Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: INTRE MILIOANE DE PRIETENI (CONTINUARE) Miercuri, 01 Decembrie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

13 Septembrie 2021
Vizualizari: 279
Comentează add

Invitat: dl. prof. Apollon Cristodulo, cercetător şi editor

"Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste" "Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste" - Conține audio

george-popescu

Unul dintre miile de lăcaşuri de cult. Credit: trip.com

Revoluţia bolşevică a promovat atingerea unor idealuri considerate de puterea emitentă ca formatoare a omului nou.

 

În Rusia Sovietică, soarta preoţilor şi a lăcaşelor de cult a fost pecetluită încă de la început. Partidul sşi puterea sovietică îşi propuseseră să distrugă credinţa creştină, să alunge preoţii şi să distrugă mişcarea monahală. În multe locuri chiar au reuşit.

 

Bisericile transformate în grajduri sau depozite, enoriaşii prigoniţi, ca şi păstorii lor, drumul Siberiei, în Gulag şi nenumărate alte obstacole menite a zdrobi sentimentul religios.

 

Un scenariu asemănător putea fi realizat şi în România odat cu instalarea unui guvern eminamente satelizat Moscovei, după 1945, la sfârşitul războiului.

 

 

Biserica Ortodoxă Română a adoptat însă o altă tactică. A ales calea compromisului cu noua putere în speranţa conservării bisericilor, mânăstirilor, a personalului ecleziastic şi a odoarelor.

 

Chiar dacă tactica a fost blamată în epocă, dar şi în zilele noastre, aceasta a dat roade. Mulţi preoţi şi oameni care depindeau de Biserică au fost adăpostiţi, ocrotiţi, chiar cu concursul patriahului din vremea aceea.

 

Desigur că nu toţi preoţii şi enoriaşii s-au bucurat de un tratament diferit. Aproape trei mii de prelaţi au fost anchetaţi, condamnaţi şi au executat pedepse de la cinci ani 20 de ani muncă silnică sau şi mai mult, au fost transferaţi în lagăre din URSS la cererea „Fratelui cel Mare”. 1 700 de preoţi din cei arestaţi şi condamnaţi au aparţinut Bisericii Ortodoxe.

 

 

 

Aproape 500 de preoţi au murit în timpul deţinerii în închisorile politice din România.

 

„ ... Instalarea definitivă a regimului comunist în anul 1948 aducea după sine atentarea gravă la poziţia Bisericii Ortodoxe Române.

 

Biserica are două istorii: una croită de potentaţii vremii, iar alta care se dezvăluie abia acum, prin documentele cercetate de istorici. De exemplu, prin atitudinea sa, Patriarhul Justinian Marina poate fi considerat un slujitor care a înţeles că trebuie să-şi ducă crucea până la capăt.

 

S-a folosit de poziţia sa şi de prietenia cu Dej, pentru a se împotrivi imixtiunilor politicului în treburile bisericeşti, apoi s-a debarasat de potrivnicii care puteau aduce rău Bisericii, uneori căzând în capcana compromisului, dar a scos instituţia pe care o conducea din conul de umbră impus de comunişti.

 

Atunci când Religia a fost scoasă din şcolile de stat (august 1948), Patriarhul Justinian, cu ajutorul ierarhilor (între care la loc de frunte şi de cinste s-a numărat Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradei) a iniţiat proiectul de catehizare a copiilor şi tinerilor în biserici, însă a fost blocat de Securitate şi de Ministerul Cultelor, la cererea liderilor comunişti Ana Pauker şi Vasile Luca.

 

Toate iniţiativele ulterioare ale Patriarhului Justinian sau ale diferiţilor factori din conducerea bisericească pentru educarea tineretului în biserici au fost sortite eşecului, Ministerul Cultelor având permanent sub observaţie această problemă.

 

Frecventelor opoziţii ale Sinodului, partidul le-a răspuns cu valuri de represiune, cum a fost cel din noaptea praznicului "Adormirii Maicii Domnului" din anul 1952, printr-un simplu ordin de cabinet al Ministrului Afacerilor Interne (ord. 410/1952).

 

Atunci, sute de preoţi care au avut funcţii de decizie în instituţiile Bisericii au fost retinuţi, anchetaţi şi trimişi la Canal, în înjositoarea "brigadă a hoţilor".

 

Alţi slujitori au fost arestaţi doar pentru faptul că erau etichetaţi "chiaburi" de către organele locale de partid, iar o categorie aparte a fost reprezentată de cei care au sprijinit rezistenţa armată anticomunistă din munţi.

 

Totodată, putem afirma că valurile de represiune se declanşau pe fondul consolidării autorităţii Partidului Comunist în Stat, după "demascarea" deviaţioniştilor din anul 1952, ori după evenimentele de la Budapesta din anul 1956 şi retragerea trupelor sovietice în anul 1958.

 

Acuzaţiile ce li se aduceau clericilor erau încadrate în mai vechiul Cod penal al regelui Carol al II-lea, din 1936, cu celebrul articol 209 ("uneltire contra ordinii sociale") dedicat legionarilor, dar şi în alte legi, precum Decretul regal 856/1938, privitor la "siguranţa în Stat". Ulterior, în anii '50, comuniştii aveau să mai adauge articolul 193, pentru faptele, considerate penale, săvârşite înainte de 23 august anul 1944, cu sintagma "activitate intensă contra clasei muncitoare".

