Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: AGENDA GLOBALĂ Miercuri, 21 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

22 Septembrie 2020
Vizualizari: 251
Comentează add

Invitată: d-na dr. Cristina Păiuşan-Nuică, cercetătoare a Muzeului Naţional de Istorie a României

„Seceta din anii 1945-1946”  „Seceta din anii 1945-1946” - Conține audio  „Seceta din anii 1945-1946” - Conține video

george-popescu

Regiuni secetoase. Credit: historia.ro

„Grânarul Europei”. Aşa a fost denumită România multă vreme pe harta continentului.

 

După război, România se găsea în tabăra Aliaţilor, însă preţul plătit a fost uriaş. Fără a primi cuvenita distincţie de cobeligerant, România a fost trecută în rândul statelor învinse.

 

Acordul pentru armistiţiu din 12 septembrie 1944 punea ţara la dispoziţia Aliaţilor, îndeosebi a Rusiei Sovietice care deţinea preeminenţa în această zonă geografică.

 

Presiunile politice exercitate de Stalin în teritoriile ocupate de Armata Roşie s-au soldat cu guverne pro-sovietice în toată Europa centrală şi de Est, inclusiv la noi.

 

Armistiţiul prevedea şi clauze economice care puneau România în poziţia de stat colonizat, principalele bogăţii devenind monedă de schimb pentru plata despăgubirilor de război.

 

De exemplu, istoricul Florian Banu descrie în „Calamitati ale secolului al XX-lea: foametea care a devastat Moldova în 1946-1947” apărut la: http://www.comunism.ro/fisiere/cercetatori/banu/florianbanu.htm următoarele:

 

„ ... La 31 mai 1945 următoarele cantităţi de alimente: 15.357 vagoane de cereale şi derivate, 10.407 vagoane de leguminoase şi zarzavat, 1.885 vagoane de carne, 387 vagoane de conserve de carne, 163 vagoane de grăsimi, 124 vagoane de produse lactate, 88 vagoane de peşte, 27 vagoane cu delicatese şi 20 vagoane cu fructe şi derivate.

 Pentru executarea art. 11 din Convenţia de Armistiţiu România mai livrase, în acelaşi interval, 34.988 vagoane de cereale precum şi 8.662 bucăţi vite. În afară de livrările şi restituirile făcute de România în baza art. 10, 11 şi 12 ale Convenţiei de Armistăţiu, cantitati importante de bunuri au fost ridicate de Armata Roşie şi scoase din ţară”.

 

Mizele noului guvern al dr. Petru Groza au fost multe şi dificil de îndeplinit. Dintre toate, promisiunile au fost lăsate deoparte pentru cucerirea puterii politice.

 

Acest obiectiv crucial pentru noul guvern şi PCR se plia ermetic pe obiectivele politice ale sovieticilor. Aşa că nu este de mirare pentru cercetătorul de azi să constate că, oamenii contau destul de puţin în această judecată şi fapte.

 

E drept că nici o ţară europeană nu o ducea pe roze. Raţionalizarea fusese instituită tocmai pentru a putea controla consumul şi a crea pârghii de supraveghere continuuă.

 

Reforma agrară a mai produs şi alte neajunsuri pe lângă dorinţa oamenilor de a avea acces la pământ ca mijloc de subzistenţă. A permis apariţia derutei, a zvonurilor şi a neîncrederii de-o parte şi de alta. Unii că nu vor putea lucra pământul findcă nu mai aveau inventar agricol, ceilalţi că erau lipsiţi de proprietate şi nu mai avea rost să o cultive.

 

Peste acestea a intervenit şi seceta prelungită – aproape trei ani – care a adus populaţia secătuită de datorii către stat în pragul inaniţiei. O situaţie care s-a regăsit pe tot cuprinsul Moldovei, o parte din Muntenia şi Oltenia, însă cel mai puţin în Transilvania şi Banat.

