Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRI (politice, economice, sociale, culturale * Meteo * Sport) Sâmbătă, 10 Aprilie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

20 Octombrie 2020
Vizualizari: 538
Comentează add

Invitaţi: dl. dr. Florian Banu, cercetător al CNSAS, dl. dr. Liviu Ţăranu, cercetător al CNSAS

„Disensiuni româno-sovietice. Anul 1947”  „Disensiuni româno-sovietice. Anul 1947” - Conține audio

george-popescu

Gheorghiu Dej - în mijloc - înaintea plecării într-o vizită la Moscova. 15 iunie 1947. Credit: https://fototeca.iiccr.ro/fototeca/  

Finalul celui de-al doilea război mondial a produs transformări multiple pentru România.

 

Aşa după cum viaţa politică s-a schimbat radical şi viaţa oamenilor a luat turnura unei odisee.

 

Deasupra tuturor lipsurilor materiale, a intrarării ţării în reconstrucţie după pierderile şi distrugerile provocate de război, se găsea starea de ocupaţie şi plata despăgubirilor de război cerute de Aliaţi, reprezentaţi de URSS.

 

Despre dimensiunea acestora, căile şi mijloacele de realizare am mai expus în ediţiile anterioare ale emisiunii.

 

De această dată, relaţiile politice între Moscova şi Bucureşti se deteriorau vizibil, primii fiind puţin mulţumiţi de nivelul plăţilor efectuate de România în contul datoriei de război, iar noi situându-ne în apropierea sării de incapacitate de plată pentru angajamentele asumate.

 

URSS a decis încă de la sfârşitul războiului că trebuia urgent recuperate pierderile din război pe seama învinşilor şi că interesul imediat era consolidarea economiei sovietice şi mai apoi, ajutorarea partidelor comuniste de la guvernare din ţările-satelit.

 

Intrarea în al treilea an de secetă pentru România, ţară a cărei econimii era preponderent agrară a însemnat vârful, limita cea mai de sus pentru spuravieţuire. Deja, la sate, oamenii se confruntau cu foametea, în special copiii şi bătrânii au suferit cel mai mult.

 

Ţara era condusă de aproape doi ani de un guvern pro-sovietic, comunist, îndeosebi după câştigarea alegerilor din noiembrie 1946.

 

Un guvern care nu avea prea multe mijloace pentru o bună guvernare, dar care avea de partea sa sprijinul militar şi politic al Moscovei.

 

În acelaşi timp, România continua să aibă o formă de guvernare de tip monarhic, însă regele nu avea prea multe prerogative, iar partidele de opoziţie erau foarte slăbite după declararea pierderii alegerilor.

 

Economic, modelul capitalist de producţie şi consum continua să supravieţuiască, însă nu avea forţa necesară pentru a scoate ţara din criză.

 

Partidul comunist devenit partid de guvernământ decide prin liderii săi că venise timpul să ceară înlesniri şi amânări Moscovei pentru salvarea situaţiei grele în care se găsea România.

 

O lungă vizită a unei delegaţii politice dublată la scurt timp de un grup de experţi s-a consumat la începutul anului 1947.

 

Gheorghiu Dej şi colaboratorii s-au deplasat la Moscova pentru discuţii economice cu principalul său aliat.

 

O vizită lungă – 15 ianuarie – 20 februarie 1947 – marcată de pusee, nervozităţi şi dezacorduri.

 

La 28 ianuarie discuţiile s-au purtat în jurul eficienţei societăţilor comerciale mixte – Sovromuri – care lucrau aproape într-un singur sens. Dinspre România către URSS.

 

De exemplu, partea sovietică a cerut 2.081.354 dolari, pentru produsele petroliere preluate de statul român de la Sovrompetrol în 1946, alţi 2.163.000 dolari, pentru acoperirea amortizării utilajului şi suma de 2.500.000 dolari, ca beneficiu de care ar fi fost lipsită până la 1 ianuarie 1947.

 

Evident, unul comanda aproape orice, iar celălalt plătea necondiţionat.

 

Istoricul Florian Banu arăta în „Enigmele istoriei", numărul din iulie 2020 natura condiţiei la care România fusese obligată să trateze cu URSS:

„ ... Ion Gheorghe Maurer, la acea vreme subsecretar de stat la Ministerul Industriei  şi Comer ţului a cerut cu insistenţă formarea unei comisii de supraveghere a Sovromurilor şi a dorit să se precizeze că Sovromurile sunt societăţi româneşti şi că se supun jurisdicţiei româneşti ca orice alte societăţi.

