EXCLUSIV Adrian Ahrițculesei s-a întors din Antarctica: „Am ajuns pe cel mai înalt vârf, pe cel mai înalt vulcan și la Polul Sud”

Interviul audio poate fi ascultat în emisiunile Contracronometru și Dimineți cu Soare

Adrian Ahrițculesei și-a încheiat expediția temerară din Antarctica, acolo unde a bifat două obiective în primele zile ale anului 2026. Mai întâi, a urcat pe cel mai înalt munte din Antarctica, Muntele Vinson, la 4.892 de metri, ceea ce înseamnă că mai are pe listă Masivul McKinley din Alaska, pentru a întregi colecția celor mai înalte vârfuri de pe fiecare din cele șapte continente, o misiune denumită „The Seven Summits”.

Adrian Ahrițculesei a profitat de condițiile meteo adecvate din Antarctica, pentru a ajunge și la Polul Sud. Așadar, dacă punem la socoteală și că, în urmă cu doi ani, a fost pe cel mai înalt vulcan de pe continentul alb, putem spune că Adrian Ahrițculesei și-a trecut în palmares o triplă istorică în Antarctica, în premieră pentru alpinismul românesc.

- Felicitări, Adrian!
- Mulțumesc frumos! Sunt foarte fericit că am reușit să ajung în cele trei puncte importante din Antarctica: pe cel mai înalt vârf, pe cel mai înalt vulcan și la Polul Sud. Abia aștept să ajung acasă, la Petroșani, la familie, la cei doi băieți ai mei. Vă dați seama... sunt plecat de anul trecut (zâmbește).

- Care a fost cea mai puternică emoție, domnule Adrian Ahrițculesei? Cel mai pregnant sentiment, în Antarctica.
- Când am ajuns pe vârf. Eu, pe munte, mă simt fericit. Când am ajuns pe vârf, m-am simțit de parcă de acolo, de sus, îmbrățișam toată lumea. Polul Sud nu era în plan. Polul Sud a venit ca o continuare a aventurii. Muntele Vinson nu se lasă ușor de atins. Nu neapărat datorită înălțimii lui, ci datorită condițiilor de temperatură joasă; temperaturile au fost undeva la -30 de grade Celsius și, bineînțeles, sunt foarte bucuros că organismul meu s-a adaptat repede la condițiile extreme din Antarctica. În acest moment, în Antarctica este vară, este lumină tot timpul. Mă așteptam să fie mai frig.

- Câte persoane au fost în echipă și din ce țări?
- Am fost în total zece persoane. Au fost un elvețian, un francez, au fost și doi ruși în echipă, un român, doi americani, un australian și tot așa. Ne-am ajutat unul pe celălalt, pentru că nu este ușor în Antarctica, să dormi atâtea zile la cort.

- Este greu să găsești câteva ore de somn, mai ales când soarele nu apune?
- Colegul de cort, de exemplu, folosea niște ochelari speciali, să simuleze întunericul. Eu nu am nevoie de așa ceva, totul a fost OK.

- Care a fost cel mai dificil moment în Antarctica, Adrian Ahrițculesei?
- Frigul. Frigul a fost marea problemă, pentru că acolo nu ai unde să te încălzești. Când te miști, este OK, nu simți prea mult, dar când stai în cort sau când vrei să gătești... e altceva.

- S-a întâmplat să vorbiți cu propria persoană, în acele zile petrecute în pustietatea de gheață?
- Cum să nu!? Acolo, ai timp să vorbești cu tine, să-ți faci ordine în gânduri. Chiar am idei noi, atât pe plan profesional, cât și pe plan sportiv.

