David Popovici: Am plecat de la școala pentru care înotam, pentru că antrenoarea mă jignea și mă trăgea de păr

„Eu nu am început înotul gândindu-mă la țara pe care o reprezint. Am început să înot pentru mine, îmi plăcea, mă distram în apă. Când aveam 14-15 ani, am început să merg la competiții internaționale și, brusc, am reprezentat și România. A fost frumos, încă de atunci, să urc pe podium și să-mi cânte imnul și să văd drapelul ridicat. Am dragostea obișnuită pe care o are oricine pentru țara sa. Avem defectele noastre, dar avem părți frumoase. Mă simt mândru, de multe ori”, a spus David Popovici, în deschiderea podcast-ului M.C.N., de pe YouTube.

„Îți trebuie un pic de noroc. Au trebuit să se alinieze câteva lucruri. Am avut șansa de a mă întâlni cu actualul meu antrenor (n.r. Adrian Rădulescu). Când eram în clasa I, am plecat de la școala pentru care înotam, pentru că antrenoarea mă jignea și mă trăgea de păr. Un an și ceva s-a întâmplat, până când le-am povestit alor mei, acasă. Am avut și șansa de a avea niște părinți sănătoși la cap, care, când au auzit de așa ceva, au zis că trebuie să schimbăm școala, trebuie să schimbăm clubul. Așa s-a manifestat șansa mea, s-au unit multe chestii frumoase. Dar nu e doar asta. Faptul că am avut o mică scolioză m-a făcut să intru în apă. Apoi, trebuie să muncești extraordinar de tare”, a adăugat înotătorul de 20 de ani, medaliat cu aur și bronz la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Nu există perfecțiunea, dar poți încerca să fii perfect. Sportul m-a învățat asta. Trebuie să tinzi să fii perfect. Am ratat podiumul olimpic la două sutimi de secundă, am câștigat aurul olimpic la două sutimi. Mi-am dorit să fiu campion olimpic. Când m-am liniștit puțin, am putut să fiu mulțumit de mine. Mă simt privilegiat, pentru că am știut de mic ce am vrut să fac. Când eram mic, eram și pasionat de magie, de trucuri cu cărți. Pe la 14 ani, am avut criza vârstei de adolescent. Am fost pe la petreceri, dar mi-am dat seama că nu îmi plac, așa că m-am întors la înot. Recent, am simțit nevoia să merg și la un psiholog de oameni, nu de sportivi de performanță”, a declarat David Popovici.

„Dacă eu i-aș aduce într-o vizită, într-un cantonament, pe adversarii mei sau pe prietenii mei din alte țări, să se antreneze cu mine la complexul Lia Manoliu, ar zice că e o glumă, că îmi bat joc de ei. Sunt convins că nu m-ar crede. De asta suntem eu și prea puțini sportivi în postura asta, de campioni. La Lia Manoliu nu e un sistem prea bun de ventilație, nu e o sală adecvată, nu sunt condiții de antrenament”, a mărturisit David, făcând o comparație cu resursele de care au parte adversarii săi.

„Noi nu avem o strategie reală pentru sport, în România, politicienii nu au un interes real pentru sport. Nu e normal ca tatăl să se intereseze despre oamenii pe care îi poți avea în jurul tău, să îți construiești echipa. Ar trebui să primești o echipă. Tocmai pentru că părinții și antrenorul meu au căutat, am o echipă foarte bună: nutriționist din SUA, analist video din Belgia, preparatori fizici din România. Dar ar trebui să fie oferiți de către Stat, de când sportivul este mic. Eu sunt susținut, acum, de instituțiile Statului, dar am început să fiu susținut odată ce am ajuns dublu campion mondial. Ce faci până atunci? Slipul cu care concurez este 400 de euro. Ce fac copiii ai căror părinți nu își mai permit să îi susțină financiar?”, a întrebat, retoric, David Popovici, în cadrul M.C.N. Podcast.

„Mi s-a propus să fac reclame la jocuri de noroc. Nu am cum să fac așa ceva. Mai ales pentru că avem un membru foarte apropiat al familiei care se confruntă, nu numai cu dependența de droguri, ci și cu dependența de jocuri de noroc. Astfel de lucruri nocive fac din viață un coșmar. Nu am cum să promovez așa ceva. Cred că acești oameni pot fi ajutați, dar nu de sistemul pe care îl avem în țară. De asta mi-ar plăcea ca, după ce îmi închei cariera de înotător, să mă ocup și de un centru de reabilitare”, a conchis Popovici.