Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Înot: David Popovici a concurat alături de copii la „Sprint with the Stars”

David Popovici (21 de ani) a concurat, sâmbătă, în bazinul de la Otopeni, alături de alte vedete ale înotului mondial și de micii înotători la «Sprint with the Stars». La eveniment au participat peste 650 de copii din 13 țări.

Foto: Catrinel Oprisiu

Articol de Catrinel Oprişiu, 17 Ianuarie 2026, 21:32

Campionul olimpic de la Paris, David Popovici a concurat alături de alte nume mari ale înotului mondial, în cadrul primei ediții internaționale a competiției „Sprint with the Stars” organizate în România.

David a înotat în şapte finale în faţa unor tribune arhipline iar la finalul evenimentului a vorbit despre demonstraţia de înot trăită alături de copii: "E mult mai greu decât o simplă probă. Dar, parcă trece orice durere, orice crampă musculară, cârcel, când știi că e vorba despre ei, despre cei mai mici. Eu nu i-am lăsat să mă învingă. Am plecat mult mai târziu. Uneori s-a nimerit să mă întreagă cu puțin sau cu mult. Uneori s-a nimerit să îi intrec eu cu puțin. S-a simțit foarte bine să înot alături de ei și sper că și pentru ei. Au fost mulți copii care au venit să mă ia în brațe. Întotdeauna mă emoționează asta. Au fost mulți copii cu care am vorbit, care mi-au zis că au venit de foarte departe, din țară, Arad, Cluj, Constanța, Brașov. Dar și mulți români și străini care au venit din alte țări. Cred că gestul ăsta în sine mă emoționează cel mai tare. Pentru că, știu că și eu aș fi făcut-o dacă era mic. Aș fi făcut un drum oricât de lung. Mi-aș fi convins cumva părinții, nu știu. Să văd pe... Nu știu, pe cei pe care îi idolatrizam eu când era mic", a declarat David Popovici.

„Sprint with the Stars” a avut loc până acum doar în Marea Britanie, iniţiatori fiind Adam Peaty, triplu campion olimpic în probele de bras, și Ed Baxter. David Popovici a participat la evenimentele de la Londra în 2023 și 2025, experiență care l-a inspirat şi l-a făcut să aducă acest format și în România.

Concursul oferă posibilitatea înotătorilor începători, copii, de a se întrece cu cei mai buni înotători ai lumii în probe de viteză (sprint) pe diferite stiluri de înot.

La Otopeni, cei mai rapizi 9 concurenți din fiecare grupă de vârstă s-au calificat în finale, acolo unde au înotat alături de una dintre vedetele invitate.

Alături de David Popovici, la Otopeni au mai fost prezenţi Adam Peaty (Marea Britanie, bras), Veera Kivirinta (Finlanda, bras), Lauren Cox (Marea Britanie, spate), Apostolos Christou (Grecia, spate), Angelina Köhler (Germania, fluture) și Diogo Ribeiro (Portugalia, fluture).

Vedete „Sprint with the Stars” - Otopeni

MASCULIN

• David Popovici (România) – campion olimpic, cvadruplu campion mondial, cvadruplu campion european

• Adam Peaty (Marea Britanie) – triplu campion olimpic, octuplu campion mondial, 16 medalii de aur europene

• Diogo Ribeiro (Portugalia) – dublu campion mondial

• Apostolos Christou (Grecia) – vicecampion olimpic, medaliat mondial, triplu campion european

FEMININ

• Angelina Köhler (Germania) – campioană mondială

• Roos Vanotterdijk (Belgia) – dublă medaliată mondială, campioană europeană

• Lauren Cox (Marea Britanie) – medaliată mondială și europeană

• Veera Kivirinta (Finlanda) – vicecampioană europeană.

Fotbal: Antrenor nou pentru Radu Drăgușin la Tottenham
Sport 14 Februarie 2026, 16:23

Fotbal: Antrenor nou pentru Radu Drăgușin la Tottenham

Tottenham, echipă la care evoluează internaționalul român Radu Drăgușin, a oficializat sâmbătă, numirea lui Igor Tudor în...

