
Accidentul a avut loc la o trecere de nivel cu calea ferată, fără bariere, situată între Vidra şi Jilava, în judeţul Ilfov.

Nou-înfiinţatul Consiliu de Securitate din Germania a adoptat un plan amplu de apărare în faţa ameninţărilor hibride.

Şeful statului a precizat că săptămâna viitoare va avea o întrevedere cu liderii partidelor din arcul guvernamental pentru a...

În perioada următoare e foarte posibil ca puterea de cumpărare a românilor să nu mai crească, ba chiar să scadă uşor.

PSD şi-a majorat, vineri, în Congres, numărul membrilor din conducerea formaţiunii, vor fi 5 prim-vicepreşedinţi şi 20 de...

Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei de neconstituţionalitate adoptată în 20 octombrie.

Bărbatul era clasificat în reţeaua Interpol ca fiind periculos şi violent.

Conducerea Grupului LIBERTY, care deţine combinatul siderurgic din Galați, susţine, într-un comunicat, că a acţionat...

Cea mai afectată este generaţia Z, formată din tinerii care au între 18 şi 27 de ani.

În acest moment sunt active şase focare, patru dintre acestea în mediul silvatic şi două în gospodării. Mai există însă probe...

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, ediția care a început vineri conține și emisiuni în lei cu o dobândă de...

Patru persoane au fost reţinute în urma incidentelor de la Filarmonica din Paris, unde mai mulţi indivizi au încercat să...

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad a pus în funcţiune primul aparat din judeţ care determină prezenţa drogurilor...

Selecționerul României, Mircea Lucescu a anunțat vineri, lotul de 26 de jucători pentru meciurile cu Bosnia-Herțegovina (în...

Președintele este de părere că reforma pensiilor se poate face până pe 28 noiembrie, termenul dat de Comisia Europeană.

Ucraina va putea să se integreze treptat în baza tehnologică și industrială de apărare europeană.

Roberta Metsola a declarat în parlamentul de la Chișinău că R. Moldova a demonstrat un progres remarcabil pe calea integrării...

Congresul ar urma să valideze şi modificarea statutul partidului.

Anchetatorii verifică presupuse tranzacţii frauduloase cu un prejudiciu de 300 de milioane de euro.

Ei explică faptul că, la preţul actual al motorinei, alimentarea în România devine economic nerentabilă.

Sărăcia relativă reprezintă ponderea persoanelor cu un venit mai mic de 60% din media calculată în totalul populaţiei.

Raportul Curții de Conturi arată că, în 2023, doar 16% din totalul comunelor au putut susține singure propriile cheltuieli...

Maia Sandu a făcut din integrarea europeană principala prioritate a celui de-al doilea mandat şi a noului Parlament.

Pe parcursul vizsitei la Parlamentul European de la Bruxelles, tinerii olimpici au descoperit din interior modul de...

Tehnologiile bazate pe inteligență artificială capătă o amploare tot mai mare, apar aplicații din ce în ce mai variate, dar...

Sunt cercetate faptele într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și...

Președintele participă la summitul organizat de Confederația Patronală Concordia.

Amenzile nu pot fi achitate cu bani numerar, iar refuzul de a plăti poate duce la reţinerea certificatului şi a plăcuţelor de...

Vinerea viitoare, pe 14 noiembrie, adunarea creditorilor va decide dacă aprobă sau nu propunerea.

Delegaţii PSD aleg o nouă conducere a partidului şi schimbă şi statutul partidului în efortul de a-şi recâştiga alegătorii....

Suspecţii sunt cercetaţi penal de fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate.

Jurnalistul britanic, autor al mai multor documentare despre România, este dedicat conservării patrimoniului, protejării...

Ministrul Educaţiei a subliniat că schimbarea nu trebuie făcută de la un an la altul şi că procesul trebuie foarte bine gândit.

Grigore Alexandru Ghica este cel care a fondat Jandarmeria Română, Banca Națională, este cel care a eliberat țiganii și, în...

De asemenea, hrănirea urșilor va fi sancționată cu amendă între 10.000 și 30.000 de lei.

Sunt vizate firme din grupul Tinmar Energy care sunt suspectate că ar fi manipulat artificial preţul energiei pentru a obţine...

În Turneul Campioanelor la tenis s-a încheiat faza grupelor. Aryna Sabalenka din Belarus şi americanca Jessica...

Administratorul judiciar al insolvenței Damen Mangalia a anunțat că va propune creditorilor aprobarea unei strategii de...

Univ Craiova țintește victoria cu Rapid Viena, în etapa a treia din grupa unică a Conference League. Meciul este transmis în...

Aplicația CelebRO, lansată la Paris, oferă o hartă digitală interactivă care conectează locurile marcate de românii celebri...

Vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, avertizează că sărăcia în UE se adâncește, afectând în special copiii, și...

FCSB a pierdut cu 3-1 pe terenul elvețienilor de la FC Basel, în etapa a 4-a a grupei unice din Europa League. FCSB a jucat...

Interpretul de manele, Dani Mocanu, a fost dat în urmărire generală după ce nu a fost găsit la domiciliu de poliţişti.

Obiectivul principal al Moscovei nu este instalarea unor marionete la putere în Chişinău, ci împiedicarea Republicii Moldova...

Vicepreşedinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, atrage atenţia că în pofida politicilor şi ţintelor guvernelor de la nivel...

Majoritatea măsurilor sunt prevăzute să se aplice de la anul, între care eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri,...

Secretarul general NATO Mark Rutte și președintele Nicușor Dan susțin extinderea capacității de apărare a alianței și...

Șase polițiști din Vânju Mare sunt cercetați pentru distrugerea echipamentelor de supraveghere ale DGA într-un dosar de...

Iniţiativa - derulată cu sprijinul medicilor de familie şi al partenerilor locali - ar putea fi extinsă la nivel naţional,...

Europenii investesc mai mult în afara Uniunii decât o fac companiile extracomunitare în ţările membre, arată datele Eurostat.

Organizaţia pentru drepturile omului menţionează că există numeroase obstacole administrative, sociale şi practice în calea...

Sunetul actual RO-ALERT pentru situaţiile grave va rămâne neschimbat, anunță Raed Arafat.

Primarul comunei Ciudei, Anatolie Pițuc, declară mobilizarea a aproximativ 150 de etnici români pe frontul ucrainean, dintre...

Avertizarea este în vigoare până luni la ora 24:00.

Iranul va finaliza în câteva zile o contrapropunere nucleară pentru Statele Unite.

România a încheiat Jocurile Olimpice de iarnă 2026 cu locul 17 al echipajului de bob 4. Antrenorul Iulian Păcioianu a descris...