În Siberia orientală vara este extraordinar de frumoasă. Pe văi sunt mii de flori de toate culorile. Este un covor excepţional de frumos ! Nu sunt pomi, dar în schimb florile sunt foarte frumoase. Florile nu au miros.

Între aceste buruiene la un moment dat am văzut una care semăna foarte bine cu lămâiul la frunză. Era mic, foarte mic, avea frunza cât o unghia. Am luat-o în mână, am frecat-o. Mirosea a lămâie. Doar așa a mirosit.

Iarna era cumplit de frig. Se ajunge până aproape de –70°C. Când începeau ninsorile…. Din zăpada nu puteam face un cocoloş. Este imposibil pentru că zăpada avea bucăţele de gheaţă. Când începea frigul să fie mai mare, cam pe la – 55°, venea furtuna. Vântul era așa de puternic, încât te dădea jos. Erau locuri unde nu se putea merge prin lagăr. Şi atunci s-au pus frânghii. Ca să mergi trebuia să te ţii de frânghii, ca să te duci la lucru trebuia să te ţii de frânghii. Din cauza acestei furtuni.

Vara începea cam prin luna lui aprilie, partea a doua. Zilele se măreau văzând cu ochii şi începea dezgheţul. Ceea ce ziua se dezgheţa, când soarele apunea, îngheţa la loc. Dar în plină vară nu era zăpadă deloc acolo. Pământul fiind veșnic îngheţat, apa nu intra, se scurgea la vale şi unde erau văi era apă permanentă. Peste aceste văi creşteau plante. Dezgheţându-se câteva degete acel pământ, mii şi mii de insecte umpleau totul. Mai ales ţânţari și muşte mici. Nenorocire !

Când am sosit în lagărul unde era mina țânțarii ne-au atacat pe toţi. Așa că la poartă am primit o mască împotriva ţânţarilor. Am pus-o pe cap, am acoperit faţa și gâtul. Pentru mâini am primit mănuşi. Din cauza milioanelor de ţânţari care erau acolo doar așa am putut lucra. Am fost repartizat în mină.

În lagăr munca de perforator e o muncă foarte grea. Aceasta în mină însemna intoxicare cu praf. În mină era foarte mult praf. Nu am purtat mască, nu am purtat nimic.

Din cauza prafului din mină o parte din plămânul drept îl am cimentat. Mina era ucigătoare nu numai din cauza prafului. Erau dese surpări – se prăbuşeau bolovani mari și mai erau gaze. Gaze care te otrăveau. Evacuarea minereului de cobalt din mină se făcea cu cărucior împins manual până afară. De acolo minereul se încărca într-un trenuleț electric. Vagoanele acestea aveau 1500 kg. Şi aceste vagoane erau duse la fabrică care într-o vale la doi-trei kilometri. Norma în mină era mare. Trebuia să încarc şi să descarc unsprezece vagonete și să le împing o distanță mare până la suprafață.

Când am intrat în mină ca să car acele vagoanete, deoarece în mină era foarte frig, ca să nu îngheț, a trebuit să alerg. Eu n-am putut să fac norma. Pentru că nu am rezistat fizic, am fost dat la munca afară. Trebuia să car lemne pentru a întări mina, galeriile. Trebuia să mă urc pe munte, pe o cărăruie, să le duc în spate. Era iarnă. Cărăruia aceea era îngustă, zăpadă multă, prăpastie, vânt. Foarte greu. M-am târât cum am putut, dar n-am continuat… N-am putut nici această muncă s-o fac.

La un moment dat la fabrică a fost nevoie în cadrul controlului tehnic de cineva care să fie mai cu şcoală. M-a luat pe mine. M-am trezit trecut în brigadă de control tehnic. Acolo a fost o muncă ușoară.

Hrana era ca la toate celelalte lagăre: 1 kg de pâine la cei care lucrau în mină, dar pâinea aceasta era făcută din făină de orz, foarte umedă şi care a doua zi mucegăia. Din acest kilogram de pâine se lua 250 g pentru aşa-numita drojdie care, spuneau ei că, ar combate scorbutul, dar nu am văzut aceasta.