 

Reprezentantul sovietic, vizibil iritat de pretenţiile românilor, a cerut să cunoască ce anume a determinat punerea acestei probleme.

 

Ion Gheorghe Maurer a folosit ca exemplu modul în care „Sovromtransport” utiliza devizele obţinute, fără să le predea Bancii Naţionale a României, potrivit legilor româneşti şi potrivit propunerii sovietice de-a împarţi beneficiul în devize, al Sovromului, între ambele părţi.

 

Al doilea argument, strecurat cu fineţe, arăta că în România mai sunt şi alte întreprinderi cu capital strain şi, în conformitate cu clauza naţiunii celei mai favorizate prevazută în Tratatul de Pace de la Paris, ar trebui să li se acorde şi lor acelaşi regim, lucru neconvenabil din punct de vedere politic.

 

Dezbaterile au fost destul de aprinse, dar s-au încheiat printr-un compromis”

 

O cu totul altă atmosferă transpare din izvoarele istorice ale epocii cu privire la întâlnirea dintre Stalin şi Gheorghiu Dej, când cel din urmă era convins că demersul său fie va avea succes, fie îi va preschimba radical viaţa.

 

Cererile României prezentate de liderul comuniştilor români lui Stalin au fost temeinice şi înfăţişau o stare de fapt reală în relaţiile conomice româno-sovietice.

 

Două dintre acestea: reducerea cheltuielilor legate de plăţile pentru funcţionarea Înaltului Comandament Sovietic din România - 160 de milioane de dolari, problema livrărilor de mărfuri în contul despăgubirilor de război, precum şi a sumelor plătite în contul art. 12 al Convenţiei de Armistiţiu, aproape 300 de miliarde de lei.

 

Gheorghiu Dej îşi amintea în anul 1961 despre această întâlnire:

 

... Am mai spus că nu numai că dădeam mărfuri, dar plăteam şi transportul acestora pe teritoriul Uniunii Sovietice, chiar dacă destinaţia lor era Vladivostok.

 

A fost cu mult peste cele prevăzute în Convenţia de Armistiţiu. Nu mai vorbesc de instalaţii întregi, fabrici, tot ce li se părea potrivit să se dea în contul datorilor de război.

 

Pe urmă dădeam carne, lâna, tot ce aveau nevoie. Vitele se luau pe alese, în special vaci, oi, cai, foarte, foarte mult. Simţeai că se duce aşa… Parca era un sorb care trăgea toate lucrurile acestea. Şi pentru tot ce duceau acolo trebuia să plătim transportul şi pe teritoriul Uniunii Sovietice.

 

Noi ne-am propus să arătăm care este situaţia economică, începuseră să apară fenomene foarte ascuţite de inflaţie, oamenii începuseră să trăiasca din ce în ce mai greu, să gâfâie. Şi cum noi făceam parte din guvern, purtam partea leului şi se vorbea destul de mult în public despre obligaţiile acestea de armistiţiu.

Atunci ne-am gândit noi ca să ne întoarcem acasă cu un câştig politic, ca reprezentanţii PCR în guvern sunt aceia care au obţinut uşurarea lucrurilor... „

 

Sovieticii au fost uluiţi să audă astfel de cereri de la un aliat consumator de asistenţă politică şi militară şi au contra-atacat deturnând discuţia pe tema unui conflict în partid şi devierea comuniştilor români de la linia trasată de Moscova.

 

Anterior, însă fără să-i fie cunoscut lui Dej, Ana Pauker informase în prealabil Moscova asupra existenţei unei „devieri naţionaliste în interiorul Partidului Comunist Român”.

 

Ana Pauker alături de Vasile Luca şi Teohari Georgescu, toţi trei având demnităţi în statul român din epocă reprezentau guparea moscovită, urmând fidel politica URSS în România, aflată în contradicţie şi deseori opoziţie cu vederile „partidei naţionale” din PCR.

 

Calculele politice ale lui Stalin au dat câştig de cauză lui Gheorghiu Dej şi colaboratorilor săi, atât în privinţa cererilor economice, cât şi pentru aspectele politice discutate, îndeosebi, în lupta pentru consolidarea puterii în partid a omologului său.

