Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Situaţia românilor din Marea Britanie, în contextul Brexit

Cetăţenii români care doresc să rămână în Regatul Unit trebuie să se înregistreze pentru un nou statut de rezident până la sfârșitul anului.

Situaţia românilor din Marea Britanie, în contextul Brexit

Articol de Luminiţa Voinea, 01 Noiembrie 2020, 14:03

Aproximativ 600.000 de români s-au înregistrat pentru noul statut de rezident în Marea Britanie, în conextul Brexit, declară Adina Maglan, coordonator proiect pentru drepturile cetăţenilor europeni în contextul Brexit.

Pe de altă parte, având în vedere noile condiţii de rezidenţă şi situaţia incertă creată de pandemia de coronavirus, mulţi români se gândesc să se întoarcă acasă.

Cert este că, până la sfârşitul acestui an, este o perioadă de tranziţie și toate drepturile privind libera circulaţie vor rămâne în vigoare până la finalul anului 2020.

Cetăţenii români care doresc să rămână în Regatul Unit după finalizarea perioadei de tranziţie trebuie să se înregistreze pentru un nou statut de rezident.

Obţinerea acestui statut nu presupune acordarea unei vize sau a unui permis de şedere, ci este doar o înregistrare electronică la Ministerul de Interne al Marii Britanii.

După 1 ianuarie, cetăţenii europeni vor fi condiţionaţi să îşi demonstreze statutul atât autorităţilor, cât şi atunci când închiriază o proprietate, deschid un cont bancar sau când trebuie să îşi dovedească dreptul de muncă în această ţară.

Românii de pretutindeni a difuzat un interviu realizat de Maria Ţoghină cu Adina Maglan, coordonator proiect pentru drepturile cetăţenilor europeni în contextul Brexit.

Reporter (Maria Țoghină): Care este situația românilor din Marea Britanie, în contextul Brexit, cu ce probleme vin românii noştri la dumneavoastră?

Adina Maglan:Proiectul pe care eu îl coordoneaz se adresează cetăţenilor europeni, adică inclusiv românilor, legat de noul statul de imigraţie în contextul Brexit. Mai exact, cetăţenii europeni care sunt în Marea Britanie la acest moment sau sosesc până la 31 decembrie anul acesta trebuie să se înregistreze pentru un nou statut de şedere, care să le dea dreptul să locuiască şi să-şi exercite drepturile în Marea Britanie după Brexit. În general, cetăţenii români ni se adresează cu această problemă, dar şi multe alte întrebări practice legate de accesarea drepturilor de muncă, discriminare, probleme de accesare a ajutoarelor sociale, accesarea serviciilor, participare democratică, deci o sferă destul de largă de probleme, să spunem, la care încercăm, bineînţeles, să oferim soluţii, dar şi îndrumare, astfel încât aceştia să fie echipaţi cu informaţii şi cu abilitatea de a accesa aceste servicii până la urmă singuri. În final acesta este şi scopul nostru, ca oamenii să poată acţiona independent şi să-şi înţeleagă cât mai bine drepturile.

Reporter: Cum v-ar putea sprijini Departamentul Românilor de Pretutindeni în această activitate?

Adina Maglan:În primul rând, cred că Brexit ar trebui să aibă o secţiune dedicată, aşa cum are şi pe pagina Ambasadei României la Londra. Sunt foarte multe informaţii care sunt comunicate greşit în comunitate, un fel de folclor care prezintă informaţii inexacte şi există foarte multă confuzie. Să nu uităm că Brexit se suprapune cu această pandemie, deci avem o dublă provocare în Marea Britanie şi avem totuşi o foarte mare oportunitate. Acest sistem de înregistrare pentru rezidenţă ne spune cu foarte mare aproximaţie câţi români locuiesc în Marea Britanie, este ca un fel de recensământ să spunem al cetăţenilor europeni. Iată, ştim că până la acest moment aproximativ 600.000 de români au aplicat pentru a se înregistra pentru acest tip de rezidenţă. Acest recensământ poate informa, de exemplu dimensionarea serviciilor consulare, ştim câţi români deservim prin Ambasadă, prin Consulat. Putem dimensiona toate campaniile de informare; mediul asociativ, trebuie să ne gândim dacă este direct proporţional cu nevoia de comunicare, de sprijin şi de informare.