M-am îmbolnăvit eu unul de exemplu şi alţi mulţi de scorbut. Nu mai am nici un dinte în gură din cauza acestui scorbut. Pe lângă pâine, dimineaţă primeam o căniţă de ceai făcut din cicoare, se mai dădea o bucăţică de peşte. Asta era masa de dimineaţă. La prânz, aşa-numita caşă, care era de fapt un fel de arpacaş de la noi, dar era din orz decorticat, fiert. În el câteodată se mai punea câte o linguriţă de ulei . Era la prânz asta. Seara se dădea ca mâncare o farfurie de ciorbă din varză acră, care era foarte sărată. Aceasta era toată masa unui om care lucra şi îndeplinea norma complet.

Eram veşnic flămânzi. Dacă se întâmpla că depăşeai norma, atunci îţi adăuga 100 până la maxim 200 g pâine şi o lingură sau două de acea caşă. Dar norma era foarte mare şi foarte puţini o puteau satisface. Nu o puteai îndeplini decât greu. Atuncea se tăia din pâine jumătate, deci primeam 500 g din care îţi lua pentru drojdie, că era obligatoriu. Deci în realitate rămâneai cu 250 g. Îţi tăia şi caşa. N-aveai drept nici la acea caşa, adică orzul cela decorticat fiert. Deci era o pedeapsă formidabilă.

Deținuții pedepsiți erau trimiși la carceră. Carcera era o clădire mică, aparte, fără geamuri, fără foc – nu era voie să facă în ea foc. Pe jos erau pietre marmură, ca să fie cât mai frig. În carceră nu aveai voie să iei îmbrăcăminte mai groasă. Puteai să porți numai hainele obişnuite. Nu aveai voie să iei palton, nimic din vată. Acolo îngheţai de frig. Era mică, nu puteai să stai culcat, abia dacă puteai sta în genunchi.

Am cunoscut-o şi eu de câteva ori.

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1996] http://www.rador.ro/2018/10/11/in-lagar-eram-vesnic-flamanzi/

Conform unei note informative a Direcţiei generale pentru problemele prizonierilor de război şi ale persoanelor civile internate, la 1 martie 1945, în URSS erau deţinuţi 106.482 prizonieri de război români, din care 79.180 persoane (74%) erau concentrate în lagărele NKVD din zonele industriale sovetice: Donbass, Ural, regiunile Sverdlovsk, Celiabinsk, Zaporojie, exploatările de turbă din regiunea Ivanovo, şantierele de la Stalingrad, Astrahan, Dnepropetrovsk, Kiev, Odessa, portul de la Sevastopol, şantierele navale de la Nikolaev.

La începutul anului 1945, cea mai mare parte a prizonierilor de război români era utilizată ca mână de lucru în cele mai importante obiective din industria sovietică.

Până la 10 aprilie 1946, din lagărele NKVD al URSS au fost eliberaţi şi repatriaţi peste 82.000 prizonieri de război români

În perioada 1947-1949, au fost repatriaţi 32 441 prizonieri de război români, iar alături de ei şi militari ai armatei române de alte naţionalităţi.

La 1 ianuarie 1953, în URSS mai erau deţinuţi 593 prizonieri de război români, din care 590 persoane erau condamnate şi 3 persoane erau deţinute fără condamnare.

Cu toate acestea, mărturiile celor reîntorşi din lagărele sovietice de prizonieri de război amintesc că au fost cazuri în care românii s-au repatriat şi după anul 1956 şi chiar mai târziu, în anii 1962-1963.

O categorie aparte a constituit-o militarii consideraţi de autorităţile sovietice că au comis infracţiuni la adresa securităţii URSS pentru care aceştia au fost condamnaţi în baza legii sovietice la pedepse care ajungeau de cele mai multe ori la 25 de ani de închisoare, de ispăşit tot în lagăre de muncă.

După dispariţia lui Stalin şi acordarea de amnistii, militarii condamnaţi penal în URSS, pe baza unui acord cu statul român au fost repatriaţi pentru executarea restului de pedeapsă în închisorile şi lagărele de muncă din România.