 

Moldova ajunsese la sfârşitul războiului în în următorii ani regiunea cea mai oropsită. Distrugerilor cauzate de purtarea războiului cu zeci de localităţi distruse şi jefuite, cu o populaţie în refugiu şi decimată, le-a urmat alte două calamităţi: seceta şi foametea. Putem adăuga şi un val de îmbolnăviri prin contagiune cu tifos şi febră recurentă.

 

Răspunsul noului guvern a fost palid, chiar dacă de nenumărate ori, conducerea guvernului şi a partidelor care sprijineau acest guvern discutau şi propuneau soluţii care de cele mai multe ori nu făceau decât să adâncească nemulţumirile şi să întreţină confuzia.

 

„În şedinţa Comitetului Central al P.C.R. din 25 ianuarie 1946, reprezentantul Regionalei «Dunărea de Jos», vorbind despre situaţia alimentară a zonei, menţiona: „Seceta de anul trecut a făcut ca aceste judeţe, chiar cele excedentare altădată, prin respectarea Armistiţiului, să ducă nevoie mare, în special de porumb. Judeţul Covurlui (astăzi Galaţi) este în imposibilitatea de a da pâine regulat. La 10-12 zile dă o dată pâine, din cauza lipsei de cereale”. (Florian Banu - „Calamitati ale secolului al XX-lea: foametea care a devastat Moldova în 1946-1947”)

 

Chiar dacă în lunile iunie-iulie 1946, ţăranii s-au apucat să are şi să însămânţeze din nou pământul cu ultima rezervă de grâu rămasă, rezultatele s-au dovedit dezastruoase.

 

Cele mai afectate erau judeţele Iaşi, Fălciu şi Vaslui. Invitata noastră aminteşte că ţăranii din Moldova mai aveau de trecut un impediment. Terenurile agabile pe suprafeţe însemnate fuseseră minate de forţele militare aflate în conflict, în timpul războiului. Astfel că lucrul la câmp presupunea deminarea terenului, ceea ce a suplimentat lista pierderilor de vieţi omeneşti.

 

Printre măsurile luate de noii lideri au fost orpirea fabricării chiflelor şi a covirigilor, devenite produse de lux, împiedicarea speculanţilor de a-şi desfăşura activitatea, în comune, târguri şi oraşe din zonele calamitate.

 

Bunăoară, kilogramul de grâu era schimbat de aceştia pentru un kilogram de carne de vită, o echivalenţă din cale afară de necinstită.

 

Lipsa alimentelor a dus la o creştere exponenţială a preţurilor. Un kilogram de orez, care costa în iunie 4.200 de lei, ajunsese în octombrie la 20.000 lei, făina albă de la 340 lei la 7.800 lei iar grişul de la 240 lei crescuse la 7.800 lei/kg.

 

Puterea de cumpărare a oamenilor fusese „mâncată” de inflaţie, „leii sovietici” şi devalorizarea monedei naţionale.

 

Un învăţător câştiga între 60.000 şi 90.000 de lei pe lună. Mulţi abandonau posturile pentru munci fizice mai bine plătite: încărcat vagoane cu lemne sau munca în cărămidării, unde se plăteau 8.500-9.000 lei/zi.

 

Dintr-o astfel de situaţie cei mai câştigaţi s-au dovedit afaceriştii, speculanţii care au găsit o nouă „vacă de muls”. Rapoartele Jandarmeriei şi Poliţiei indicau în această perioadă creşterea manifestărilor antisemite, întru-cât cei mai mulţi angrosişti şi negustori de cereale erau evrei.