- Cu ce v-ați deplasat între punctele intermediare?
- Întâlnirea cu echipa a avut loc în cel mai sudic oraș din Chile, care se numește Punta Arenas. De acolo, am zburat cu un avion aproximativ 3.500 de kilometri până într-o tabără, care se numește Union Glacier Camp. Am aterizat pe pista unei baze care aparține statului chilian. Pista aceea este bătătorită cu ratrack-ul și, când aterizează avionul, aterizează efectiv pe gheață. Pe scurt, în data de 1 ianuarie, cu un avion de mici dimensiuni, care are atașate, în loc de roți, niște schiuri, am zburat către tabăra Vinson, tabăra de bază. În ziua vârfului, ascensiunea a durat aproximativ 10 ore, dus-întors. Am fost norocos, pentru că nu a bătut vântul, iar în jurul orei 17:00, ora Antarcticii, eram pe vârf și savuram momentul.

- Iar de acolo, de pe muntele Vinson, până la Polul Sud, ați folosit vehicule speciale, 4x4?

- Centrul principal este Union Glacier. Așa mi s-a ivit ocazia de a merge la Polul Sud, tot cu un avion de mici dimensiuni. Distanța este undeva la 1.100 de kilometri. Sincer, nu mă gândeam eu vreodată că o să ajung în Antarctica și nu mă gândeam eu vreodată că o să ajung la Polul Sud! Dar așa a vrut Dumnezeu! Țin să menționez că temperatura era mult mai scăzută, cred că -50 de grade Celsius.

- Cât de voluminos a fost echipamentul și ce ați purtat în rucsac în Antarctica?
- Am avut două genți din acelea mari la mine, de 110 litri. Este un echipament special creat, făcut la comandă, să reziste la temperaturi extreme, inclusiv sacul de dormit. Este fabricat în România. Am avut ocazia să testez acel echipament, inclusiv pe Everest, când am reușit să ajung, în anul 2024. Deci și noi facem lucruri de calitate, în țară, și mă mândresc cu acest lucru, pentru că și eu sunt român.

- Care a fost cel mai util obiect sau cel mai util produs din rucsac?
- Geaca de puf e cea mai utilă, pentru că atunci când stai, te ia frigul. O altă mare problemă este apa, pe care o obții prin topirea zăpezii. Mănușile, mai multe perechi de mănuși; cred că am avut cinci perechi de mănuși la mine. Am ceva probleme la extremități, la mâini, și folosesc acele încălzitoare.

- Apropo de apă, ce gust are apa topită din zăpada de acolo, care este, teoretic, cea mai pură din lume?
- Este ca apa de la noi. (Râde) Este OK, nu am pățit nimic de la apa de acolo.

- Adrian Ahrițculesei, cât de costisitoare a fost această expediție în Antarctica?
- Cu totul, cred că expediția Vinson undeva la 60.000 de dolari a costat. De ce costă așa mult? Pentru că tot ce înseamnă zboruri din Chile către Antarctica sunt zboruri private. De exemplu, dacă noi avem bani, foarte mulți bani, și vrem să mergem în Antarctica, nu putem decât printr-o anumită companie. A fost un efort foarte mare financiar. Bineînțeles că am și niște sponsori și țin să le mulțumesc!

- Adrian Ahrițculesei, lucrați la o firmă din Petroșani, ca optometrist. Ce înseamnă și care este diferența dintre optometrie și oftalmologie?
- Eu nu sunt medic. Sunt optometrist, adică pot să stabilesc dioptriile persoanelor, să văd cine are nevoie de ochelari, după care îi ajutăm în consilierea alegerii ramei potrivite și a lentilelor potrivite, după care noi avem și ateliere de montaj, facem și ochelarii, în centrele noastre. Deci facem totul, de la cap la coadă. Cine are nevoie de ochelari apelează la noi, și pe lângă ochelarii de vedere, ne ocupăm și de ochelari de soare, lentile de contact și așa mai departe.