Reporter: Doamnă Adina Maglan, spuneaţi mai devreme, 600.000 de români au aplicat pentru acest tip de rezidenţă. Cei care nu au aplicat nu mai pot rămâne la muncă sau la studii în Marea Britanie?

Adina Maglan:Cei care sosesc în Marea Britanie până la 31 decembrie, au termen până în iunie anul viitor să aplice pentru acest nou tip de rezidenţă, ce le dă dreptul să locuiască aici, să acceseze un loc de muncă, să închirieze o locuinţă şi să acceseze servicii de sănătate şi sistemul de educaţie. Cei care sosesc după această dată vor intra într-un nou sistem de imigraţie, cu un sistem nou de vize, cu alte criterii, deci dreptul de liberă circulaţie se termină la sfârşitul acestui an, iar cei care sosesc înainte de decembrie şi nu aplică până la termenul de iunie anul viitor riscă să-şi piardă drepturile şi devin efectiv emigranţi ilegali, cu riscul de a fi expulzaţi din Marea Britanie, dacă nu-şi reglementează statutul. Mai vreau să vă spun doar un singur lucru, faptul că avem o comunitate atât de mare de români în Marea Britanie şi faptul că Brexit adaugă presiune alături, bineînţeles, de pandemie, şi foarte mulţi români tind să se întoarcă acasă, este o mare oportunitate pentru România să reverseze fenomenul de "brain drain". Există foarte multă expertiză clădită în străinătate. Să nu uităm că 25% din forţa de muncă din construcţii pe raza capitalei Marii Britanii o reprezintă românii, deci un sfert din forţa de muncă din construcţii, este o resursă extraordinară, vorbim de ingineri, de diriginţi de şantier, oameni cu foarte multe calificări şi ani de experienţă, oameni în IT, oameni în sistem de sănătate, dar şi în multe alte domenii. Aşa cum spuneam, este o oportunitate; şi cât de bine se simt aceştia primiţi în România, cred că va influenţa foarte mult ce se întâmplă în România în următorii 5 ani, 10 ani.

Zorann Petrovici, reper al cercetării și diplomației culturale din diaspora: Mi-ar face plăcere să predau într-o universitate din România
Românii de pretutindeni 13 Octombrie 2025, 11:48

Zorann Petrovici, reper al cercetării și diplomației culturale din diaspora: Mi-ar face plăcere să predau într-o universitate din România

Cunoscut în marile centre universitare din Spania și Franța, Zorann Petrovici a vorbit, la "Românii de pretutindeni", despre...

Zorann Petrovici, reper al cercetării și diplomației culturale din diaspora: Mi-ar face plăcere să predau într-o universitate din România
Toamnă românească în diaspora: concerte de muzică interbelică la Paris și Berlin
Românii de pretutindeni 23 Septembrie 2025, 09:33

Toamnă românească în diaspora: concerte de muzică interbelică la Paris și Berlin

Două concerte de muzică interbelică românească vor avea loc la Paris și Berlin, într-un proiect care își propune o incursiune...

Toamnă românească în diaspora: concerte de muzică interbelică la Paris și Berlin
Alexandru George Lazăr, consul onorific:  Am creat un dialog permanent cu Guvernul din Insulele Baleare în folosul comunităților
Românii de pretutindeni 23 Septembrie 2025, 08:54

Alexandru George Lazăr, consul onorific:  Am creat un dialog permanent cu Guvernul din Insulele Baleare în folosul comunităților

Comunitățile din Insulele Baleare vor fi mai conectate, astfel încât integrarea lor în societatea baleară să fie mai ușoară.

