Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mircea Lucescu, spitalizat din nou: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare”

Selecționerul echipei de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat în spital, pentru a 3-a oară, în decurs de o lună.

Mircea Lucescu, spitalizat din nou: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare”
Mircea Lucescu mai fusese internat de două ori, în ultima lună, din cauza unei gripe severe, pe fondul unei afecțiuni cronice. Foto: FRF

Articol de Gabriel Bucur, 03 Februarie 2026, 14:42

ACTUALIZARE

Pacientul Mircea Lucescu este internat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, anunţă biroul de presă al unităţii medicale.

Conform Legii drepturilor pacientului, care stipulează că „toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale…”, astfel, informațiile vor fi acordare în conformitate cu prevederile legale și în concordanță cu acordul pacientului și al familiei pacientului, mai precizează reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgență București.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Federația Română de Fotbal a anunțat că Mircea Lucescu (80 de ani) are parte de supraveghere medicală și urmează un tratament antibiotic, din cauza unei infecții subcutanate, iar evoluția este favorabilă.

„Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult. Este pur și simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observație”, Mircea Lucescu

Mesajul transmis de Mircea Lucescu vine în urma îngrijorării și a speculațiilor apărute în spațiul public, în ultimele ore, notează FRF, în comunicatul emis marți, la prânz.

„Selecționerul echipei naționale a României, domnul Mircea Lucescu, se află internat în spital pentru supraveghere medicală, unde urmează un tratament antibiotic, ca urmare a unei infecții subcutanate, iar evoluția este favorabilă.

Dorim să subliniem faptul că nu s-a pus niciodată problema transferului domnului Mircea Lucescu către o altă unitate medicală, din țară sau din străinătate.

Federația Română de Fotbal și Mircea Lucescu mulțumesc tuturor pentru interes și pentru mesajele de susținere și fac apel la respectarea dreptului la viață privată”, se arată în comunicatul FRF.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului de la Dubai
Sport 17 Februarie 2026, 13:08

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului de la Dubai

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului de 1.000 de puncte de la Dubai, după abandonul adversarei.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului de la Dubai
JO Iarnă 206: programul sportivilor români în 17 februarie
Sport 17 Februarie 2026, 07:29

JO Iarnă 206: programul sportivilor români în 17 februarie

Mihai Tentea și George Iordache au marți seara ultimele două coborări la bob dublu masculin, de pe locul 5 la general. Intră...

JO Iarnă 206: programul sportivilor români în 17 februarie
Superliga: CFR Cluj pe loc de play-off
Sport 17 Februarie 2026, 06:24

Superliga: CFR Cluj pe loc de play-off

AFC Hermannstadt a fost învinsă cu 1-0 la Sibiu, de CFR Cluj, după un meci cu trei penalty-uri, două ratate și unul anulat de...

Superliga: CFR Cluj pe loc de play-off
Superliga: Dinamo, matematic în play-off
Sport 16 Februarie 2026, 23:27

Superliga: Dinamo, matematic în play-off

În Superliga de fotbal s-a încheiat runda cu numărul 27. Pe Arena Națională, Dinamo a învins-o pe Unirea...

Superliga: Dinamo, matematic în play-off
JO de iarnă 2026: Rezultat de senzație pentru România în proba de bob-2 masculin (după două manșe)
Sport 16 Februarie 2026, 15:25

JO de iarnă 2026: Rezultat de senzație pentru România în proba de bob-2 masculin (după două manșe)

Boberii români Mihai Tentea şi George Iordache ocupă locul al 5-lea în proba de bob-2 masculin, la Jocurile Olimpice de iarnă...

JO de iarnă 2026: Rezultat de senzație pentru România în proba de bob-2 masculin (după două manșe)
Tenis: Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la Dubai
Sport 16 Februarie 2026, 14:34

Tenis: Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la Dubai

Sorana Cîrstea a avansat luni, în turul secund la turneul WTA 1.000 de la Dubai, competiție dotată cu premii totale de peste...

Tenis: Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la Dubai
EXCLUSIV Eduard Ionescu, după titlul cucerit cu Bernadette Szocs: „La început, nu a fost ușor. Avem stiluri diferite”
Sport 16 Februarie 2026, 08:43

EXCLUSIV Eduard Ionescu, după titlul cucerit cu Bernadette Szocs: „La început, nu a fost ușor. Avem stiluri diferite”

Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs și Eduard Ionescu au câștigat, duminică, proba de dublu mixt a turneului...

EXCLUSIV Eduard Ionescu, după titlul cucerit cu Bernadette Szocs: „La început, nu a fost ușor. Avem stiluri diferite”
VIDEO Universitatea Craiova, lider detașat în Superligă, după victoria cu FCSB
Sport 16 Februarie 2026, 07:50

VIDEO Universitatea Craiova, lider detașat în Superligă, după victoria cu FCSB

Universitatea Craiova s-a distanțat la patru puncte, în fruntea clasamentului din Superliga de fotbal.

VIDEO Universitatea Craiova, lider detașat în Superligă, după victoria cu FCSB

Radio România

A încetat din viață șahistul Ioan Mărășescu

A încetat din viață șahistul Ioan Mărășescu

A încetat din viață șahistul Ioan Mărășescu
Sindicatele din penitenciare amenință cu proteste

Sindicatele din penitenciare amenință cu proteste

Sindicatele din penitenciare amenință cu proteste
Rusia adoptă o lege care permite serviciului de informaţii FSB să oprească internetul și comunicațiile mobile

ARGEȘ: Apa din municipiul Curtea de Argeș rămâne nepotabilă, în ciuda dispariției bacteriei periculoase