Leo Grozavu nu mai este antrenorul lui FC Botoșani
FC Botoșani s-a despărțit, oficial, de antrenorul Leo Grozavu, pe cale amiabilă, după ratarea calificării în playoff-ul Superligii de fotbal.
Articol de Gabriel Bucur, 03 Martie 2026, 15:53
Leo Grozavu (58 de ani) și-a încheiat al patrulea mandat la FC Botoșani, după un an și o lună, timp în care echipa a obținut 18 victorii, a remizat de 14 ori și a suferit 15 înfrângeri.
Cu o etapă rămasă din sezonul regular, Botoșaniul ocupă locul 8, la șapte puncte de zona playoffului. Totuși, clubul moldav precizează că prezența în top 6 nu însemna un obiectiv trasat la începutul sezonului.
„În ciuda faptului că echipa noastră se îndreaptă spre startul în cel de-al 14-lea sezon consecutiv în prima ligă, performanță cu care se mai pot lăuda doar FCSB, Univ. Craiova și Farul Constanța (n.r. fosta Viitorul), divorțul s-a produs (...).
A fost al patrulea mandat al lui Leo Grozavu pe banca FC Botoșani, perioadă în care am trecut cu toții de la agonie la extaz și invers… Prima dată, Leo Grozavu a pregătit echipa în Liga secundă, în perioada iulie 2007 - noiembrie 2008. Din 58 de meciuri a câștigat 20 de paride, a remizat în 12 jocuri și a pierdut 26.
Tehnicianul a revenit pentru al doilea mandat la Botoșani în Liga 1, în ianuarie 2014 și a condus formația până în septembrie 2015. A adunat 59 de meciuri, bifând 20 victorii, 17 remize și 22 înfrângeri.
Al treilea mandat a fost între aprilie 2016 – iunie 2017, periodă în care a condus echipa în 48 de jocuri, obținând 18 victorii, 13 remize și 17 înfrângeri.
(...) În acest al patrulea mandat la FC Botoșani, Leo Grozavu a condus echipa în 47 de bătălii, bifând 18 victorii, 14 remize și 15 înfrângeri.
În total, în cele patru mandate, întinse pe aproape două decenii la FC Botoșani, Leo Grozavu a avut 212 partide, având 76 victorii, 56 de remize și 80 de înfrângeri”, a transmis clubul FC Botoșani.