- Optometrie, așadar. Un alt alpinist renumit, medicul stomatolog Horia Colibășanu, cel care vrea să urce pe toți „optmiarii” lumii, fără oxigen suplimentar, și știm că mai are trei vârfuri în plan... Horia ne-a spus că ia cu el și alimente puternic aromate, respectiv cașcaval afumat, salam, slănină afumată, tocmai pentru că altitudinea mare diminuează simțul gustativ. Ce produse alimentare îți plac, Adrian Ahrițculesei, în expediții?
- Alimentația este foarte importantă, pe lângă hidratare, pe munte. Îmi place slănina, pentru că este o grăsime naturală și organismul, când este la altitudini mari și la frig, consumă foarte multe calorii. Când intri în Chile, nu ai voie să intri cu produse alimentare, cu mâncare, deci n-am putut să duc slănina cu mine. Ce am mâncat foarte mult, am avut conserve de pește la noi, tot ce înseamnă năut, fasole, linte, pentru că îți dau foarte multă energie și, bineînțeles, am încercat să ne hidratăm foarte bine.

- Acum, la întoarcerea în țară, care va fi senzația? Cum este readaptarea la zgomotul orașelor, după zile de liniște pe munte?
- N-o să fie o problemă pentru mine. Mai ales că am înțeles că la Petroșani sunt -18 grade, zăpadă din belșug, deci e ca și când aș fi în Antarctica.

- Dar de ce anume îți era dor, acolo, pe munte, la capătul lumii?
- De familie, de copii. Inclusiv de job.

- Ce sunete are Antarctica? Ce sunete se aud acolo?
- E o liniște... niciun sunet. Doar când vine avionul, să te ia, după ce ai terminat expediția. Când am zburat din tabăra Union Glacier către Polul Sud, de acolo, cât vezi cu ochii este totul numai plat și alb. Bineînțeles, vântul! Când bate vântul, îl simți cu adevărat în Antarctica. L-am simțit pe propria piele.

- Acolo ați întâlnit grupuri de oameni, temerari, tabere, turiști chiar? Înțeleg că, acum, sunt și turiști în Antarctica.
- Da, da, erau. Erau și alte companii care aveau același obiectiv ca și noi și, bineînțeles, oameni bogați care vor doar să bifeze Polul Sud.

- Antarctica a fost cel mai ostil mediu de până acum?
- Da, pot să zic că da.

- Vei împlini 42 de ani. Alpinism de cât timp practici?
- De mic copil îmi plăcea să merg pe munte, mai ales că locuiesc la poalele munților Parâng, chiar și munții Retezat sunt în vecinătate, dar mai în forță am început în 2017, când am reușit să ajung pe cel mai înalt vârf din Europa de Vest, pe Mont Blanc. De acolo, din dorința de a vedea și alți munți, alte țări, alte continente, am început să merg în expediții din ce în ce mai des și pe vârfuri mai înalte.

- Primul plan, cel legat de cei mai înalți șapte vulcani de pe cele șapte continente, a fost dus la capăt. Când vei încerca, din nou, să urci pe vârful McKinley din Alaska, pentru a „colecționa”, de această dată, cei mai înalți munți de pe cele șapte continente?
- McKinley este ultimul meu vârf din circuitul Seven Summits. Anul acesta aș vrea să încerc, probabil prin luna mai-iunie, trebuie să văd cum mă organizez. Sper ca, de data asta, să mă ajute vremea și să-mi îndeplinesc obiectivul. Țin să menționez că eu am încercat și anul trecut să ajung pe McKinley, dar din cauza condițiilor meteorologice, nu mi-am îndeplinit obiectivul. Era un risc ridicat de avalanșă. E frustrant să fii acolo aproape și să nu-ți îndeplinești obiectivul. Dar asta este, asta m-a învățat muntele: viața este cea mai prețioasă! Respect muntele și am credință în Dumnezeu!

- Ultima întrebare, apropo de sfaturi, de lecții, Adrian Ahrițculesei, dacă te-ai întoarce în timp și l-ai întâlni pe micuțul Adrian, ce i-ai spune?
- Orice vis poate deveni realitate, asta e clar. Dar nu oricum. Disciplina și seriozitatea, pe lângă, bineînțeles, pregătirea fizică și psihică, sunt obligatorii în atingerea oricărui obiectiv.