Vaccinarea antigripală va începe oficial pe 15 octombrie
Vaccinarea antigripală va începe oficial pe 15 octombrie, iar de la finalul acestei luni populaţia s-ar putea imuniza şi în farmacie, anunţă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Articol de Radio România Actualităţi, 08 Octombrie 2025, 21:23
Vaccinarea antigripală va începe oficial pe 15 octombrie, iar de la finalul acestei luni populaţia s-ar putea imuniza şi în farmacie, anunţă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Potrivit redactorului RRA Adriana Turea, el a precizat că după rezultatele bune ale unui proiect pilot, autorităţile lucrează şi la extinderea posibilităţii de vaccinare în unele farmacii acreditate.
Între timp au fost confirmate primele două cazuri de gripă din acest sezon, la Botoşani, după ce, în prima săptămână din octombrie peste o mie de persoane au fost internate în spital cu pneumonii şi viroze respiratorii./editor Florin Lepadatu/