 

„ ... negustorii evrei au acaparat la preţuri mici cereale pe care le speculează fără nici o teamă. Printre locuitori se discuta că evreii sunt aprovizionaţi cu de toate şi în special cu grâu şi porumb datorită faptului că la Serviciile Economice Judeţene şi la cele ale oraşelor de reşedinţă majoritatea funcţionarilor sunt evrei”. (Legiunea de Jandarmi Iaşi, 13 ianuarie 1947)

 

Birocraţia nefuncţională şi corupţia, două din tarele moştenite şi de noul regim lucrau din plin la creşterea nemulţumirilor populaţiei aflate în zonele sinistrate. Alcătuite din oameni slabi calificaţi sau chiar nepricepuţi, funcţionarii statului român - unii dintre ei – socoteau că sosise un timp potrivit pentru a se chivernisi. Istoricul citat, Florian Banu ne oferă un exemplu concludent:

 

„Seful Legaţiei române din Buenos Aires, Sergiu Dimitriu, a mediat în toamna anului 1946 încheierea unui contract prin care România cumpara 30.000 vagoane de porumb din Argentina aranjând şi un contract cu o societate de transporturi pentru a livra porumbul la Constanţa. Din preţurile percepute, mai mari decât cele mondiale, statul român pierdea nu mai puţin de 4.000.000 dolari iar transporturile au întârziat până în luna mai 1947”.

 

Cum se descurcau sinistraţii din zonele afectate de secetă şi foamete ? În primăvara şi vara anului 1946 pe post de hrană zilnică se serveau de orice iarbă ce avea culoarea verde, în lipsa acesteia, de apă cu sare.

 

După dispariţia vegetaţiei, în toamnă târziu şi în lunile de iarnă apelau la simulacre de hrană precum huma de pe pereţii zugrăviţi, lipici, clei, accesorii din piele şi harnaşamentul cailor.

 

În lunile de vară ale anului 1946 au apărut în statisticile oficiale şi primii decedaţi din cauza foametei. Cei mai mulţi copii. Situaţia agravându-se au fost adăugate pe liste şi persoane adulte.

 

Medicii de circumscripţie la sugestia autorităţilor pentru a nu crea panică, treceau pe actul de deces, moarte din cauza frigului.

 

E adevărat că mii de locuitori din Moldova au trecut prin două ierni locuind în şanţuri, tranşee şi bordeie.

 

În rapoartele Jandarmeiriei din iarna 1946-1947 apărea:

„ ... în cazul în care nu se îmbunătăţesc transporturile de cereale, populaţia de pe teritoriul inspectoratului riscă să moară de foame în proporţie de 65-75%. Pe teritoriul judeţului Vaslui populaţia mânca la două-trei zile o zeamă din turte de floarea-soarelui, terci de tărâţe şi făină de ghindă”.

 

În multe localităţi din Moldova, în timp ce criza de alimente devenise cronică, prefecţii şi subprefecţii organizau mitinguri şi adunări populare în care vorbeau despre viaţa grea din timpul vechilor guverne şi perspectivele luminoase pe care le aduce alianţa cu U.R.S.S.-ul.

 

Lipsa pâinii din magazinele din Iaşi a făcut ca la 4 august 1946 mai multe grupuri de cetăţeni să se adune în Piaţa Unirii şi să protesteze. Oamenii considerau că vina o poartă administraţia oraşului în frume cu primarul care era văzut mai mult în cârciumi decât la birou. La faţa locului au fost trimişi simpatizanţi comunişti care au încercat să lămurească populaţia că deficienţele sunt cauzate de numărul redus de mori care nu pot acoperi nevoile oraşului.

 

În luna septembrie au intrat în vigoare noi reglementări privind fabricarea şi compoziţia pâinii. Brutarii au profitat de unele prevederi şi au început să extragă din cotele repartizate, făina albă pe care o vindeau apoi la preţ de speculă celor care produceau chifle, cornuri, biscuiţi, covrigi etc. Pâinea neagră sau cea intermediară care aveau un preţ accesibil pentru majoritatea oamenilor lipsea, în schimb se găsea cea albă, dar la un preţ foarte mare.

 

La Galaţi lipsa pâinii a devenit cronică. Când locuitorii reuşeau să găsească acest produs, constatau că este de foarte proastă calitate. Prepararea necorespunzătoare ducea la frecvente îmbolnăviri.

 

Un raport al serviciului sanitar din oraş sublinia faptul că 20% din copii au făcut diferite boli de piele şi circa 40% din adulţi suferă de stomac. Această situaţie se datora faptului că în compoziţia pâinii intra mai multă făină de orz, ovăz şi tărâţe, decât făină de grâu.