Fotbal: Antrenor nou pentru Radu Drăgușin la Tottenham
Tenis de masă: Bernadette Szocs și Eduard Ionescu, finaliști la Chennai
Sport 14 Februarie 2026, 14:49

Tenis de masă: Bernadette Szocs și Eduard Ionescu, finaliști la Chennai

Bernadette Szocs și Eduard Ionescu s-au calificat sâmbătă, în finala de dublu mixt la puternicul turneu de tenis de masă WTT...

Tenis de masă: Bernadette Szocs și Eduard Ionescu, finaliști la Chennai
Tenis: Gabriela Ruse pe tabloul principal al turneului WTA 1.000 de la Dubai
Sport 14 Februarie 2026, 11:53

Tenis: Gabriela Ruse pe tabloul principal al turneului WTA 1.000 de la Dubai

Jucătoarea română de tenis, Gabriela Ruse, s-a calificat pe tabloul principal al turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele...

Tenis: Gabriela Ruse pe tabloul principal al turneului WTA 1.000 de la Dubai
JO de iarnă: Programul sportivilor români - sâmbătă 14 februarie
Sport 14 Februarie 2026, 05:24

JO de iarnă: Programul sportivilor români - sâmbătă 14 februarie

Sportivii români vor evolua la biatlon, sărituri cu schiurile și schi alpin, sâmbătă 14 februarie, la Jocurile Olimpice de...

JO de iarnă: Programul sportivilor români - sâmbătă 14 februarie
Volei: CSA Steaua Bucureşti se impune în derby-ul cu Arcada Galaţi
Sport 13 Februarie 2026, 22:39

Volei: CSA Steaua Bucureşti se impune în derby-ul cu Arcada Galaţi

CSA Steaua Bucureşti a câştigat, vineri, pe teren propriu, derby-ul cu CS Arcada Galaţi, cu scorul de 3-1, în cadrul etapei a...

Volei: CSA Steaua Bucureşti se impune în derby-ul cu Arcada Galaţi
Doar egal pentru Arsenal, cu Brentford, scor 1-1
Sport 13 Februarie 2026, 08:00

Doar egal pentru Arsenal, cu Brentford, scor 1-1

Arsenal Londra a terminat la egalitate joi seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea Brentford, în etapa a 26-a...

Doar egal pentru Arsenal, cu Brentford, scor 1-1
Raheem Sterling a semnat cu Feyenoord!
Sport 13 Februarie 2026, 07:58

Raheem Sterling a semnat cu Feyenoord!

Internaţionalul englez Raheem Sterling a semnat joi un contract cu gruparea olandeză Feyenoord Rotterdam, a anunţat echipa...

Raheem Sterling a semnat cu Feyenoord!
Cristina Vărzaru este noul manager al secţiei de handbal a CS Rapid
Sport 13 Februarie 2026, 07:55

Cristina Vărzaru este noul manager al secţiei de handbal a CS Rapid

CS Rapid a anunţat joi că fosta sportivă Cristina Vărzaru este noul manager al secţiei de handbal a clubului...

Cristina Vărzaru este noul manager al secţiei de handbal a CS Rapid

Radio România

Liderii UE salută schimbarea de ton a SUA în discursul lui Rubio la Conferința de Securitate de la München

PARIS: Ninsorile perturbă traficul aerian

PARIS: Ninsorile perturbă traficul aerian

PARIS: Ninsorile perturbă traficul aerian
Din exil, la putere: Tarique Rahman, pregătit să preia guvernarea în Bangladesh

Din exil, la putere: Tarique Rahman, pregătit să preia guvernarea în Bangladesh

Din exil, la putere: Tarique Rahman, pregătit să preia guvernarea în Bangladesh
Creatoarea Hello Kitty se retrage

Creatoarea Hello Kitty se retrage

Creatoarea Hello Kitty se retrage