 

Faptele penale încadrate la acest articol erau, de exemplu, ţinerea şi publicarea de conferinţe, articole, studii şi alte lucrări, care arătau adevărata faţă a comunismului din Rusia interbelică.

 

În închisorile comuniste, viaţa religioasă a dobândit un aspect de catacombă. Nenumarate sunt mărturiile care conturează veritabile momente de trăire creştină, atunci când slujitori ai altarului săvârşeau slujbe, încurajându-i şi dându-le încredere în ajutorul divin colegilor de suferinţă.

 

Cu toate torturile orchestrate de oamenii regimului, cum a fost în "experimentul Piteşti", temniţa comunistă a reprezentat locul în care multe suflete au cunoscut transformarea spirituală şi apropierea de Domnul Iisus Hristos, creând modele pentru creştinismul contemporan.

 

Această represiune împotriva slujitorilor Bisericii lui Iisus Hristos era de fapt o nouă persecuţie, o revenire la vremurile de prigoană din vremea Imperiului roman.

 

Deoarece preoţii refuzau să susţină iniţiativele Partidului Comunist cu privire la muncile agricole în zilele de sărbătoare ori la strângerea cotelor - precum jertfele ce trebuiau aduse odinioară împăratului - aceştia erau consideraţi "duşmani ai poporului" şi trataţi ca cetăţeni inferiori, copiii lor având de suferit.

 

Ineficienţa economiei şi agriculturii socialiste era imputată preoţilor şi credincioşilor, consideraţi "sabotori" în aplicarea directivelor date de partidul-stat, aşa cum creştinii primelor veacuri erau consideraţi vinovaţi pentru răul care se abătea asupra imperiului, ca pedeapsă de la zeităţi.

 

Preoţii de mir şi credincioşii nu reprezentau singurele impedimente ale Bisericii pentru regimul de tip sovietic.

 

Monahismul ortodox constituia un obstacol serios pentru construirea socialismului în Romania. Pentru comunişti, monahii trebuiau compromişi, iar mănăstirile desfiinţate, astfel încât să nu mai existe focare de misticism şi pelerinaje ale credincioşilor, organizate, de multe ori, cu girul episcopilor.

 

Refuzul Patriarhului Justinian Marina de a accepta planul de reformare a monahismului, adus în Sfântul Sinod de reprezentanţii puterii seculare, cu toate presiunile exercitate asupra sa, a determinat autorităţile să recurgă la un alt val de arestări.

 

În perioada 1958-1959, au fost arestaţi cei din jurul Patriarhului, slujitori consideraţi de încredere, teologi, dar şi mulţi preoţi care "unelteau" împotriva regimului. Au fost formate loturi de "uneltitori", precum "Rugul Aprins", "Vâforata", sau lotul preoţilor de la Episcopia Aradului.

 

Aceşti clerici au fost "demascaţi" că "ascultau posturile străine de radio", comentând negativ, că ţineau "şedinţe legionare" în care educau tinerii etc. simpla calitate de a fi credincios sau teolog însemna, pentru torţionarii regimului comunist, a fi legionar, după cum i s-a imputat profesorului Teodor M. Popescu, în ancheta de la Securitate: "Eşti legionar pentru că eşti teolog şi, fiind teolog, eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar".

 

Pentru aceste "culpe" s-au dat pedepse grele, între 10-25 ani de temniţă grea. Aceste detenţii, totuşi, nu au durat până la expirarea pedepselor, deoarece, în perioada 1963-1964, statul comunist, în dorinţa de a adopta o destindere pe plan internaţional, i-a graţiat pe toţi deţinuţii politici; după ce acesta încercase să-i reeduce, pentru lumea socialistă care apăruse între timp.

 

Cu toată opoziţia unor ierarhi, monahismul a cunoscut o severă diminuare, ca urmare a aplicării de la o eparhie la alta a Decretului 410/1959, adoptat de către Marea Adunare Naţională în anul 1959” *

 

* Extrase din lucrarea „Ortodoxia şi Statul în România sub regimurile totalitare” de dr. Stelian Gomboş – Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României.

 

Contribuţii editoriale: părinte profesor dr. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, preot co-slujitor la Biserica „Precupeţii Noi” din Bucureşti despre vieţile de slujbaş ai Bisericii în închisorile comuniste. Un interviu de Mirela Băzăvan.

 

Regia de montaj: Alexandru Balaban şi Mădălina Niculae

 

Regia de emisie: Claudia Buzică şi Mariana Băjenaru

  

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 13 septembrie 2021 (integral)

 

 

 

AUDIO, interviul integral cu părinte profesor dr. Gheorghe Holbea

 

 

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.05 – 02.30. 

 

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321 

 

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la :  www. romania-actualitati.ro   


Etichete închisoareprocestorturăcondamnareopiniiateureligiosputerea credinţeiJilavaCanalul Dunăre-Marea Neagrăsacrificiumisiuneortodoxiecreştinregimomul nou

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live