Arhitecţii români şi detenţia politică

Două decenii de persecuţii politice sau procesul de făurire a unei noi societăţi şi a unui om nou.

Printre victimele schimbării de sistem politic şi social sosită odată cu tancurile sovietice s-au numărat şi arhitecţii români.

Un fapt aproape fără corespondent în lumea Blocului de Est, ca arhitecţii să plătească în genere un preţ la fel de greu ca şi ceilalţi reprezentanţi ai unei societăţi ce nu mai corespundea noii vieţi de după război, în viziunea unuia dintre învingători.

Aproape 100 de micro-biografii, fiecare cu momentele sale de dramatism, ilaritate, stupefacţie, groază, îndoială, speranţă şi penitenţă.

AUDIO: emisiunea "Istorica" ediţia din 17 martie 2014:

Arhitecţi cu crezuri politice diferite sau fără afiliere, oameni ce-şi construiseră o carieră, se bucurau de prestigiu, au creat edificii civile şi industriale, au desenat centre ale oraşelor sau au adăugat monumente ca necesare repere de spaţi şi timp unei istorii urbane româneşti, au ajuns – mulţi dintre ei la închisoare - în loc să primească laurii succesului profesional.

Întreaga ediţie se bazează pe substanţialul volum cu acelaşi titlu al autorului – Vlad Mitric-Ciupe – apărut de curând sub egida Academiei Române, a Institutului pentru Studierea Totalitarismului (INST).

Autorul a descoperit doar 12 arhitecţi care au supravieţuit întregii perioade a regimului comunist şi aici a fost doar o chestiune de timp şi destin.

Eugen Botez, Alexandru Goj, Sorin Obreja, Nicolae Goga, Ioan Puşchilă, Constantin Joja, Gheorghe Atanasiu, Alexandra Dozzi – da, au fost şi femei –arhitect încarcerate – Emanoil Mihăilescu şi alţi pe care-i veţi întâlni în lucrarea amintită sunt alături de cei care au pierit nume importante ale Şcolii româneşti de arhitectură, despre care se ştie atât de puţin.

Viaţa în închisoare a fost un subiect puţin abordat de arhitecţii deţinuţi politic, circumstanţele se cunosc, însă amintirea anilor risipiţi nu a putut fi şterasă.

Au intrat în închisoare în diverse perioade ale celor două decenii.

La început, anii 1948-1949, apoi după octombrie 1956, dar şi între anii 1958-1960

În afara arhitecţilor–diplomaţi, dar şi mai în vârstă, au fost incluşi şi studenţii – abia după o perioadă îndelungată, odată cu relaxarea regimului, aceştia şi-au finalizat studiile sau examenele de echivalenţă – însă au fost trimişi la închisoare politică şi elevii. Elevi ce mai târziu au îmbrăţişat profesia de arhitect.

În ediţia de faţă autorul lucrării evocă câteva cazuri de arhitecţi români aflaţi în recluziune politică, de la care cine nu este prea obişnuit cu acest tip de lectură şi reflecţie, îşi poate face o idee, o impresie.

Contribuţii editoriale : dl. prof. dr. Sorin Vasilescu – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” despre monumentele de arhitectură şi edificiile distruse de regimul comunist. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.