De asemenea au fost repatriaţi prizonieri români de război şi persoanele care în urma controalelor medicale au fost declarate inapte de muncă, cu infirmităţi dobândite în munca din locurile repartizate ori erau bolnave cronic şi necesitau cheltuieli suplimentare pentru tratament.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 5 octombrie 2020

FOTO:

Coloană de prizonieri români de război. Anul 1943. Credit: https://neamulromanescblog.wordpress.com/2013/04/08/prizonieri-romani-din-urss/

Stație de triaj a prizonierilor de război de pe teritoriul URSS. Credit: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/02/13/prizonieratul-romanilor-in-rusia-sovietica-a-fost-de-fapt-un-holocaust/

Întoarcerea prizonierilor de război de la muncă. Credit: https://www.ziaruldevrancea.ro/

Secvență din Gulag. Condiții de muncă. Credit: historia.ro

Prizonieri români de război după bătălia de la Stalingrad. Februarie 1943. Credit: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/02/13/prizonieratul-romanilor-in-rusia-sovietica-a-fost-de-fapt-un-holocaust/

Munci administrative în lagăr. Credit: https://damboviteanul.com/

Lagăr construit în Asia Centrală. Credit: https://damboviteanul.com/

Regia de montaj: Mădălina Coman şi Radu Sima

Regia de emisie: Raluca Goga și Oana Popescu


Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro


Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.




Drama unui general român : Gheorghe Avramescu
Istorica 02 Februarie 2016, 01:14

Drama unui general român : Gheorghe Avramescu

Invitat:col. dr. Sergiu Balanovici, istoric şi muzeograf - Muzeul judeţean Botoşani

Drama unui general român : Gheorghe Avramescu
Cronica unui an: 23 august 1944-23 august 1945
Istorica 25 August 2015, 04:03

Cronica unui an: 23 august 1944-23 august 1945

Invitat: conf.univ.dr. Marin Badea

Cronica unui an: 23 august 1944-23 august 1945
Ocupaţia sovietică din Bucovina de Nord (1940-1941)
Istorica 01 Aprilie 2015, 11:41

Ocupaţia sovietică din Bucovina de Nord (1940-1941)

Invitat : conf. dr. Pavel Moraru - Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu.

Ocupaţia sovietică din Bucovina de Nord (1940-1941)
Divizia "Tudor Vladimirescu"
Istorica 13 Noiembrie 2014, 14:01

Divizia "Tudor Vladimirescu"

Invitat : prof. dr. Constantin Hlihor – Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti.

Divizia "Tudor Vladimirescu"
Rebeliunea de la Tatar Bunar (1924)
Istorica 16 Septembrie 2014, 16:19

Rebeliunea de la Tatar Bunar (1924)

Invitată: conf. dr. Ludmila Rotari - Universitatea Spiru Haret, Bucureşti.

Rebeliunea de la Tatar Bunar (1924)
Voluntari şi prizonieri români din Marele Război
Istorica 05 Noiembrie 2013, 11:32

Voluntari şi prizonieri români din Marele Război

Invitaţi lect. dr. Constantin Stan – Universitatea "Dunărea de Jos”, Galaţi, lect. dr. Claudiu Lucian Topor – Universitatea...

Voluntari şi prizonieri români din Marele Război
„Basarabia 1917-1919”
Istorica 15 Aprilie 2024, 21:56

„Basarabia 1917-1919”

Invitat: dl. dr. Constantin Corneanu, cercetător istoric şi istoric al Muzeului judeţean Giurgiu, „Teoharie Antonescu”

„Basarabia 1917-1919”
„Bucureşti 4 aprilie 1944, revizuit şi adăugit”
Istorica 08 Aprilie 2024, 22:37

„Bucureşti 4 aprilie 1944, revizuit şi adăugit”

Invitaţi : dl. Alexandru Armă, istoric militar şi dl. Valentin Ştefănuţ, martor al evenimentelor

„Bucureşti 4 aprilie 1944, revizuit şi adăugit”