Transilvania în vremea împăratului Franz Josef I

Acordul de asociere – Ausgleich - dintre Austria şi Ungaria din anul 1867 punea capăt unei politici liberale initiate de Viena în perioada anterioară.

Dieta de la Sibiu şi avantajele participării românilor din Transilvania la viaţa politică din imperiu vor fi pierdute cu ocazia inaugurării noului plan al împăratului Franz Josef I.

Invitaţii noştri au subliniat drept cauză a acestei pierderi lipsa exerciţiului politic al românilor reprezentanţi în Dietă (48 de deputaţi împreună cu cei 33 ai comunităţii săseşti formau o majoritate confortabilă faţă de opoziţia maghiară şi secuiască).

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 27 mai 2013:

Sesiunea Dietei de la Sibiu din anul 1863 propunea în unsprezece puncte o deschidere nemaiîntâlnită până atunci în viaţa Transilvaniei.

Recunoaşterea politică a naţiunii române, folosirea limbii române în structuri administrative, adoptarea unei legi electorale, înfiinţarea unui tribunal suprem, introducerea cărţilor funciare, înfiinţarea unei bănci ipotecare sunt câteva din punctele susţinute de deputaţii români.

Dintre acestea doar folosirea limbii române a fost acceptată, însă în şcoli confesionale (pe lângă bisericile ortodoxă şi greco-catolică), o situaţie amendată după anii 1880 şi 1905 de legi ale Parlamentului de la Budapesta, foarte restrictive în privinţa funcţionării unui învăţământ într-o altă limbă decât maghiara.

Vârfurile românilor din Transilvania considerau pe bună deptate că o serioasă recunoaştere a drepturilor lor începea cu o solidă educaţie conjugată cu dezvoltarea unui sentiment patriotic şi de apartenenţă la teritoriul locuit. Din această cauză cele mai multe acţiuni politice au privit cucerirea drepturilor şi libertăţilor pentru o instrucţie individuală a românului transilvănean. Un deziderat împlinit mult mai târziu.

Activismul – nonactivismul (pasivitatea politică) politic a fost axa sub care s-a manifestat Partidul Naţional Român din Transilvania. În vestul provinciei, cu deosebire în Banat, latura radicală şi-a găsit o mai bună receptivitate, însă nici măsurile reactive ale administraţiei maghiare nu au întârziat să apară.

« Cetăţeni şi membri egali în drepturi ai statului şi naţiunii maghiare » a fost obiectivul urmărit de Budapesta. O inadecvare politică semnalată şi recunoscută de istoricii moderaţi ( români, unguri, străini) care s-au ocupat îndeaproape de fenomen. Cu alte cuvinte , nu puteau co-exista decât toţi ca o naţiune şi o singură limbă, fie că erau români, şaşi, sloveni, slovaci sau ruteni.

Ponderea participării naţionalităţilor la viaţa politică şi socială din Transilvania încorporată la Ungaria a fost redusă. În administraţia centrală figurau 8.124 de funcţionari maghiari şi 135 români. În oraşe, proporţia a fost şi mai mică : 4.680 de funcţionari maghiari şi doar 91 de români.

Mişcarea petiţionară a românilor din Transilvania a avut de asemenea câteva momente bune, însă fără prea mare succes. La 31 decembrie 1866 este înaintat un memoriu către împăratul Franz Jozef.

Doi ani mai târziu este publicat de gazete româneşti din Transilvania şi România Pronunciamentul de la Blaj, un real program de revendicări.

Un alt element ce nu trebuie pierdut din vedere la scurta noastră prezentare este suportul de care s-a bucurat opoziţia românească din Transilvania pe timpul funcţionării regimului dualist. Suportul economic şi financiar ce a fost posibil chiar în cadrele legilor din epocă, cu toate restricţiile sale.

Un sistem de bănci comerciale şi în special de credit apar în proprietatea românilor. « Albina » – Sibiu , « Victoria » -Arad, câteva zeci de cooperative de credit care au modificat structura proprietăţii asupra pământurilor şi au întărit nivelul de trai al celor care contau şi la vot.( În epocă votul era îngăduit pe bază de venit şi plata impozitelor datorate. În perioada instalării regimului dualist, censul ajungea la 8 florini, plus capitaţia – impozitul pe familie), sume care nu erau la îndemâna oricui, ci doar a celor care aveau în proprietate cel puţin 12-14 hectare de pământ.

Desigur că e de luat în calcul chiar şi la o analiză sumară a efectelor Acordului de asociere pentru regimul dualist în Transivania situaţia externă a Austrriei şi României. Austria pierduse războiul cu Prusia, avea relaţii reci cu Franţa, probleme în Croaţia, diferende cu Serbia.

România nu obţinuse încă independenţa sa de stat (abia în anul 1877), era dependentă de Sublima Poartă, atentă la Rusia şi preocupată să-şi ducă la îndeplinire cîteva date economice şi sociale care să o facă aptă pentru a emite pretenţii, pe picior de egalitate cu statele vecine.

Un proces care ia timp şi multă perspicacitate şi compromis, diplomaţie. Astfel că ajutorul oferit de Bucureşti românilor din Transilvania s-a concentrat în aria societăţilor şi asociaţiilor culturale, ştiinţifice şi literare, altfel ar fi însemnat un fel de sinucidere politică.

Discuţia din ediţia de faţă s-a oprit la momentul 1882 – începutul unui protest închegat şi coerent al românilor din Transilvania. Invitaţii noştri au fost de acord că vom oferi în viitorul imediat o dezvoltare a subiectului.

Contribuţii editoriale:

dl. conf. dr. Aurel V. David despre mişcarea de rezistenţă a românilor din Transilvania faţă de rigiditatea regimului dualist austro-ungar. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi pe Internet de la adresa : www.romania-actualitati.ro