 

În urma tratativelor au fost semnate: un Tratat de comerţ şi de navigaţie, un Acord privind schimbul de mărfuri şi plăţi între România şi URSS, o Convenţie pentru acordarea unui credit în mărfuri guvernului român, un Protocol asupra problemelor de colaborare economică între România şi URSS.

 

Guvernul sovietic reducea suma de 300 de miliarde lei, pe care guvernul român trebuia să o plăteasca în contul art. 12 din Convenţia de Armistiţiu, până la nivelul de 100 de miliarde de lei.

 

De asemenea, guvernul sovietic a acceptat să preia asupra sa cheltuielile privind transportul pe teritoriul sovietic al bunurilor restituite de partea română.

 

În vara anului 1947 suspiciunile sovieticilor asupra României se înteţesc din nou, în urma unui raport confidenţial trimis de Emil Bodnăraş în care era criticată atitudinea lui Gheorghiu Dej şi a colaboratorilor acestuia, în special acordul dat de liderul comuniştilor români industriaşului Nicolae Malaxa şi lui Max Auschnitt de a se deplasa în State Unite pentru contractarea unor mari cantităţi de cereale, precum şi a unui împrumut pentru cumpărarea de tehnologie americană.

Ce spunea Ana Pauker despre această iniţiativă:

... iniţiativa lui Maurer, aprobata de Dej, a pornit de la faptul că ei, «comuniştii naţionali», trebuie să se preocupe de economia ţării, iar «grupul de la Moscova» se gândeşte mai mult la Uniunea Sovietica”.

 

Moscova a trimis un înalt reprezentant pentru a constata justeţea raportului.

 

Ivan Zaharovici Susaikov, vicepreședinte al Comisiei Aliate de Control din România şi Vasile Luca au turnat gaz pe foc, declarând că la originea greşelilor lui Gheorghiu-Dej se află influenţa pe care Ion Gh. Maurer o exercita asupra acestuia. Maurer era chiar acuzat că îndreapta economia României spre Occident şi „tinde, în mod conştient, să discrediteze comerţul cu Uniunea Sovietică”.

 

Mai trebuie menţionat că diligenţele făcute de liderul comunist român se înscriau în limitele gradului de autonomie girat de Moscova care într-o primă fază nu avea de reproşat nimic anunţului făcut de Statele Unite prin care-şi făceau cunoscut aplicarea planului economic Marshall de într-ajutorare a ţărilor europene. Abia după ce Cehoslovacia îşi anunţase participarea, Moscova a schimbat orientarea spre un refuz categoric ca ţările din orbita sa să se înscrie în programul american.

 

Raportul nu a rămas fără urmări. Gheorghiu Dej a fost obligat în două rânduri să ofere dovezi de loialitate faţă de Stalin şi politica URSS în lagărul socialist, iar Ion Gheorghe Maurer a fost îndepărtat din funcţii politice pentru mai bine de zece ani, fiind la un pas de a fi arestat şi condamnat.

 

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 19 octombrie 2020 (integral)

 

 

Regia de montaj: Alina Iaurum

 

Regia de emisie: Raluca Goga şi Dragoş Iancu

 

Foto: 

Receptie de ziua Armatei Sovietice, 23 februarie 1947. Fără cotă.Credit: https://fototeca.iiccr.ro/fototeca/ 

 

 

Inapoierea delegaţiei de la Moscova, 27 iunie 1947. fără cotă. Credit: https://fototeca.iiccr.ro/fototeca/ 

 

Criza alimentară din România. Anul 1947. Credit: agerpres.ro 

 

Valoarea banilor în anul 1947. Credit: https://www.numiscollection.com/romania-1000000-lei-trajan-and-decebal-1947-au-p60-a5524-en.html

 

Anunţ în oficiosul partidului - "Scânteia" asupra vizitei delegaţiei române la Moscova. Credit: http://www.digibuc.ro/

 

Emisiunea "Istorica"  se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00. 

 

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro 


Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet 

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării. 

 


Etichete Gheorghiu DejRomâniarăzboipacedatoriiMoscovacomunismStalinAna PaukerVasile LucaTeohari Georgescutroicaamânareplăţiimpunerespolieresărăciesecetăfoametelipsuriinflaţieplanul Marshallîmprumutefortsacrificiu

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live