 În raport este citat cazul unui brutar care a vândut pâine cu viermi.

(Mihai Lancuzov – Revista MNIR de la : http://www.muzeulnationaljournal.ro/?volum=942-muzeul-national-muzeul-national-de-istorie-al-romaniei-xvi-2004)

 

Emiterea în pragul iernii anului 1946 a unei adevărate avalanşe legislative nu a putut rezolva criza alimentară şi nici nu a stăvilit specula.

 

În mari oraşe, precum Galaţi şi Brăila locuitorii aşteptau uneori şi trei săptămâni pentru a putea cumpăra o singură pâine. În aceste condiţii speculanţii vindeau pâinea cu 18.000 lei şi kilogramul de mălai cu 15.000 lei.

 

Nici economatele înfiinţate în luna mai 1945, de care se făcea atâta caz şi la care erau arondaţi salariaţii întreprinderilor industriale şi comerciale nu mai erau aprovizionate corespunzător de mult timp.

 

În timp ce foametea genera situaţii greu de conceput, Partidul Comunist şi aliaţii săi grupaţi în Blocul Partidelor Democratice, desfăşurau o intensă activitate electorală prezentându-şi "marile realizări".

 

Lipsurile alimentare şi agricole au fost puse pe seama sabotajelor, speculei şi rezistenţei făţişe ale membrilor opoziţiei politice şi simpatizanţilor săi.

 

În luna noiembrie în transporturile feroviare din Banat şi sudul Munteniei s-a ajuns la o stare de haos total. Mii şi mii de persoane cărând saci cu cereale luau trenurile cu asalt încercând să ajungă înapoi în Moldova.

 

Se călătorea pe acoperişurile vagoanelor, pe scări şi pe tampoane, fapt ce ducea la frecvente accidente.

 

Tot din această perioadă, trenurile cu refugiaţi sau capi de familie plecaţi după porumb în zonele geografice ocolite de secetă purtau peiorativ numele de „trenurile foamei”.

 

Autorităţile au încercat şi dispunerea unor hotărâri excesive şi disperate. Întâi creşterea cu de trei ori a biletelor pe CFR. Apoi, taxarea cu 80 de mii de lei vagonul de cereale.

 

După rezultate infructuoase, călătoriile cu trenul din Moldova, în special spre zonele prospere aveau nevoie de încuviinţarea poliţiei din cel mai mic sat şi până în marile oraşe.

 

În ciuda acestor piedici, oamenii mânaţi de foame continuau să ia cu asalt reţeaua CFR. Autorităţile au decis oprirea trenurilor şi întoarcerea călătorilor în locurile de domiciliu.

 

La Roşiorii de Vede 1 500 de oameni au ameninţat că vor dărâma gara dacă nu li se va pune la dispoziţie o locomotivă pentru a tracta vagoanele cu cerealele cumpărate.

 

La Huşi, în acest oraş bântuit de o foamete cruntă, populaţia a fost nevoită în decembrie 1946 să participe la o mare adunare de sărbătorire a 10 ani de la noua Constituţie a URSS-ului. Abia ţinându-se pe picioare oamenii trebuiau să-i asculte pe activiştii comunişti care analizau pe rând cele 1 26 de articole "ale celei mai democratice constituţii” din lume.

 

În zilele de 13 şi 14 decembrie 1946, guvernul catadicseşte să ia în dezbatere şi problema sinistraţilor şi a furnizării alimentelor. Raportul prezentat de ministrul de Finanţe , Alexandru Alexandrini arăta că România se găsea în pragul prăbuşirii economice.

 

Din vara anului 1946, comunitatea internaţională a sesizat situaţia dezastruoasă din România şi oferit ajutoare umanitare în cereale, grâu şi porumb, cartofi, şi alte produse alimentare de bază, dar şi îmbrăcăminte şi dulciuri.

