Naţionalizarea – 11 iunie 1948

Istoricii nu s-au pus încă de acord cu termenul folosit pentru actul politic de la 11 iunie 1948. Avem variantele: naţionalizare, etatizare şi confiscare.

Cert este că au fost trecute în proprietatea statului 1.050 de întreprinderi, uzine, bănci, societăţi de transport, case de asigurări, inclusiv Societatea Română de radiodifuziune.

Sprijinul nemijlocit pentru punerea în acţiune a acestei decizii a fost dat de Moscova prin consilierii sovietici, implantaţi în fiecare organ reprezentativ al Statului Român.

Actul politic al naţionalizării a fost posibil şi anticipat de alte mişcări şi măsuri luate atât de guvernul dr. Petru Groza, cât şi de liderii partidului unic. Dintre toate, cel mai motivant a fost pregătirea textului noii Constituţii a RPR – elaborat, definitivat şi votat în cinci zile. Articolul 11 din această constituţie arăta în felul următor: "Când interesul general cere, mijloacele de producţie, băncile, societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adică bun al poporului, în condiţiile prevăzute de lege”

Cu alte cuvinte, următoarea lege no. 119 din 11 iunie 1948. În afară de pregătirea în conspirativitate a legii, MAI a fost mandatat să dubleze efortul Comisiilor de naţionalizare pentru ca toate activele ce intrau sub incidenţa noii legi să fie protejate împotriva eventualelor distrugeri, sabotaje sau înstrăinări ale înscrisurilor şi în special a păstrării banilor în seifuri.

Propaganda îşi îndeplinea şi ea rolul eficient dictat de partid. Oficiosul "Scânteia” ilustra prin exemple "adeziunea” la marele act politic şi de guvernământ.

”Împreună să zdrobim duşmanul! La Uzinele Vulcan, când în cămaşă de cânepă şi pantaloni de doc s-a ridicat să vorbească noul director, muncitorii au înţeles şi mai bine ce înseamnă naţionalizarea – înseamnă că, de azi înainte, fabrica o conducem noi : eu, Constantin Diaconescu, împreună cu voi, cu toţi care v-aţi legat viaţa de strungurile şi cuptoarele noastre. Să băgăm bine de seamă, tovarăşi ! Întreaga fabrică lucrează azi pentru noi. Duşmanul va încerca să ne împiedice drumul. Cine va uita asta, e la fel de primejdios ca însuşi duşmanul !”

Legea prevedea un capitol ce se referea şi la despăgubiri acordate foştilor proprietari, însă după cum s-au pronunţat şi invitaţii noştri, tot montajul literei de lege era o diversiune, întru-cât foştii proprietari erau deja inculpaţi în procese în care abundau acuzaţiile de sabotaj economic, crimă de uneltire împotriva regimului democrat-popular, omisiune de denunţ, în aşa fel, încât senţinţa pentru recluziune era urmată invariabil şi de confiscarea totală sau parţială a averii.

Despăgubiri reale au primit proprietarii străini pentru care guvernele lor au preluat dificila sarcină de a negocia stingerea răscumpărărilor cu noul guvern de la Bucureşti. O dispută ce s-a întins în unele cazuri şi pe durata a peste 40 de ani de la naţionalizare - a se vedea monopolul suedez asupra chibriturilor.

În cuprinsul fişierului sonor cei interesaţi pot asculta şi explicaţii despre mobilul naţionalizării, relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova în această privinţă, rolul liderilor regimului, soarta uzinelor Malaxa, povestea întreprinderilor Dumitru Mociorniţă, evoluţii ale economiei româneşti postbelice, „dezgheţarea” relaţiilor cu statele europene apusene.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 11 iunie 2012:

Contribuţii editoriale: întreprinderile Mociorniţa – o afacere prosperă naţionalizată de noul regim, în iunie 1948. Mărturii ale fiului lui Dumitru Mociorniţă. Un interviu realizat de d-na Virginia Călin - Centrul pentru Istorie orală „Gheorghe Brătianu” al Societăţii de Române de Radiodifuziune

Consultant ştiinţific: dr. Olga Sandu

Mulţumiri deosebite şi pentru d-na Laura Vezeteu, redactor la secţia Patrimoniu a SRR.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi de la adresa : www.romania-actualitati.ro