Alexandru George Lazăr, consul onorific:  Am creat un dialog permanent cu Guvernul din Insulele Baleare în folosul comunităților
Madrigal de la răsăritul Mării Negre, spre Țara Soarelui-Răsare. Patru spectacole la Expo Osaka 2025
Românii de pretutindeni 18 August 2025, 16:43

Madrigal de la răsăritul Mării Negre, spre Țara Soarelui-Răsare. Patru spectacole la Expo Osaka 2025

După ce a stabilit un număr record de audiențe la malul Mării Negre, Corul Național de Cameră "Madrigal-Marin Constantin" va...

Madrigal de la răsăritul Mării Negre, spre Țara Soarelui-Răsare. Patru spectacole la Expo Osaka 2025
Dorina Poenaru conduce primul Centru Comunitar Românesc din Marea Britanie. "Ajutăm peste 3500 de români"
Românii de pretutindeni 18 August 2025, 12:13

Dorina Poenaru conduce primul Centru Comunitar Românesc din Marea Britanie. "Ajutăm peste 3500 de români"

Centrul Comunitar Românesc din Harrow, Londra, ajută săptămânal peste 100 de familii cu pachete de alimente, iar în fiecare...

Dorina Poenaru conduce primul Centru Comunitar Românesc din Marea Britanie. "Ajutăm peste 3500 de români"
Campania Românilor de Excelență din Occident. Cine sunt "Ambasadorii Dorului"
Românii de pretutindeni 05 August 2025, 12:59

Campania Românilor de Excelență din Occident. Cine sunt "Ambasadorii Dorului"

Publicația "Occidentul Românesc" anunță organizarea celei de a V-a ediții a Galei Excelenței Românești în toamna anului 2026,...

Campania Românilor de Excelență din Occident. Cine sunt "Ambasadorii Dorului"
Scriitoarea Domnica Rădulescu (SUA): Exilul este pentru mine o moarte, o renaștere, o pierdere și un câștig
Românii de pretutindeni 18 Iulie 2025, 18:21

Scriitoarea Domnica Rădulescu (SUA): Exilul este pentru mine o moarte, o renaștere, o pierdere și un câștig

Domnica Rădulescu este autoarea mai multor romane apreciate de critici, dintre care "Trenul spre Trieste", care a fost...

Scriitoarea Domnica Rădulescu (SUA): Exilul este pentru mine o moarte, o renaștere, o pierdere și un câștig
Canada, Banatul sârbesc și Sibiu, unite de Românii de pretutindeni
Românii de pretutindeni 11 Iulie 2025, 08:35

Canada, Banatul sârbesc și Sibiu, unite de Românii de pretutindeni

Emisiunea "Românii de pretutindeni" vă invită să descoperiți oameni, locuri, evenimente artistice care marchează săptămâna...

Canada, Banatul sârbesc și Sibiu, unite de Românii de pretutindeni

Radio România

Trei ucraineni, condamnaţi în Polonia la închisoare pentru sabotaj în favoarea Rusiei

Trei ucraineni, condamnaţi în Polonia la închisoare pentru sabotaj în favoarea Rusiei

Trei ucraineni, condamnaţi în Polonia la închisoare pentru sabotaj în favoarea Rusiei
Seară de Halloween, la Cazinoul din Constanţa: Muzică din filme celebre, la lumina lumânărilor

Seară de Halloween, la Cazinoul din Constanţa: Muzică din filme celebre, la lumina lumânărilor

Seară de Halloween, la Cazinoul din Constanţa: Muzică din filme celebre, la lumina lumânărilor
SUA trimit un portavion în America Latină pentru operațiuni împotriva traficului de droguri

SUA trimit un portavion în America Latină pentru operațiuni împotriva traficului de droguri

SUA trimit un portavion în America Latină pentru operațiuni împotriva traficului de droguri
Gripa aviară se extinde în Europa

Gripa aviară se extinde în Europa

Gripa aviară se extinde în Europa