 

Crucea Roşie Internaţională, Elveţia, Olanda, Belgia, Bulgaria, Suedia, SUA au trimis ajutoare în România. Pentru acelaşi scop, organizaţii creştine catolice şi neoprotestante au facilitat trimiterea de ajutoare pe timpul secetei.

 

The American Jewish Join Distribution Committee, o oganizaţie a evreilor din toată lumea a furnizat ajutoare în limita posibilităţilor cetăţenilor români de etnie evreiască afectați.

 

54.000 de copii din regiunile sărace ale României au fost mutaţi în alte zone ale ţării, mai puţin afectate de calamitate.

 

Subnutriţi, bolnavi, zdrenţăroşi, copiii au fost ţinuţi benevol de familii din Transilvania, Banat, Oltenia ori în instituţii şi în cămine. Unii dintre ei au fost găzduiţi temporar în familii din Polonia şi din Bulgaria.

 

Românii donaseră 52 de miliarde lei şi peste 200.000 de persoane mâncau zilnic în cele 1.800 de cantine C.A.R.S (Comitetul pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase, oranism guvernamental înfiinţat la 31 august 1946).

 

Nu se cunoaşte cu precizie numărul celor care au murit de foame în timpul secetei din anii 1945-1946, însă importul masiv de cereale din Statele Unite, aprobat de guvern în cele din urmă la 11 martie 1947 a redus semnificativ procentul celor decedaţi.

 

Contribuţii editoriale: dl. prof. dr. Mircea Mihalache, Departamentul Ştiinţele Solului din cadrul USAMV Bucureşti despre cauze şi soluţii în cazul regiunilor secetoase. Un interviu de Mirela Băzăvan.

 

Regia de montaj: Nicu Tănase şi Mădălina Niculae

 

Regia de emisie: Raluca Goga şi Costin Iorgulescu

 

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 21 septembrie 2020 (integrală)

 

 

 

Foto:

 Copii din Moldova în aşteptarea împărţirii ajutoarelor americane prin Crucea Roşie. Credit: https://www.facebook.com/

 

 Sosirea copiiilor cu trenul din zonele sinistrate în căutarea unui cămin primitor. Credit: facebook.com

 

Copii aşteptând la rând pentru a primi de mâncare la o cantină socială alimentată de Fondul Internaţional de Urgenţă pentru asistenţă al ONU. 3 mai 1948. Credit: https://www.facebook.com

 

 

Mesaj pentru preluarea copiilor asistaţi din Moldova în ziarul "Scânteia". Credit: adevarul.ro 

 

Orfani asistaţi într-un cămin instituţionalizat din Iaşi. Credit: mnir.ro

 

Coadă la o brutărie pe timpul secetei şi foametei într-o localitate din Moldova. Credit: adevarul.ro

 

 

 Trenul "foamei" merge către Focşani, Vrancea. Credit: evz.ro

 

 Copii din Moldova, alături de personal la Leagănul din Bucureşti. Anul 1947. Credit: mnir.ro

 

 

 Masa de prânz. Copiii din Moldova. Credit: mnir.ro

 

Mulţumiri adresate d-nei dr. Cristina Păiuşan-Nuică pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziţia ascultătorilor noştri câteva instantanee din epocă asupra subiectului ediţiei.

 

 

Video:

 

 Un scurt reportaj realizat de operatori suedezi în timpul administrării ajutoarelor alimentare pentru zonele sinistrate, în vara anului 1946 din România. Credit: https://www.youtube.com/watch?v=3ouYecBSvd8.

Comentariul este în limba suedeză, însă imaginile vorbesc de la sine.

 

Emisiunea "Istorica"  se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00. 

 

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro 


Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet 

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării. 

 


Etichete secetăcalamitateregiuniMoldovaMunteniaOlteniaPCRguvernMoscovaArmistiţiudatorii de războicoteJean MoscopolPNŢPNLopoziţiecartelareraţiiporumbcerealefoameteorfanivictimedecedaţiajutoareSUASuediaElveţiaeconomateCARS

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live